Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat modificarea sistemului competițional la Liga 1. Astfel, începând din sezonul viitor, 2020-2021, în primul eşalon valoric al României vor evolua 16 echipe.

Pe lângă cele 30 de runde din sezonul regulat, sistemul conține și o a doua etapă: play-off cu 6 echipe care vor juca tur-retur și play-out cu 10 echipe care vor juca doar un meci între ele, după modelul implementat în sezonul 2019-2020 în  competiţia play-off de la Liga 2.

Deoarece în play-out vor fi doar nouă jocuri, cinci echipe vor juca un meci în plus pe teren propriu. În următoarele trei sezoane (2020-2021, 2021-2022, 2020-2023) vor retrograda direct echipele ce vor termina play-out-ul pe locurile 9 și 10, iar locurile 7 și 8 vor disputa un baraj de menținere/promovare în Liga 1 în dublă manșă (tur-retur) cu ocupantele locurilor 4, respectiv 3, din Liga 2. Începând cu sezonul 2023-2024 vor retrograda direct locurile 9 și 10 din play-out, urmând ca locul 8 să dispute un baraj în dublă manșă cu locul 3 din Liga 2.

De interes:  Divizionarele secunde din Banat s-au apucat de treabă. CSM Reşiţa, Politehnica şi Ripensia caută cele mai bune soluţii pentru viitorul sezon

Pentru ca toate meciurile din play-out să aibă miză sportivă, se va juca o finală între locul 1 şi locul 2 din grupa de play-out. Câștigătoarea va avea șansa unui joc împotriva echipei clasate pe ultimul loc care permite participarea în Europa, pentru a stabili echipa care va juca în UEFA Europa League/UEFA Conference League. Federaţia a realizat şi un material video care arată cum se va juca. Clipul poate fi vizionat aici.

Având în vedere implementarea noului sistem competițional, barajul de menținere/promovare în Liga 1, ediția 2020-2021, se va desfășura între echipa clasată pe locul 8 în play-out-ul Ligii 1, respectiv AFC Chindia Târgoviște, și echipa clasată pe locul 3 în Liga 2, adică CS Mioveni. În urma tragerii la sorți care a avut loc miercuri, 5 august, reprezentanta Ligii 1, Chindia Târgoviște, va găzdui manșa tur a barajului, în data de 9 august. Returul va avea loc 3 zile mai târziu la Mioveni.

Comitetul de Urgență al FRF a stabilit în cursul aceleiaşi şedinţe și înghețarea competiţiilor play-off și play-out pentru actualul sezon al Ligii 1 și, pe cale de consecință, menținerea clasamentului actual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.