Revenit în orașul în care și-a petrecut o bună parte din viață, scriitorul Sorin Gîrjan a avut posibilitatea, cu ocazia lansării volumului „Mai ții minte, suflete?” (eveniment desfășurat la Casa de Cultură Moldova Nouă), să-și revadă atât colegii de vânătoare, cât și colegii de liceu, dar a avut și oportunitatea unei radiografii a orașului de la malul Dunării, o radiografie care seamănă tot mai puțin cu tabloul de altădată a ceea ce-a-nsemnat Moldova Nouă!

Emoționat pentru faptul că oameni dragi i s-au alăturat într-un moment important al vieții, în cadrul instituției culturale, Gîrjan a mărturisit publicului că singura certitudine pe care o are vis-a-vis de Moldova Nouă este mormântul mamei. „Cred că, din ceea ce-am văzut, așa, cu un ochi al cuiva care a trăit aici și vine după atâta timp acasă, cel mai deranjant lucru este un anumit cenușiu, destul de apăsător în mersul omenilor, în atitudinile lor”, declară, parcă cu tristețe-n suflet, autorul.

În ciuda faptului că primul impact al revenirii pe meleaguri dunărene nu a fost, poate, ceea ce-și dorea Sorin Gîrjan să vadă, totuși, scriitorul scoate în evidență și motivul pentru care lucrurile au nuanțe bacoviene: „E și dificil să fie o altfel de situație aici. Pentru că o comunitate care nu dispune de resurse economice nu poate oferi locuri de muncă, e foarte greu s-aduci zâmbet și culoare pe chipuri, chipuri care se culcă seara și se gândesc ce vor face mâine. Oamenii orașului arată așa cum arată orașul și invers. Din păcate, ce s-a pierdut din ceea ce am constatat, față de ceea ce a fost, se referă la o anumită vitalitate a vieții. Simți că, parcă, este un oraș pus la perfuzii. Ăsta e sentimentul pe care-l ai. Deci, domnule, acesta trăiește, are un chip frumos pe ici, pe colo, dar ceva-i lipsește: nu are suficientă viață în el”.

Vânătorul boșnegean apreciază, totuși, eforturile oamenilor tineri care încearcă să-i redea roșeața din obraji palidului oraș, și-l dă ca exemplu pe Dorin Tismănariu, directorul Casei de Cultură Moldova Nouă: „Pentru mine a fost surprinzător să descopăr, aici, un tânăr director de casă de cultură care, încercând să mă convingă să vin să lansez cartea acasă, la Moldova Nouă, mi-a spus un lucru care a semănat cu ceea ce-i spusesem eu soției, atunci când am cunoscut-o: nu spun ceea ce e bine la mine, vei vedea în timp! La fel și el: «Nu vă spun ce suntem în stare să facem, uitați-vă la ceea ce-am făcut, la ceea ce-am încercat să mediatizăm! Dacă vă place, haideți, chiar avem nevoie!». Și nu puteam să nu vin în contextul ăsta”!

Totodată, autorul volumului „Mai ții minte, suflete?” vede în asigurarea unui nivel de trai statornic condiția necesară disponibilității oamenilor pentru cultură și concluzionează: „Cred că pentru a ajunge la o cultură de calitate în spații care, cât de cât, cum am spus, sunt deja la un nivel optim al ofertei, e nevoie ca oamenii să aibă asigurat un nivel de trai al vieții lor zilnice, statornic, stabil, care să le creeze disponibilitate pentru cultură. E un cerc vicios din care se iese foarte greu. Altfel, riscăm să se-ntâmple următorul lucru: are loc un eveniment, este o serbare școlară, vor veni doar părinții copiilor care sunt pe scenă sau este un eveniment cu un anume invitat, vor veni doar cei care-l iubesc pe acel invitat. Când, de fapt, ar trebui să se-ntâmple altceva. Toți să-și dorească să vină, să vadă o prezentare de film, să vadă o recitare, o expoziție de pictură. Or, astea vin în același timp cu ridicarea stării de bine, de prosperitate, de împăcare cu existența lui, a fiecărui locuitor. Dacă asta nu se va-ntâmpla, va fi aproape imposibil și vom asista la evenimente culturale, poate, fermecătoare, poate, rateuri, din când în când, și asta ar fi păcat”.

De interes:  Ședință de Consiliu Local pe model sârbesc. Scurtă și la obiect!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.