După patru ani de fotbal jucat cu pasiune, ACS Banat Girls a urcat pe prima scenă a fotbalului feminin românesc! Promovarea a fost sărbătorită în luna mai, pregătirile pentru noul sezon au decurs fără probleme, iar acum nou-promovata Banat Girls se află în faţa primului examen la cel mai înalt nivel intern. Etapa inaugurală va aduce sâmbătă la Reşiţa formaţia Fortuna Becicherecu, ocupanta locului trei în campionatul trecut, şi una dintre principalele candidate la titlu în actualul sezon. Derbiul bănăţean din etapa I va fi un meci foarte intens, crede Daniel Amariei, antrenorul reşiţencelor.

“Este primul nostru meci în Liga I, vom întâlni o echipă foarte bună, o grupare care are unul dintre cele mai puternice loturi din ţară. Cred că la ora actuală Fortuna are câteva dintre cele mai titrate fotbaliste din România. Avem mari emoţii, aşteptăm cu nerăbdare să debutăm în Liga I, şi vom face tot posibilul să le ţinem piept. Eu zic că va fi un meci foarte intens, deoarece şi fetele noastre îşi doresc să se afirme în Liga I. Nu avem ce pierde, şi cred că va fi un joc foarte disputat, 90 de minute pe contre. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere, inclusiv pe partea de protocol medical. Am făcut şi testarea COVID, sperăm că totul va fi OK, iar sâmbătă să nu întâmpinăm probleme. Din păcate, accesul publicului este interzis, în incinta stadionului având voie doar cele două echipe cu staff-urile lor, precum şi presa. Va fi şi o primă întâlnire cu Laura Rus ca adversară, ea ne-a fost până acum colegă şi prietenă. Cu siguranţă, ea ne va fi adversară doar în cele 90 de minute de joc, după care ne vom relua relaţia de amiciţie. Din păcate, ne va lipsi Andreea Dumitru, mijlocaşul nostru central şi motorul echipei. Ea a suferit o ruptură de ligamente şi va fi operată chiar sâmbătă”, a declarat Daniel Amariei.

De interes:  6 septembrie – Banat FM

Partida ACS Banat Girls – ACS Fortuna Becicherecu Mic, joc din etapa inaugurală a sezonului 2020/2021, se va disputa sâmbătă, de la ora 11.00, pe terenul sintetic din Valea Domanului. Iată programul complet al rundei:

5 septembrie, ora 11.00:
ACS Banat Girls – ACS Fortuna Becicherecu Mic
ACS Fotbal Feminin Baia Mare – Universitatea Alexandria
6 septembrie, ora 11.00:
Selena SN Constanţa – Universitatea Galaţi
Universitatea Olimpia Cluj – Piroş Security Arad
Carmen Bucureşti – Asociaţia Fotbal Club Fair-Play
6 septembrie, ora 17.00:
Vasas Femina Odorhei – Heniu Prundu Bârgăului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.