Cartea „Arta conversației”, publicată la Editura Tempus, este cea mai cunoscută scriere a autoarei Ileana Vulpescu, reușind să ajungă best-seller înainte de anul 1989. Romanul a fost tradus în maghiară și franceză, iar în anul 1981 autoarei i s-au oferit premiile „Ion Creangă” al Academiei Române și „Cântarea României”.

Deși Arta conversatiei a ajuns repede în atenția publicului, Ileana Vulpescu a admis că „succesul nu te poate face nici mai deștept, nici mai talentat”. Romanul a fost transpus pe o scenă, într-un spectacol de succes, în anii 1980.  Scriitoarea a rămas la fel de modestă și a afirmat că „succesul spectacolului al cărui text se trăgea din carte l-a asigurat problema familiei, singura pe care-o prezenta; problemă de trecut, de prezent, de viitor”.

Subiectul cărții o aduce în prim-plan pe Sânziana Hangan, o femeie de treizeci și șapte de ani, divorțată și cu doi copii. De profesie medic, tânăra se remarcă prin numeroasele caracteristici ce-i oferă o alură de luptătoare, o idealistă și o învingătoare ce trece cu ușurință peste reproșurile și influențele celor din jur.  Perioada în care a fost scrisă cartea, în anii 1970, o învăluie pe femeie într-o aură mult mai negativă datorită prejudecăților existente.

De interes:  Prima filă din jurnalul muzical “Feli din poveste” – „Omule, deschide ochii”

Nu încape îndoială că Ileana Vulpescu a reușit și de data aceasta să aducă în fața cititorilor personaje atent creionate, acțiuni credibile, dar, mai presus de toate, fiecare cuvânt al autoarei este încărcat cu o emoție aparte care se resimte prin monologul Sânzianei. Aceasta se confesează și își retrăiește momente importante din viața sa, eveniment prin care, involuntar, se includ și alte personaje secundare care au avut un rol esențial în evoluția protagonistei.

Subiectul o are în centru pe tânăra doctoriță care își crește singură cele două fete, Maria și Ana. Reîntâlnirea cu Pavel, tatăl mezinei, este momentul ce declanșează monologul interior al Sânzianei și reîntoarcerea în timp, situație ce îl va face pe tatăl fetei să îi înțeleagă deciziile femeii de a încheia orice legătură cu acesta după luna petrecută la congres pe malul mării.

Autoarea ne-o prezintă și pe Smaranda, mama Sânzienei, o femeie cultă care s-a remarcat încă din perioada adolescentină. A învățat la cele mai renumite școli, a urmat literele la Sorbona, a devenit profesoară de greacă și latină, iar când situația nu i-a mai permis, a lucrat ca dactilograf și traducător. Educația primită, modul în care gestiona fiecare acțiune și perspectivele de viață le-a transmis mai departe fiicei și celor apropiați.  Poveștile de viață ale Smarandei se îmbină cu noțiunile despre istoria românilor și a altor neamuri, perioada stalinistă și continuă cu o filozofie proprie plină de învățăminte demne de urmat.

De interes:  Roadele unei toamne bogate, expuse la Bocșa – Banat FM

Căsătoria fiicei sale, Sânziana, cu scriitorul Alexandru Bujor, devine un motiv de nemulțumire, iar cumpăna pe care fata trebuie s-o treacă nu este deloc ușoară. Trăsăturile negative ale personajului, egoismul, vanitatea, mărinimia, cât și dorința de afirmare nu fac altceva decât să adâncească prăpastia în care cei doi se află.

Autoarea continuă să facă trecerea dintre trecut și prezent prin monologurile femeii. Într-una din bulele temporare, Sânziana își rememorează iubirile din trecut, fiind mai mult neîmpărtășite și regretate, decât trăite și povestite. Își amintește de adolescență, de băiatul de care era îndrăgostită, Daniel, pe care îl vedea mai mult în postura de înlocuitor al tatălui său. Continuă cu amintirea doctorului Vladimirescu, prezent la nașterea Mariei, apoi cu imaginea doctorului Mugur. Regretul vizează tocmai neîmplinirea iubirii datorită conjuncturilor (momentul căsniciei și dorința de a nu interveni în familia altcuiva).

Inteligența, curajul, sinceritatea îi sunt caracteristicile dominante ce atrag cu sine numeroase invidii, iar tăria de caracter îi rămâne o trăsătură reprezentativă pentru tânăra femeie ce reușește să-și crească și să-și educe frumos copii, în ciuda obstacolelor întâlnite.

De interes:  Omagiu pentru Cristian Amariei din partea polițiștilor cărășeni – BANAT FM

Arta conversației nu este o carte ce se axează pe un eveniment traumatizant, ci pe puterea de a renaște din propria cenușă. Suntem martorii poveștilor de viață ale unor famili, înțelegem ce înseamnă dragostea, gelozie, ura, invidia, iubirea neîmpărtășită, teama, prieteniile adevărate, relațiile interumane, regretul și suferința; concepte cu care ne întâlnit în viața de zi cu zi.

”…vorba lui Bernard Shaw, prima condiţie pentru a nu fi nefericit este să n-ai timp să te gîndeşti la nefericire. Singurătatea, ziceai tu, şi zic şi eu, s-ar putea să se afle la originea acestei capitulări… Tristeţea, disperarea, blazarea se află sub formă de saprofiţi în fiecare dintre noi.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.