Vino în autobuzul copilăriei! – BANAT

Vino în autobuzul copilăriei!


Direcția Județeană pentru Sport şi Tineret Caraș-Severin împreună cu Centrul de Voluntariat Reșița, Primăria Reșița și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic Caraș-Severin organizează în 30 mai 2019, Autobuzul Copilăriei, acțiune dedicată copiilor și tinerilor din Reșița, pentru a marca ziua de 1 Iunie-Ziua Copilului. Programul evenimentului a fost gândit astfel încât să cuprindă activități inedite care să antreneze copiii şi să stimuleze participarea lor. Copiii sunt așteptați să participe nu doar ca simpli spectatori ci ca protagoniști ai spectacolului ce le-a fost pregătit pentru ei. Autobuzul pornește la drum prin oraș într-o aventură de explorare și inventare a jocurilor. În cadrul acestui experiment copiii vor fi invitați să se simtă sărbătoriți, să se bucure, să descopere lucruri noi alături de voluntari, copii cu puțin mai mari decât ei. În Autobuzul copilăriei tinerii voluntari ai Centrului de Voluntariat Reșița vor face animație, vor organiza ateliere hand made mobile demonstrative: jonglerii cu diverse obiecte, face painting, modelat baloane, brățări, magie. Autobuzul va circula în intervalul orar 9³⁰ – 13⁰⁰, pe traseul Govândari – Muncitoresc și retur fiind dedicat copiilor din Reșița. De această dată clasele de copii care vor fi răsfățați în Autobuzul Copilăriei sunt de la Colegiul National Traian Lalescu Reșița, Școala Gimnazială nr. 9, Școala Primară din Dealul Crucii, Liceul de Artă Sabin Păuța Reșița, Școala Gimnazială Nr.8 Reșița. Pot participa și alți copii care nu sunt programați în acest autobuz, absolut gratuit, cu o singură condiție. Să vină în stațiile de autobuz de pe traseu purtând un mesaj de format cel puțin A4 (să fie vizibil), pe care să scrie: „Aștept Autobuzul Copilăriei”. Cele mai inspirate, originale, amuzante și aranjate pancarte vor fi premiate în autobuz.

De interes:  Detalii cutremurătoare din dosarul Revoluției. Bobby Păunescu: Cei care trebuiau să facă lumină nu puteau să o facă pentru că erau în camera întunecată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.