După o aşteptare de două luni şi jumătate, suporterii rosso-nerilor reşiţeni sărbătoresc, în sfârşit, primele victorii pe teren propriu din actualul sezon! Două succese la pachet, într-o săptămână perfectă pentru CSM Reşiţa. În urmă cu două zile, formaţia reşiţeană s-a impus cu 1-0 în faţa Concordiei Chiajna, iar astăzi, rosso-nerii au repetat isprava în faţa Universităţii Cluj. Susţinuţi frenetic de suporterii prezenţi deasupra stadionului, în marginea pădurii, elevii lui Alin Minteuan au deschis scorul în minutul 17, când Adrian Ilie a marcat cu capul, de la doar 4 metri, după o centrare a lui Laurenţiu Buş. Diferenţa a fost majorată în minutul 74 de Cristi Danci, care a marcat cu un şut de generic de la circa 18 metri. Mingea a şters transversala înainte de a depăşi linia porţii clujene. “Şepcile roşii” au mai reuşit doar golul de onoare prin Alexandru Pop, care a înscris în minutul 85 cu un şut plasat din marginea careului. CSM Reşiţa întrerupe astfel seria de opt jocuri fără înfrângere – şase victorii şi două egaluri – reuşită de clujeni până la meciul de la Reşiţa. Nu-i mai puţin adevărat că “U” vine după o perioadă de inactivitate, impusă de numeroasele cazuri de COVID de la echipă – dar acest lucru nu diminuează meritele formaţiei reşiţene, care a avut şi ea o misiune dificilă, cu două meciuri în trei zile. La final, antrenorul Alin Minteauan şi-a felicitat jucătorii pentru dăruire.
“A fost un timp mult prea scurt ca să pregătim această partidă. Mă bucur că am reuşit, a fost o muncă de echipă. Am încercat să analizăm cât mai mult adversarul, ca să putem pregăti acest joc la victorie. Am reuşit să facem acest lucru, au fost şi câteva momente de inspiraţie, ale noastre, ale staff-ului, dar şi ale jucătorilor, care au reuşit să facă un meci extraordinar astăzi, împotriva unei echipe care trage în fiecare an la campionat, adică să promoveze în prima ligă. Gândul mă duce din nou la primul meci, cel de la Mioveni, unde clar am fost dezavantajaţi prin acel penalty. Putem să avem maximum de puncte în acest moment, sau măcar încă un punct adăugat la cele şase. Mi-a fost un pic greu la început, până i-am cunoscut pe jucători, dar, cunoscându-ne unii pe ceilalţi, şi văzând jucătorii ceea ce vreau de la ei, au reuşit, în această perioadă scurtă, să facă trei meciuri fantastice”, a declarat principalul CSM-ului.
“Ne bucurăm în primul rând că am reuşit să legăm două victorii, eram într-o situaţie foarte grea. Doar noi ştim cum ne-a fost în săptămânile astea, de cinci etape de când nu am mai câştigat. Era foarte important pentru noi să adunăm puncte, nu conta cum dăm gol, important era să câştigăm. De cele mai multe ori, oboseala e psihică. Dacă, Doamne fereşte, am fi pierdut cu Chiajna, cu siguranţă era mult mai greu acum. Când baţi, uiţi de durere şi de oboseală. Când e o atmosferă bună, se uită toate”, a spus Cristi Danci, autorul celui mai frumos gol din partida cu Şepcile Roşii.
“Pentru mine a fost un sentiment extraordinar, am marcat primul meu gol în Liga a 2-a. Mă bucur că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige. A fost un adversar destul de bun, dar noi am reuşit să-l învingem”, a spus Adrian Ionuţ Ilie, reşiţeanul care a deschis scorul în partida cu “U”.
“Un joc dificil pentru noi, din păcate, am pierdut, de ce ne-a fost frică n-am scăpat. A fost o perioadă grea pentru mulţi dintre colegii mei, cei care au fost infectaţi, dar şi pentru mine, cu toate că eu am fost negativ şi m-am antrenat. Cu două-trei zile înainte de acest joc i-am simţit pe colegi fără ritm. Se vede lipsa asta de activitate, sincer m-am temut înainte de meci, şi, ca dovadă, astăzi am pierdut. Cred că dacă dacă am fi continuat să jucăm, altfel stăteam de vorbă astăzi”, a declarat Srdjan Luchin, jucătorul Universităţii Cluj.
“E greu, vă daţi seama, mulţi dintre jucătorii noştri au fost nevoiţi să stea două săptămâni în carantină. Două săptămâni în care îţi pierzi ritmul de joc, pierzi ce ai acumulat până în momentul acela. Eu cred că a fost un meci în care ei au marcat la prima ocazie pe care au avut-o. Cred că noi nu ne-am ridicat la înălţimea aşteptărilor pe care le aveam, şi am reacţionat prea târziu”, a spus la rândul său Cătălin Munteanu, antrenorul secund al clujenilor.
De remarcat spectacolul pirotehnic al Guardiei Ultra, cea mai fidelă şi mai inventivă galerie din vestul ţării. Marcel Guşcă şi tovarăşii au colorat pădurea în roşu şi negru încă din startul partidei, dar atmosfera incendiară care i-a purtat pe rosso-neri spre victorie n-a fost apreciată de jandarmi. Aceştia au anunţat ca vor sancţiona mai multe persoane.
“Chiar de la debutul meciului de fotbal dintre echipele CSM Reșița și “U” Cluj, disputat pe arena sportivă “Mircea Chivu” din municipiul Reșița, susținătorii echipei gazdă au folosit materiale pirotehnice, interzise de legislația în vigoare. Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost obligate să intervină în zona adiacentă arenei sportive, deoarece un grup de susținători, aflați la liziera pădurii, au aprins mai multe fumigene si au folosit materiale explozive, încălcând prevederile Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive. In acest moment, în urma verificărilor și a imaginilor de la fața locului, efectivele de ordine au condus mai multe persoane la sediul inspectoratului pentru întocmirea actelor prevazute de legislația în vigoare”, se arată într-un comunicat al jandarmeriei.
În urma victoriei obţinute în faţa Universităţii Cluj, CSM Reşiţa acumulează 14 puncte şi urcă pe locul 14 în clasamentul Ligii a 2-a. În etapa următoare, pe 21 noiembrie, rosso-nerii vor evolua în deplasare, la Farul Constanţa.
foto: Zoli Bagosi