Hyundai continuă să își adapteze strategia la schimbările din industria auto, mizând pe diversificarea modelelor, tehnologii electrificate și servicii care să răspundă așteptărilor cumpărătorilor. În România, producătorul sud-coreean își propune să își mențină competitivitatea într-o piață în care apar tot mai multe alternative.

În ultimii ani, Hyundai s-a menținut în top 10 al mărcilor auto din România, reușind în anumite perioade să ocupe chiar pozițiile a doua și a treia. Compania pune această evoluție pe seama portofoliului diversificat, a politicii comerciale și a dezvoltării relației cu rețeaua de dealeri.

Un rezultat important a fost înregistrat în 2025, când Hyundai a ocupat locul al doilea pe piața automobilelor complet electrice din România, cu 1.157 de unități înmatriculate, în creștere cu 93% față de anul precedent.

Investiții în modele noi și tehnologii electrificate

La nivel european, Hyundai pregătește cinci lansări majore într-un interval de 18 luni, având ca obiectiv ca până în 2027 fiecare model din gamă să ofere cel puțin o versiune electrificată.

În același timp, producătorul urmărește extinderea în segmentul vehiculelor comerciale electrice și consolidarea capacităților de producție din Europa.

Un alt avantaj important pentru cumpărătorii români rămâne garanția de cinci ani fără limită de kilometri, oferită de Hyundai încă din 2010.

Într-o piață influențată de concurența producătorilor chinezi și de schimbările programelor de stimulare a achizițiilor auto, compania consideră că adaptarea permanentă la nevoile clienților este esențială.

Ce modele noi pregătește Hyundai, cum vede evoluția Programului Rabla și ce strategie are pentru a rămâne competitivă în România?

Teodor Brusalis, Director General Hyundai Auto România, oferă detalii despre aceste subiecte într-un interviu publicat de Newsweek România.

Citiți articolul integral pe Newsweek România pentru a descoperi toate informațiile despre planurile Hyundai și perspectivele pieței auto.

Sâmbătă dimineața, două mașini spălate cu aceeași grijă arată la fel în orice curte. Diferența dintre proprietarii lor se vede abia marți seara, când unul a uitat de mașină până la weekendul următor, iar celălalt compară pe telefon două nuanțe de roșu din cataloagele aceluiași constructor, tipărite la doi ani distanță.

Pasiunea pentru automobile devine mai mult decât un hobby de weekend în momentul în care îți ocupă timpul și bugetul și în zilele în care nu conduci nimic. Semnele se pot măsura: ore de documentare în timpul săptămânii, un buget anual separat, o colecție construită după un criteriu și, uneori, primii bani câștigați din ce știi.

Ce desparte un hobby de weekend de o pasiune?

Un hobby de weekend este o activitate care începe și se termină în timpul liber, fără urmări în restul săptămânii. Pasiunea pentru automobile începe acolo unde activitatea continuă și când mașina stă în garaj, sub formă de lectură, căutări de piese, discuții cu alți pasionați sau planuri pentru următoarea ieșire.

Cea mai bună ilustrare pe care o cunosc vine dintr-un sondaj al Fédération Internationale des Véhicules Anciens (FIVA), federația internațională a vehiculelor istorice, făcut la sfârșitul lui 2020 pe aproape 55.000 de pasionați din toată lumea. Potrivit FIVA, un vehicul istoric este scos din garaj, în medie, de 15 ori pe an, iar mașinile parcurg 1.413 km anual. Proprietarul cheltuie direct pe vehicul în jur de 3.800 de euro pe an, cu asigurare, reparații, restaurare, depozitare, revizii și combustibil.

Am făcut un calcul simplu pe aceste cifre și a ieșit cam 250 de euro pentru fiecare ieșire, adică aproape 2,7 euro pentru fiecare kilometru. Nimeni nu plătește atât pentru transport. Banii merg spre tot ce se întâmplă între două ieșiri, spre partea de pasiune pe care sâmbăta n-o arată.

Semnele se văd în calendar și în extrasul de cont

Semnele că pasiunea pentru automobile a depășit stadiul de hobby sunt concrete și se pot verifica în agenda și în cheltuielile unui an. Cele mai sigure sunt timpul alocat în afara weekendului și existența unui buget pe care îl tratezi separat de restul cheltuielilor casei.

Timpul dintre două ieșiri

Un om cu un hobby de weekend își amintește de mașină vineri seara. Un pasionat are, în cursul săptămânii, cel puțin o activitate legată de subiect: citește istoricul unui model, urmărește o licitație, compară coduri de vopsea sau scrie pe un forum despre un carburator. Activitățile acestea nu au nimic spectaculos și tocmai de aceea le consider un indicator mai cinstit decât fotografiile de la evenimente.

După mine, planificarea e semnul cel mai ușor de recunoscut. Concediul se așază în jurul unui raliu de regularitate, o competiție în care câștigă cine respectă cel mai exact un timp impus, sau în jurul unui muzeu de marcă. O piesă comandată din Germania are termenul de livrare notat în calendar, lângă ședințele de la serviciu.

Bugetul care primește un nume

Banii spun același lucru mai direct. Cât timp cheltuielile cu mașina se pierd printre cele curente, vorbim de întreținere. În ziua în care apare o sumă pusă deoparte lunar, cu destinație precisă, pasiunea a căpătat un loc în economia familiei, alături de vacanțe și de rate.

Sondajul FIVA arată și cât de departe ajunge acest buget: cu tot cu evenimente, cazare, bilete și mese, cheltuiala medie urcă la 4.858 de euro pe an. Cifra descrie proprietari de vehicule istorice din țări cu venituri diferite, așa că n-aș lua-o drept reper pentru România. O rețin pentru proporție, fiindcă mai bine de o cincime din bani se cheltuie în jurul mașinii, pe deplasări și pe evenimente cu alți pasionați.

De ce cunoașterea cântărește mai mult decât garajul

Cunoașterea este, în opinia mea, criteriul care desparte cel mai clar pasiunea de hobby, mai clar decât valoarea mașinii din garaj. Un pasionat poate explica ce a schimbat un model față de predecesor și prin ce se deosebește o serie de alta, chiar dacă nu a condus niciodată exemplarul despre care vorbește.

Aici mă despart de o idee care revine în multe texte despre subiect, aceea că pasiunea se dovedește prin posesie. Cine are o mașină rară și o scoate de două ori pe vară deține un obiect frumos. Cine urmărește evoluția unei caroserii pe parcursul a trei generații și recunoaște un exemplar modificat după forma stopurilor are o pasiune, fie că mașina e a lui, fie că nu.

Consecința practică îi privește pe cei cu bugete obișnuite. Curiozitatea ținută în priză ani la rând costă puțin, iar accesul la cataloage scanate și la registre de serii este mult mai simplu decât acum douăzeci de ani.

Sunt machetele o formă serioasă a pasiunii sau doar un surogat?

Machetele sunt o formă completă a pasiunii pentru automobile, cu istorie și exigențe proprii. O machetă este reproducerea la scară redusă a unei mașini reale, iar scara arată de câte ori a fost micșorat originalul: la 1:18, o mașină de 4,5 metri ajunge la 25 de centimetri.

Istoria lor e aproape la fel de lungă ca a industriei pe care o copiază. Numele Dinky Toys a apărut în Marea Britanie în 1934, la compania Meccano, iar Matchbox a fost lansat în 1953 de Lesney Products. Scara 1:43, clasică pentru colecțiile din Europa, este moștenită din modelismul feroviar, fiindcă primele mașinuțe erau accesorii de decor pentru trenurile în miniatură. Cele mai multe machete sunt die-cast, adică turnate sub presiune dintr-un aliaj de zinc și completate cu detalii din plastic și cauciuc.

Cine crede că vorbim despre jucării pentru copii se poate uita la cifrele companiei de cercetare de piață Circana. Potrivit raportului 2026 Global Toy Report, piața mondială a jucăriilor a ajuns în 2025 la 123 de miliarde de dolari, iar produsele destinate celor de peste 15 ani reprezintă aproape 20% din vânzări, cu cheltuieli de peste două ori mai mari decât în 2020. Circana pune creșterea pe seama obiectelor de colecție și a cumpărăturilor făcute din nostalgie. Raportul nu separă machetele de restul categoriilor, așa că cifra spune ceva despre direcție și nimic despre mărimea acestei nișe.

Fidelitatea are câteva repere ușor de verificat. O machetă serioasă reproduce o versiune anume a mașinii, cu anul și culoarea ei, și este făcută de obicei sub licența constructorului. La machetele de mașini de curse contează până și numărul de concurs și autocolantele sponsorilor din etapa respectivă.

Exigența crește odată cu experiența. Un începător cumpără marca preferată, apoi începe să verifice proporțiile, culoarea de catalog, desenul jantelor și felul în care se deschid portierele. Din acest punct oamenii caută machete auto care să reproducă cât mai fidel automobilele reale, iar cererea a fost suficientă pentru ca un hobby pornit din Baia Mare să ajungă la peste 11.000 de comenzi livrate.

Am o singură rezervă față de colecționatul de machete, și ține de cantitate. O vitrină cu trei sute de machete cumpărate la întâmplare spune mai puțin decât douăzeci alese după un fir, cum ar fi toate mașinile unui pilot sau o singură marcă într-un deceniu. Criteriul transformă achiziția în cercetare, pentru că fiecare machetă lipsă te trimite la o poveste pe care trebuie să o afli.

Mașina de peste 30 de ani și statutul de vehicul istoric

Vehiculul istoric este, în România, un vehicul fabricat sau înmatriculat prima dată cu cel puțin 30 de ani în urmă, al cărui tip nu se mai produce, păstrat în starea inițială și atestat de Retromobil Club România. Definiția apare în Ordinul ministrului transporturilor nr. 1445/2014, care a modificat reglementările RNTR 7 privind omologarea individuală și cartea de identitate a vehiculelor.

Pe baza atestatului, Registrul Auto Român (RAR) înscrie mențiunea “Vehicul istoric” în cartea de identitate a vehiculului (CIV), documentul tehnic care însoțește mașina pe toată durata folosirii ei. Retromobil Club România este autoritatea națională a FIVA și ține evidența atestatelor eliberate.

Mă interesează mai puțin procedura și mai mult ce spune ea despre prag. Condiția ca vehiculul să fie menținut în starea inițială, fără modificări substanțiale ale componentelor principale, îl obligă pe proprietar să se documenteze: ce tapițerie avea modelul în anul respectiv și ce jante ieșeau din fabrică. Un om care a trecut prin acest proces a făcut deja muncă de arhivist, iar statul i-o confirmă printr-o mențiune în acte.

Ce se schimbă când altcineva plătește pentru ce știi?

Pasiunea pentru automobile devine activitate economică atunci când vinzi bunuri sau prestezi servicii cu regularitate, cu scopul de a obține venit. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 definește activitatea economică drept o activitate cu scop lucrativ, constând în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, și cere ca ea să fie înregistrată și autorizată.

Într-un material de asistență pentru contribuabili din ianuarie 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) arată că veniturile din activități independente presupun o activitate desfășurată cu regularitate, în mod continuu, pe cont propriu. Același material amintește că activitățile economice fără autorizare se sancționează, în cazul persoanelor fizice, cu amendă între 2.000 și 15.000 de lei. Variantele la îndemână sunt persoana fizică autorizată (PFA) sau societatea cu răspundere limitată (SRL).

Tradus pentru un colecționar, lucrurile stau așa: dacă vinzi o dată două machete care nu-ți mai plac, îți faci ordine în vitrină. Dacă le cumperi ca să le revinzi lună de lună sau restaurezi piese pentru alții pe bani, ai o afacere și e nevoie de o discuție cu un contabil înainte de prima factură.

Partea despre care se scrie mai rar este ce face această trecere cu plăcerea. Cine vinde începe să cumpere ce se cere, apoi ce lasă marjă, iar gustul personal coboară pe locul al doilea. Cred că proiectele care rezistă sunt cele în care fondatorul continuă să colecționeze pentru el, separat de stoc, și își păstrează astfel motivul pentru care a început.

Prețul care nu apare pe facturi și pasul cel mai ieftin

Prețul cel mai mare al unei pasiuni ieșite din weekend este timpul luat din alte părți ale vieții, în primul rând de la familie. Spațiul vine imediat după: o mașină în restaurare ocupă un garaj ani întregi, iar o colecție de machete la scara 1:18 cere vitrine închise, ferite de praf și de soare.

Nu cred în sfatul de a ține pasiunea sub control cu limite de ore. Mi se pare mai sănătos s-o deschizi către ceilalți: copilul primește propria machetă și sarcina de a afla povestea mașinii, iar partenerul alege traseul următoarei ieșiri, astfel încât orele acelea să nu mai fie luate de la cineva.

Pentru cine simte că a trecut pragul și vrea companie, pasul cel mai ieftin rămâne clubul. În sondajul FIVA, un club de vehicule istorice are în medie 380 de membri și organizează 15 evenimente pe an, iar cotizația medie este de 36 de euro anual.

Întrebări frecvente

Trebuie să ai o mașină veche în garaj ca să fii considerat pasionat de automobile?

Nu. Pasiunea pentru automobile se recunoaște după cunoaștere și după timpul investit, iar acestea nu depind de un act de proprietate. Expertiza se poate construi prin machete, arhive, fotografie sau voluntariat la evenimente, fără o mașină mai veche de zece ani în garaj.

Ce scară de machetă este potrivită pentru început?

Scara 1:43 este alegerea comodă pentru început, fiindcă o machetă are în jur de 10 centimetri și o colecție încape pe un raft. Scara 1:18 oferă mult mai multe detalii, cu portiere și capotă care se deschid, dar o machetă are aproximativ 25 de centimetri și cere vitrină. Scara 1:64, cea a mașinuțelor de buzunar, costă cel mai puțin și se potrivește celor care vor multe machete.

Ce înseamnă die-cast la o machetă auto?

Die-cast este procedeul prin care caroseria machetei se obține prin turnarea sub presiune a unui aliaj metalic, de regulă pe bază de zinc, într-o matriță de oțel. Rezultatul este o caroserie grea, cu muchii precise, pe care se montează apoi interiorul și roțile din plastic sau cauciuc. Alternativa este rășina, folosită la serii mici, cu detalii fine, dar fără părți mobile.

După câți ani poate fi atestată o mașină ca vehicul istoric în România?

O mașină poate fi atestată ca vehicul istoric în România după cel puțin 30 de ani de la fabricație sau de la prima înmatriculare. Ordinul ministrului transporturilor nr. 1445/2014 mai cere ca tipul să nu se mai fabrice, ca vehiculul să fie menținut în starea inițială și să aibă atestatul emis de Retromobil Club România. Pe baza atestatului, Registrul Auto Român face mențiunea în cartea de identitate a vehiculului.

Trebuie să înființez o firmă dacă vând machete din colecția mea?

Vânzarea ocazională a unor obiecte personale nu te transformă în comerciant. Situația se schimbă atunci când cumperi pentru a revinde sau vinzi cu regularitate, pentru că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 cere înregistrarea și autorizarea oricărei activități economice. Granița exactă depinde de frecvență și de intenție, așa că un contabil o poate stabili pe situația ta concretă.

Cât cheltuie în medie un proprietar de vehicul istoric?

Un proprietar de vehicul istoric cheltuie în medie 3.800 de euro pe an direct pe vehicul, potrivit sondajului internațional publicat de FIVA în 2021 și realizat pe aproape 55.000 de pasionați. Cu evenimente, cazare și mese, suma ajunge la 4.858 de euro. Media vine din mai multe țări și nu descrie neapărat piața din România.

O sută de lei puși într-un plic în vara lui 2005, imediat după denominare, când leul a pierdut patru zerouri, sunt și astăzi tot o sută de lei. Doar că în 2025 plăteau cam cât plăteau 39 de lei în anul în care au fost puși deoparte. Socoteala e făcută pe seria anuală a prețurilor de consum publicată de Banca Mondială și lasă pe dinafară scumpirile din 2026.

Economiile pe termen lung sunt cele mai vulnerabile la scumpiri pentru că pierderea de putere de cumpărare se adună an de an, iar prețurile rămân sus și după ce inflația se domolește. Pe un orizont de 20 de ani, un val de scumpiri mari este aproape sigur, iar dobânda fixă și impozitul calculat la dobânda nominală adâncesc pierderea.

Fiecare an de inflație se așază peste cel dinainte

Inflația, adică creșterea generală și susținută a prețurilor, se aplică în fiecare an peste nivelul lăsat de anul dinainte, așa că pierderea economiilor pe termen lung crește ca o dobândă compusă (dobândă la dobândă), întoarsă pe dos. La o inflație de 4% pe an, 100 de lei ținuți fără dobândă mai cumpără marfă de 67,6 lei după zece ani și de 30,8 lei după treizeci. Puterea de cumpărare, adică volumul de bunuri și servicii pe care îl poate plăti o sumă, scade mai tare decât lasă să se înțeleagă procentul anual.

Banii pentru concediul de la vară trec printr-un singur an de inflație. Banii pentru avansul unei case sau pentru bătrânețe trec prin douăzeci sau treizeci. Diferența dintre un fond de cheltuieli apropiate și economiile pe termen lung ține de numărul de ani, chiar dacă banii stau în același cont, la aceeași bancă.

Cifrele românești sunt mai aspre decât exemplul de manual. Din seria Băncii Mondiale rezultă că, între 2005 și 2025, prețurile de consum din România au crescut de 2,56 ori, ceea ce înseamnă o inflație medie de 4,8% pe an. În 14 dintre acești 20 de ani, rata medie anuală a depășit 3,5%, limita de sus a intervalului urmărit astăzi de Banca Națională a României (BNR), care are o țintă de 2,5% cu o abatere admisă de un punct procentual în plus sau în minus.

Aici mă despart de formula pe care o găsesc în cele mai multe texte despre economisire, cea cu banii care pierd cam 2% pe an. Pentru leu, cifra acoperă mai puțin de jumătate din ritmul măsurat în ultimele două decenii, iar un plan construit pe ea rămâne tot mai în urmă cu fiecare an adăugat.

De ce economiile pe termen lung nu își revin când inflația scade?

Economiile pe termen lung nu își revin pentru că, atunci când inflația scade, prețurile continuă să crească, doar într-un ritm mai mic. Procesul se numește dezinflație, adică încetinirea creșterii prețurilor, și este altceva decât deflația, care ar însemna o scădere efectivă a nivelului general al prețurilor. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), rata anuală a inflației a coborât de la 10,42% în iunie 2026 la 6,17% în august 2026, ceea ce înseamnă că în august prețurile erau tot cu peste 6% mai mari decât cu un an înainte.

BNR lucrează cu o strategie numită țintirea directă a inflației, în care banca centrală se angajează să aducă rata anuală la un nivel anunțat, fără să își propună un anumit nivel al prețurilor. După un an cu 10%, obiectivul rămâne revenirea la 2,5%, fără ani cu prețuri în scădere care să compenseze depășirea.

Fiecare val de scumpiri lasă astfel o treaptă definitivă în nivelul prețurilor, iar economiile pe termen lung le adună pe toate. Seria Băncii Mondiale arată că, din 1991 încoace, România a avut inflație medie anuală de două cifre în 16 din 35 de ani, ultimii doi fiind 2022 și 2023. În cei cinci ani dintre 2020 și 2025, prețurile de consum au urcat cu aproape 50%.

Dobânzile mari vin târziu și lovesc a doua oară economiile cu dobândă fixă

Dobânda de politică monetară, rata la care banca centrală lucrează cu băncile comerciale, este principalul instrument împotriva inflației, dar ajunge la cel care economisește cu întârziere și uneori deloc. BNR o ține la 6,50% pe an din august 2024 și a păstrat-o la acest nivel și la ședința din 8 octombrie 2026. În iunie 2026, cu o inflație anuală de 10,42%, dobânda reală, adică dobânda rămasă după scăderea inflației, era negativă cu peste trei puncte procentuale.

Explicația ține de natura șocului. BNR a pus creșterea inflației din 2025 în principal pe seama expirării plafonării prețului la energia electrică și a majorării TVA și a accizelor, iar o dobândă mai mare nu ieftinește curentul și nu anulează o taxă. Banca centrală a ținut dobânda pe loc, iar diferența dintre inflație și dobândă au suportat-o cei cu bani în depozite.

Când banca centrală ridică totuși dobânda, o face ca să scumpească creditul și să tempereze cheltuielile, mecanism descris pe larg în materialul AfacereaZilei.ro despre răcirea cererii prin dobânzi mari. Pentru economiile pe termen lung, leacul are un efect secundar. O obligațiune, adică un împrumut acordat statului sau unei companii în schimbul unei dobânzi stabilite de la început, își pierde din prețul de piață exact când dobânzile din jur urcă, pentru că nimeni nu mai plătește întreg o obligațiune cu dobândă veche.

Un calcul simplu arată cât contează scadența, data la care suma împrumutată se întoarce la tine. O obligațiune pe zece ani cu dobândă fixă de 4% ajunge să valoreze în piață circa 73 de lei la fiecare 100, dacă dobânzile pentru obligațiuni similare urcă la 8%. O obligațiune pe un an, în aceeași situație, coboară la 96 de lei. Sensibilitatea prețului la dobânzi se numește durată și crește odată cu numărul de ani rămași până la scadență.

Cine păstrează obligațiunea până la scadență își primește suma întreagă, dar a stat zece ani cu 4% într-o economie în care prețurile urcau mai repede. Depozitul pe trei luni, în schimb, se reînnoiește de patru ori pe an la dobânda zilei, așa că prinde din urmă mult mai repede o inflație în creștere.

Cum ajungi să plătești impozit pe o pierdere?

Impozitul pe dobânzi se calculează la dobânda nominală, cea scrisă în contract, fără nicio corecție pentru inflație, așa că se plătește și în anii în care banii au pierdut putere de cumpărare. Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) prevede pentru persoanele fizice rezidente o cotă de 10% din dobânda încasată, reținută direct de bancă. Statul tratează deci drept câștig o sumă care, în mare parte, doar compensează scumpirile.

Un exemplu cu cifrele din această toamnă. La 10.000 de lei puși într-un depozit cu 6% pe an, banca plătește 600 de lei dobândă și reține 60 de lei impozit, iar la scadență ridici 10.540 de lei. Cu inflația anuală de 6,17% raportată de INS pentru august 2026, cei 10.540 de lei cumpără cât cumpărau 9.927 de lei cu un an înainte. Ai plătit 60 de lei impozit pentru un an în care ai pierdut 73 de lei din puterea de cumpărare.

Pe un an, diferența pare măruntă. Pe douăzeci de ani, impozitul se ia chiar din partea de dobândă care ar fi trebuit să țină pasul cu prețurile, iar efectul crește de la an la an, la fel ca inflația. Veniturile din titlurile de stat Tezaur, emise de Ministerul Finanțelor pentru populație, sunt neimpozabile, un avantaj care cântărește tocmai în anii cu scumpiri.

Banii strânși nu se renegociază, salariul da

Economiile pe termen lung sunt un stoc fix de bani, pe care nimeni nu îl indexează (nu îl ajustează cu inflația), spre deosebire de salariu, care este un flux și se poate renegocia. După un an cu scumpiri mari, angajatul poate cere o mărire, dar suma pusă deoparte acum zece ani rămâne cea de pe extras.

Problema se vede cel mai bine la țintele fixate în lei. O țintă de 300.000 de lei stabilită în 2020 ar fi trebuit să ajungă în 2025 la aproape 449.000 de lei ca să însemne aceeași putere de cumpărare, dacă aplicăm creșterea prețurilor de consum din seria Băncii Mondiale. Cine a rămas la cifra inițială a strâns, de fapt, două treimi din ce își propusese.

Contează și momentul în care afli. Pierderea nu apare pe extrasul de cont, așa că o descoperi, de regulă, când vrei să folosești banii, exact atunci când a rămas cel mai puțin timp pentru corecții. La 35 de ani mai ai două decenii în care să pui la loc, la 60 de ani timpul acesta nu mai există.

Ce poți schimba la banii de care ai nevoie abia peste 20 de ani?

Economiile pe termen lung devin mai puțin vulnerabile atunci când nu atârnă de o singură promisiune fixă în lei, făcută pe mulți ani. Rețeta cu mutatul tuturor banilor pe bursă, pe care o văd recomandată des, nu mă convinge, pentru că schimbă un risc cu altul și nu se potrivește oricui.

Eu aș începe cu eșalonarea scadențelor, adică împărțirea sumei pe termene diferite, astfel încât în fiecare an o parte să ajungă la termen și să fie plasată la dobânda zilei. O altă parte din bani poate sta în instrumente al căror randament urmează inflația sau dobânzile din piață, cum sunt titlurile indexate cu inflația, acolo unde sunt disponibile. Cine acceptă fluctuații poate adăuga și active reale, bunuri cu valoare proprie precum o locuință sau un teren, iar decizia asta ține de cât de liniștit dormi când prețul lor scade.

Rămâne felul în care îți scrii ținta. Exprim-o în puterea de cumpărare de azi și recalculeaz-o o dată pe an cu rata anuală pe care INS o publică în fiecare lună. Presa economică ajută la context, iar AfacereaZilei.ro este una dintre publicațiile online din România care scriu despre economie și afaceri pentru cititorul obișnuit.

Calculul durează un minut. Înmulțești ținta de anul trecut cu 1 plus rata anuală a inflației. Cu rata din august 2026, de 6,17%, o țintă de 200.000 de lei stabilită în august 2025 înseamnă astăzi 212.340 de lei.

Întrebări frecvente despre economiile pe termen lung și inflație

Cât valorează 50.000 de lei după 15 ani de inflație medie de 4%?

La o inflație medie de 4% pe an, 50.000 de lei ținuți fără dobândă cumpără după 15 ani cât cumpără astăzi aproximativ 27.760 de lei. Calculul se face împărțind suma la 1,04 ridicat la puterea 15. Cu o dobândă netă egală cu inflația, puterea de cumpărare s-ar păstra întreagă.

Sunt economiile în euro ferite de scumpirile din România?

Economiile în euro sunt ferite doar parțial de scumpirile din România. Euro are propria inflație, pe care Banca Centrală Europeană încearcă să o țină la 2% pe termen mediu, iar cheltuielile de zi cu zi din România se fac în lei. Protecția depinde de cât se depreciază leul față de euro, iar cursul nu urmează obligatoriu diferența de inflație dintre cele două economii.

Ce înseamnă dobândă reală negativă?

Dobânda reală negativă apare atunci când dobânda încasată este mai mică decât rata inflației, astfel încât banii cresc ca sumă, dar cumpără mai puțin. Un depozit cu 6% într-un an cu inflație de 10% are o dobândă reală de aproximativ minus 3,6%. Valoarea exactă se obține împărțind 1,06 la 1,10.

De la ce durată vorbim despre economii pe termen lung?

Economiile pe termen lung nu au un prag fixat de vreo regulă oficială. Eu pun granița la banii de care nu ai nevoie în următorii cinci ani. Pentru inflație contează numărul de ani până la cheltuirea banilor, pentru că fiecare an își adaugă scumpirile peste cele anterioare.

Se impozitează dobânda la titlurile de stat Tezaur?

Veniturile din titlurile de stat Tezaur, emise de Ministerul Finanțelor pentru populație, sunt neimpozabile. La depozitele bancare, banca reține 10% din dobândă pentru clienții persoane fizice rezidente. Diferența se simte mai ales în anii în care dobânda abia acoperă inflația.

Poate un singur val de scumpiri să șteargă câștigul din mai mulți ani de dobânzi?

Un singur val de scumpiri poate șterge câștigul adunat în mai mulți ani de dobânzi. Potrivit seriei Băncii Mondiale, prețurile de consum din România au crescut cu aproape 50% între 2020 și 2025. Un depozit ar fi avut nevoie de o dobândă netă medie de circa 8,4% pe an, cinci ani la rând, doar ca să păstreze puterea de cumpărare a sumei.