Start în Cupa României! Voinţa Lupac are meci cu CSM Lugoj, în prima rundă a competiţiei naţionale

Echipa de fotbal Voinţa Lupac se pregăteşte pentru primul examen oficial al noului sezon. Deţinătoarea Cupei României la nivelul judeţului Caraş-Severin va întâlni miercuri, în prima fază naţională a competiţiei de Cupă, formaţia timişeană CSM Lugoj. Partida se va disputa de la ora 17.30 pe stadionul comunal din Lupac. Echipa cărăşeană, care este şi campioana Ligii a IV-a Caraş-Severin, a câştigat în luna iunie faza judeţeană a Cupei, învingând în finală, scor 5-2, formaţia Croaţia Clocotici. De cealaltă parte, lugojenii au bifat un sezon modest în Liga a III-a. Gruparea lugojeană a retrogradat în divizia D, dar conducerea clubului a anunțat că în urma discu­țiilor purtate la Federația Română de Fotbal, există încă posibilitatea invitației de a continua în divizia C. Confruntările din faza întâi naţională a Cupei României se dispută într-o singură manşă eliminatorie.  Vor evolua în această etapă a competiției cele 42 de echipe câștigătoare ale fazelor județene ale Cupei și 34 de formaţii care au jucat în precedenta ediție a Ligii 3. În caz de egalitate după 90 de minute se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea persistă, se va trece la executarea loviturilor de departajare. Iată programul complet al celor 38 de jocuri din prima fază naţională de Cupă:

De interes:  O investigație a jurnaliștilor Realitatea Plus DEMONTEAZĂ acuzațiile Emiliei Șercan

AFC Viitorul Albeşti (BT) – ASMS ACS Sănătatea Darabani (BT)
CSO Viitorul Liteni (SV) – ACS Şomuz Fălticeni (SV)
AS Unirea Mirceşti (IS) – CSM Paşcani (IS)
AS Bradu Borca (NT) – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (NT)
CSM FC Vaslui (VS) – AS Viitorul Curiţa (BC)
AS Avântul Zărneşti (BZ) – ACS Mausoleul Mărăşeşti (VN)
CS Gheorgheni (HR) – AFC Odorheiu Secuiesc (HR)
ACS FC Păpăuţi (CV) – ACS KSE Târgu Secuiesc (CV)
CS Viitorul Ianca (BR) – ACS Sportul Chiscani (BR)
ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (GL) – CS Sporting Lieşti (GL)
CSM Râmnicu Sărat (BZ) – CS Făurei (BR)
ACS Pescăruşul Sarichioi Junior (TL) – CS Medgidia (CT)
CS Victoria Cumpăna (CT) – CSA Axiopolis Sport Cernavodă (CT)
Bărăganul Ciulniţa (IL) – AS FC Agricola Borcea (CL)
ACS Mostiştea Ulmu (CL) – ACSM Olteniţa (CL)
CSA Steaua Bucureşti (B) – CS Mihai Bravu (GR)
AS Vulturii Pasărea (IF) – ACS Viitorul Domneşti (IF)
CS Blejoi (PH) – CSM Flacăra Moreni (DB)
AS FC Precizia Săcele (BV) – AFC Hărman (BV)
ACS Ajax Botoroaga (TR) – CS Sporting Roşiori 2008 (TR)
AS Recolta Gura Şuţii (DB) – CS Real Bradu (AG)
CS Minerul Costeşti (VL) – ACS Unirea Bascov (AG)
CSM Slatina (OT) – ACS Vediţa Coloneşti M.S. (OT)
CS Cârcea (DJ) – CS Strehaia (MH)
AS Unirea Cruşeţ (GJ) – CS Inter Petrila (HD)
LPS Cetate Deva (HD) – CS Hunedoara (HD)
AFC Voinţa Lupac (CS) – CSM Lugoj (TM)
CS Millenium Giarmata (TM) – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (TM)
CS Avântul Periam (TM) – ACS Progresul Pecica (AR)
CS Măgura Cisnădie (SB) – ACS FC Avrig (SB)
Voinţa Stremţ (AB) – AFC Unirea 1924 (AB)
CS Ocna Mureş (AB) – ACS Industria Galda (AB)
CSC Sânmartin (BH) – AFC Unirea Tăşnad (SM)
SC Olimpia MCMXXI Satu Mare (SM) – SCM Zalău (SJ)
CS Floreşti (CJ) – CS Iernut (MS)
CS Unirea Ungheni 2018 (MS) – ACS MSE Târgu Mureş (MS)
ACS Dumitra (BN) – ACS Unu Fotbal Club Gloria (BN)
Progresul Şomcuţa Mare (MM) – FC Unirea Dej (CJ)

De interes:  Experiența medicului român Mihai Dobra într-un mare spital din Statele Unite ale Americii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.