Desfăşurate în Sala Sporturilor din Bacău, Campionatele Naţionale de juniori au reunit la start cei mai valoroşi exponenţi ai generaţiei care vine din urmă în luptele româneşti. Printre protagoniştii unui spectacol sportiv deosebit s-au aflat şi tinerii luptători reşiţeni, care au fost din nou abonaţi la medalii. Cele mai bune performanţe au fost realizate de Erich Loidl şi Florin Gafton, care au devenit campioni naţionali. Toţi reşiţenii au avut însă evoluţii bune, spune antrenorul Florin Dinţă, conducătorul delegaţiei din urbea de pe Bârzava.

“La individual avem doi campioni naţionali, pe Erich Loidl la categoria 79 kg şi Florin Gafton la 86 kg. Ambii sunt legitimaţi la clubul CSS Reşiţa. Totodată, am mai câştigat o medalie de bronz la 92 kg prin Cristi Marin, sportiv de la CSM Reşiţa, iar vicecampion naţional la 97 kg a devenit Cosmin Roman, de asemenea de la CSM Reşiţa. Toţi ceilalţi sportivi au intrat în finalele pentru locurile 3-5, din păcate nu au urcat pe podium. Aici îi amintim pe Andrei Tot, Andrei Bărbulescu şi Alexandru Strateciuc. Bilanţul este foarte bun, pe cluburi CSS Reşiţa a ieşit pe locul doi. În ultima zi am disputat şi Campionatul Naţional pe echipe, unde CSM Reşiţa a devenit vicecampioană naţională. Ordinea pe podium a fost: CSM Călăraşi, CSM Reşiţa şi CSS Târgu Mureş. Sportivii reşiţeni sunt pregătiţi de antrenorul emerit Adrian Dacica şi de mine”, a precizat tehnicianul Florin Dinţă.

De interes:  În Valea Domanului, doar gazonul e bun. Alex Pelici demisionează după eşecul suferit în faţa ultimei clasate

Campionatul Național de la Bacău a fost a doua competiție oficială organizată de Federația Română de Lupte de la ridicarea restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, după finala Campionatului Național de lupte pe plajă, ce a avut loc în perioada 9-11 octombrie, la Târgoviște. Urmează acum Campionatul Naţional de seniori, care va fi găzduit de municipiul Reşiţa în perioada 23-25 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.