Fără adversară în etapa inaugurală, echipa de fotbal CSM Reşiţa se pregăteşte pentru primul duel oficial din noul sezon al Ligii a II-a. La sfârşitul acestei săptămâni, în data de 6 septembrie, de la ora 13.00, rosso-nerii vor înfrunta acasă redutabila formaţie Petrolul Ploieşti. Din păcate, tribunele vor fi goale, dar suporterii nu-şi lasă favoriţii la greu. După ce şi-au susţinut financiar echipa cumpărând sute de carduri de fidelitate, microbiştii reşiţeni sunt gata să cumpere şi bilete virtuale la primul meci. Liderul Guardiei Ultra, Marcel Guşcă, a transmis un mesaj de suflet tuturor celor care iubesc CSM Reşiţa:

“Vom lupta din răsputeri fiindcă suntem rosso-neri! Ați fost lângă noi mereu, vă așteptăm și acum să achiziționați biletele virtuale pentru meciul de duminică. #Totipentruechipa! Achiziţioneaza un bilet virtual, pentru a fi cu sufletul alături de jucătorii noştri, care promit sa dea totul pentru a vă face fericiţi. Acest bilet are o valoare simbolică şi desemnează contribuţia ta, a suporterului, la una dintre cele mai importante partide ale sezonului”, scrie Marcel Guşcă pe pagina sa de socializare.

De interes:  Arbitraj părtinitor? Marius Popescu: „La noi au sancționat tot, la ei le-au mai trecut cu vederea” – Banat FM

Biletele virtuale pot fi găsite aici. Preţul unui bilet este de 10 lei, banii adunaţi urmând să intre în bugetul clubului CSM Reşiţa, pentru susţinerea activităţii fotbalistice. Totodată, liderul Guardiei Ultra reaminteşte suporterilor că pot achiziţiona în continuare cardurile de fidelitate. Mâine, de la 17.00 la 19.00, reprezentanţii galeriei vor fi prezenţi din nou la standul de la Victoria, de unde pot fi cumpărate atât cardurile, cât şi diferite materiale promoţionale în roşu şi negru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.