Folosirea garajelor auto, în legalitate la Moldova Nouă

Șase locatari din blocul 39 de pe strada Francesco Griselini din Moldova Nouă vor putea folosi garajele auto din fața imobilului în mod legal, după ce în 24 aprilie 2019 consilierii locali și-au dat acordul, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, în privința dreptului de superficie, cu titlu oneros, asupra unor terenuri din domeniul privat al orașului Moldova Nouă.
Superficia reprezintă dreptul de a avea o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință. Conform art. 697 alin (1) din Codul Civil, „în cazul în care superficia s-a constituit cu titlu oneros, dacă părțile nu au prevăzut alte modalități de plată a prestației de către superficiar, titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piața liberă, ținând seama de natura terenului, de destinația construcției, în cazul în care aceasta există, de zona în care se află terenul, precum și de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinței”.

De interes:  Poţi comanda aranjamente florale elegante şi rafinate online

Concret, persoanele care au cerut să folosească garajele auto din fața blocului 39 vor avea acest drept timp de 50 de ani (perioada acordării dreptului de superficie), timp în care vor avea obligația să plătească o taxă de 0,5 euro pentru fiecare metru pătrat (în funcție de suprafața terenului) pe an. Spre exemplu, în cazul unei suprafețe de 24 de metri pătrați, beneficiarul dreptului de superficie (persoana care se va folosi de suprafața garajului), cu titlu oneros, va plăti suma de 12 euro/an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.