Se împlinesc 75 de ani de când sute de mii de persoane de etnie romă au fost exterminate în lagărele de concentrare de la Auschwitz și Birkenau. Pentru a comemora aceste evenimente, peste 500 de tineri din 26 de țări sunt prezenți în aceste zile în Polonia.
Alături de milioane de evrei, homosexuali și adversari politici, romi din întreaga lume au fost răpuși de gheara naziștilor. Considerate în general simbolurile adecvate sau chiar cele mai importante al răului produs de uciderea în masă, lagărele de concentrare reprezintă, de fapt, doar începutul cunoașterii trecutului. Genocidul Romilor, recunoscut ca eveniment oficial și comemorat anual în data de 2 august, reunește în cadrul unei noi mari întâlniri, ajunsă la ediția a 9-a, atât supraviețuitori, cât și tineri de etnie romă curioși să își afle istoria. Cu sprijinul asociației Nevo Parudimos, peste 30 de tineri din România participă în acest an la seminarii, vizite și workshop-uri dedicate evenimentului.
„A început ca un eveniment de comemorare și un mic seminar pentru 50 de tineri și după aceea a devenit mult mai mare și mult mai multă lume a aflat despre el. În anul 2015 am avut peste 1000 de participanți din toată Europa și a avut patronajul Consiliului Europei, al domnului Juncker și al Președinției poloneze. Este sprijinit financiar de mai mulți donori, atât de Comisia Europeană, precum și donori din fiecare țară parteneră, pentru că sistemul de organizare este bazat pe co-participare și co-finanțare. Din România, Asociația Nevo Parudimos este parteneră deja de șapte ani. Până acum am adus mai mult de 1500 de tineri la acest eveniment. România are cel mai mare număr de participanți inclusiv în acest an. Au fost și tineri din anii trecuți care au vrut să revină, datorită lucrurilor pe care le pot învăța aici, datorită experienței de viață. Odată ce vii aici ți se schimbă filosofia despre viață. Toată metodologia de lucru utilizată este bazată pe educația non-formală”, ne-a declarat Daniel Grebeldinger, manager de proiect al Asociației Nevo Parudimos din Reșița.
Reporterii Express de Banat, Angela Novăcescu și Alina Dragomir, aflați și ei în Polonia, au vorbit cu tinerii participanți:
„Am venit cu un grup de tineri care doresc să afle lucruri despre istoria lor. Istoria romilor. În Spania nu se cunosc prea multe detalii despre Genocidul Romilor și credem că este foarte important ca aceștia să învețe și să răspândească informația mai departe. Vrem ca ei să interacționeze, să afle lucruri noi despre diversitatea acestei etnii și să fie mândri de ceea ce sunt”, a spus Annabel Carballo, coordonator al tinerilor veniți tocmai din Spania.
„Făcând parte dintr-o familie de etnie romă am venit pentru că vreau să aflu prin ce au trecut strămoșii mei. Este dureros, am deja emoții, dar mă interesează acest aspect pentru că am lucrat mult pe drepturile omului, lucrez cu copii și vreau să contribui la eliminarea discriminării care, din păcate, încă există în România”, a povestit Rebeca, o tânără din București.
Seminariile și workshop-urile au început deja, iar tinerii sunt încântați de felul în care acestea au loc.
„La început a fost puțin ciudat pentru că nu am cunoscut pe nimeni. Încetul cu încetul m-am acomodat și m-a ajutat faptul că am inițiat un joc pentru a ne cunoaște. Fiecare dintre noi s-a prezentat și a spus o calitate în funcție de prima literă a prenumelui. În cele din urmă am lucrat pe echipe și am observat că se dorește o interacțiune puternică între noi. Am ales să particip la acest eveniment pentru că deși am citit despre Holocaust vreau să aflu tot mai multe detalii despre cei care aparțin etniei mele”, a precizat Peter, un alt participant.
În zilele ce urmează vor avea loc vizite la muzeele-lagăr de la Auschwitz și Birkenau, cu participarea supraviețuitorilor, oamenilor politici și a tinerelor generații.
Rămâneți pe Express de Banat pentru a afla cum decurg evenimentele în Polonia, dar și poveștile supraviețuitorilor din lagărele groazei. Detalii puteți găsi și la următoarele adrese:
https://web.facebook.com/DikhHeNaBister
https://www.facebook.com/events
https://www.instagram.com/Dikh_He_Na_Bister
https://www.youtube.com/channel/UCmMUmNyE3BtkU8J0Fs6s7OA
http://www.ternype.eu