Aleșii locali lugojeni s-au întâlnit într-o ședință extraordinară, care viza rectificarea bugetului local pe 2019. Deși ședința a fost scurtă, de doar 15 minute, aceasta a permis un schimb dur de replici între primarul Francisc Boldea și doctorul Erwin Floroni, directorul Spitalului Municipal Lugoj.

În fond, întrunirea a vizat alocarea de fonduri Spitalului Municipal „Dr. Theodor Andrei”, care risca să rămână fără stocătorul de oxigen și accesoriile acestuia, fără de care unitatea spitalicească nu mai putea funcționa. Suma datorată de instituția medicală societății Linde se ridica la valoarea de 233.954,89 lei, motiv pentru care Consiliul Local a alocat spitalului 234.000 lei, însă nu fără comentarii. Primarul Francisc Boldea, inițiatorul proiectului, a arătat cu degetul către doctorul Erwin Floroni, directorul Spitalului, prezent în sală și a declarat că „banii au fost luați din fondul de salarii al angajaților instituțiilor subordonate Primăriei și Consiliului Local, pentru prima dată în 11 ani” și că din 2015 „datoriile spitalului au crescut de opt ori, ajungând la valoarea de 5.247.948 lei”. Erwin Floroni a încercat să răspundă acuzelor aduse de Francisc Boldea, însă a fost oprit de către acesta, pe un ton ridicat.

  • Erwin Floroni: „Aș avea și eu două vorbe de spus despre datoriile din 2015, dacă îmi permiteți. În 2015 nu eram eu manager. Datoriile erau așa mici, pentru că în 2014, printr-o ordonanță de urgență…
  • Francisc Boldea: „Nu, nu, nu…”
  • Erwin Floroni: „Dacă îmi permiteți…”
  • Francisc Boldea: „După ce se aprobă, după ce se aprobă…”
  • Erwin Floroni: „După ce m-ați acuzat de datorii, eu nu pot să spun nimic? Mă adresez consilierilor locali.”
  • Francisc Boldea: „E ședință extraordinară. Invitații vorbesc după ce se termină ședința.”
  • Erwin Floroni: „A, și dumneavoastră puteți acuza conducerea spitalului oricând în ședința extraordinară?”
  • Francisc Boldea: „Sigur că da! Sigur că da!”
De interes:  CLĂDIREA MEDICI'S, noblețe cu parfum interbelic

După ce apele s-au liniștit, aleșii locali au votat rectificarea de buget, dar și-au dat acordul, conform procedurii, și pentru ajutorul de minimis alocat Spitalului de către Consiliul Județean Timiș, în valoare de 250.000 lei. La final, acest fapt nu l-a împiedicat pe șeful unității medicale să dea replica primarului Francisc Boldea.

„În 2014, printr-o ordonanță de Guvern au fost achitate toate datoriile Spitalului. S-a plecat de la zero și de aceea, în 2015 erau datorii așa mici. În 2017, când am preluat mandatul la Spital, acesta avea 27 de miliarde (n.r: lei vechi) datorii. Am cerut atunci achitarea datoriilor, ca să pot pleca de la zero. Datoriile de 27 de miliarde aduc după sine penalități, penalități care ca la orice bancă știți și dumneavoastră cum funcționează. Drept urmare, datoriile de acum, nu se bazează numai pe datoriile care le fac eu, ci și pe penalitățile din datoriile trecute. Una la mână! Doi la mână! Salariile angajaților de la spital nu le dau eu. Le dă Ministerul Sănătății, în baza unei legi. Nu pot eu să hotărăsc care-i salariul în mandatul meu. Sporurile la Spitalul Lugoj sunt toate la minimum, în comparație cu cele de la Făget, care sunt toate la maximum. Un asistent în Spitalul Lugoj câștigă sub un asistent de la Spitalul Făget. Mai departe! Banii pe medicamente nu-i duc acasă. Îi dau pacienților. Dacă dumneavoastră doriți să achit datoriile și să nu plătesc medicamente și să țin bolnavii cu apă chioară în spital, mă rog. Ați spus că luați din salariul angajaților de la Primărie ca să-mi dați mie. Nu-mi dați mie, ci le dați lugojenilor! Le dați sănătate lugojenilor! Mie nu-mi dați absolut nimic. Până la urmă, din banii aceia cumpăr medicamente, pentru ca lugojenii să fie sănătoși, inclusiv angajații Primăriei, care trec pe la spital”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.