Înfrățirea orașului mexican Cancun cu Timișoara a adus deja primul proiect cultural comun – proiecția filmului „Roma”, nominalizat la 10 Oscaruri.

Câștigător al premiului Oscar în acest an, pentru cel mai bun film străin, cel mai bun regizor (Alfonso Cuarón), cea mai bună imagine, Globul de Aur și Leul de Argint, proiecția mexicană a fost proiectată, în premieră națională, la Biblioteca UPT, în prezența Corpului diplomatic al Mexicului, conducerii Universității Politehnica Timișoara și a zeci de studenți.

Adrian Bădescu, consulul onorific al Statelor Unite Mexicane la Timișoara, a fost cel care a vorbit despre contextul istoric în care are loc acțiunea filmului, o peliculă ce marchează întoarcerea regizorului Alfonso Cuarón acasă, în Mexic, şi care totodată este considerat cel mai personal film al regizorului, fiind inspirat de poveștile femeilor din copilăria acestuia.

Filmul, numit după cartierul din Ciudad de México în care a copilărit regizorul, îi este dedicat unei anume Libo Rodríguez. Ea este bona care l-a crescut pe Cuarón începând cu vârsta de 9 luni, iar el o răsplătește acum aducând-o pe marele ecran în persoana lui Cleo. Alfonso Cuarón cârmuiește proiectul din toate aspectele posibile: regie, scenariu, imagine, montaj. El centrează, el șutează și tot el apără, pentru că „Roma” e semi autobiografia lui, o colecție de amintiri pe care le revizitează din spatele camerei de filmat, motivul pentru care întregul film este filmat în alb-negru.

De interes:  Jocurile Evei - despre sexul slab și farmecul său puternic

Protocolul de înfrățire dintre cele două orașe a fost semnat, la sediul Primăriei Timișoara, în prezența ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite Mexicane în România, E.S. Jose Guillermo Ordorica Robles, a reprezentanților administrației locale, a consulului onorific al Statelor Unite Mexicane la Timișoara, dr. Adrian Bădescu, și a unei delegații formate din: Anaeli Victorica Razo, consul al Statelor Unite Mexicane la București, Jose Miguel Vinals Arino, consul onorific al Spaniei la Timișoara, și Rufino Delgado Montenegro, consul onorific al Republicii Peru la Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.