Șofranul (Crocus sativus) este o plantă mediteraneană, din care se poate extrage condimentul șofran, uleiuri aromatice, precum și numeroase alte substanțe cu utilizări în medicină și alimentație.

Șofranul a fost întotdeauna cel mai scump condiment din lume. Originile nu sunt certificate însă par a se situa în Orientul mijlociu. A fost introdus în Europa de mauri prin Spania, la ora actuală fiind cultivat în Spania (La Mancha) și Grecia, Franța (cea mai bună calitate), Italia, iar în restul lumii în Maroc, Cașmir, Iran (cel mai mare producător) sau China. Prețul său ridicat (30 000 -40 000 euro/kg) se datorează faptului că pentru 1 kg de condiment trebuie recoltate între 130 000 și 250 000 de flori din care se rețin numai stigmatele (partea superioară a pistilului ce este divizată în 3) ce se usucă până la pierderea a 4/5 din umiditatea lor, dar și de faptul că este o cultură manuală ce nu suportă mecanizare decât în mică parte (lucrările solului). Șofranul, numit și `aurul roșu` era considerat un simbol al luminii, folosit din cele mai vechi timpuri ca plantă tinctorială ce dădea o culoare `galben soare`, hainele conducătorilor fiind vopsite cu extractul stigmatelor de Crocus.

De interes:  Cele mai scumpe mâncăruri din lume – Pestele Fugu sau Puffer Fish [VIDEO] – Banat FM

O floare delicată, violet. Trei stamine culese cu atenție, din care se extrage cel mai scump condiment – și aliment! – din lume. Așa începe povestea șofranului, cunoscut drept aurul roșu.

Specialiștii nu au deslușit cu exactitate originile șofranului, dar se pare că acesta ar fi fost cultivat pentru prima dată în zona Greciei, încă din vremea civilizaţiei minoice. Mai multe fresce descoperite în palatul din Knossos atestă existenţa, dar și întrebuinţarea acestui condiment în scopuri terapeutice. Mai târziu, autorul Iliadei și Odiseei menţionează în scrierile sale prezenţa șofranului, confirmând astfel folosirea lui în zona bazinului mediteraneean încă de acum două milenii și jumătate. Ulterior, cultura șofranului s-a extins în Vest, către Peninsula Iberică (Spania fiind astăzi unul dintre cei mai mari producători de șofran din lume), dar mai ales către Est, unde Iranul a devenit ţara condimentului galben (în prezent, peste 90% din producţia mondială de șofran provine de acolo).

Locul șofranului nu este – și nu a fost nici în trecut – numai în farfurii. De-a lungul timpului, el a fost întrebuinţat pentru a obţine vopseluri naturale (mai ales în China și India), în parfumerie, dar și în scopuri medicinale. Cleopatra, spre exemplu, își aromatiza băile cu șofran (despre care se considera că are și proprietăţi afrodiziace), iar vracii egipteni îl utilizau în tratamentul bolilor gastrointestinale. Alexandru cel Mare – atunci când nu mânca orez condimentat cu șofran (un precursor al risotto-ului milanez) – făcea și el băi „condimentate”, convins că planta ajută la vindecarea rănilor. Romanii, în schimb, foloseau șofranul pentru parfumuri. Cu toate acestea, astăzi șofranul este asociat mai cu seamă gastronomiei – și nu de orice fel, ci celei sofisticate. În bucătărie, condimentul este foarte versatil și aromatizează preparate felurite. Șofranul se folosește în multe preparate orientale, cu precădere în bucătăria iraniană și indiană, atât în mâncăruri cu carne, cât și în cele vegetariene. Mai aproape de noi, în Occident, îi distingem aroma în câteva dintre cele mai cunoscute mâncăruri europene, precum risotto-ul milanez, paella spaniolă sau supa de pește provensală (bouillabaisse). Să știţi însă că șofranul se potrivește la fel de bine și-n deserturi! Și totuși: cât de scump este mai exact șofranul și, mai ales, de ce? Preţul pentru un kilogram trece ușor de 10.000 de dolari, în funcţie de calitate și origine (șofranul iranian, considerat de mai bună calitate, este și mai costisitor). Preţul se justifică. Condimentul se extrage din staminele delicate ale plantei Crocus Sativus. Floarea – care înflorește doar o dată pe an – nu are mai mult de trei stamine, iar pentru un singur gram de șofran sunt necesare circa 150 de flori. Pentru un kilogram, așadar, este nevoie de peste 150.000 de flori. Mai mult, munca de prelucrare a florilor nu poate fi mecanizată și trebuie făcută manual. Șofranul are însă o aromă foarte puternică, așa că pentru a da gust mâncărurilor este nevoie de o cantitate foarte mică.

De interes:  PER Caraș-Severin face Reșița curată!

Sursa: wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.