Șanse în plus la viață pentru bolnavii de cancer din Banat! Investiții pentru depistarea precoce a maladiei

Medicina din Banat va face noi pași importanți pentru reducerea mortalității bolii secolului trecut, cancerul. Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu”  Timișoara va avea un centru de excelență pentru diagnosticarea cazurilor de cancer de sân și colon, două dintre formele maladiei care fac cele mai multe victime. Totul se va realiza printr-un proiect de cooperare transfrontalieră cu un spital din Serbia, în urma unei investiții de aproape 900.000 de euro!

Proiectul implică din România nu doar Timișul, ci și județele Caraș-Severin și Mehedinți, iar din Serbia participă Spitalul General din Pozarevac, la proiectul intitulat ”Îmbunătățirea managementului patologiei neoplazice prin dezvoltarea și implementarea centrului de excelență medicală transfrontalieră, Acronim NeoPatMan”. S-a ales să se mizeze pe diagnosticarea precoce a formelor de cancer de sân și de colon deoarece aceste două forme ale bolii au o incidență mare în regiunea transfrontalieră de la granița româno-sârbă. Prin proiect se au în vedere atât diagnosticarea formelor maligne de cancer, precum și a tumorilor benigne.

De interes:  Ce trebuie sa stim inainte de a folosi Fimo

Proiectul va aduce analize gratuite pentru depistarea cancerului, inclusiv pentru cetățenii din zone rurale sau medii defavorizate, va presupune instruirea celor ce oferă servicii medicale, va presupune organizarea de schimburi profesionale de bune practici, work-shop-uri și cursuri, instruirea personalului medical. De asemenea, baza de date creată va fi utilizată pentru cercetări ulterioare. Prin proiectul NeoPatMan se va crea și o pagină web pentru informarea populației și, de asemenea, se va crea o platformă prin care oamenii de știință și studenții să acceseze informațiile despre metodele moderne de tratare a cancerului.

Specialiștii de la centrul OncoGen doresc să achiziționeze și un soft de interpretare a datelor medicale, care spune pentru fiecare pacient ce medicamente sunt eficiente și care nu dau rezultate. „Boala canceroasă este o problemă la nivel mondial, atât prin incidență, cât și în ceea ce privește mortalitatea. Ne-am propus să ajutăm populația să depisteze cât mai precoce cancerul și să dăm un diagnostic cât mai corect. Ne-am gândit că este important ca populația să știe că poate beneficia gratuit de aceste analize pe toată durata proiectului”, a precizat medicul Daliborca Vlad, managerul de proiect.

De interes:  O pasarelă din Timișoara, veche de 70 de ani, intră în reabilitare. Când vor începe lucrările?

Fondurile europene, o soluție pentru dezvoltarea spitalelor românești

Directorul Spitalului Județean, Marius Craina, a precizat că spitalele trebuie să se orienteze mai mult spre fondurile europene. Proiectul NeoPatMan va avea 700 de beneficiari, iar Craina ar dori ca lucrurile să nu se oprească aici. „De foarte multe ori, unii se mulțumesc doar să ceară, dar unii merg mai departe cu aceste proiecte. La noi, în sănătate, aceste proiecte se transpun în special în calitatea actului medical. Când vorbim de cancer, știm cât de perfidă este această boală, câte milioane de oameni a dărâmat. Știm că este de datoria noastră de a înainta atât în ceea ce privește diagnosticul, cât și terapia malignă. Cine suntem noi ca să spunem ca analizele gratuite să se oprească la 700 de beneficiari? Dumnezeu?!” a precizat Marius Craina la conferința de lansare a proiectului.

Și managerul OncoGen spune că spitalele din țară nu trebuie să aștepte doar fonduri de la Ministerul Sănătății, ci pot opta pentru fondurile UE, chiar dacă e ceva bătaie de cap cu accesarea lor. „Noi suntem un centru de cercetări. Sarcina noastră e să ne punem la punct cu tehnologiile cele mai noi din Uniunea Europeană și la nivel mondial, care, ulterior, trebuie să treacă în sarcina celor care au de-a face cu pacienții, secțiile de oncologie și laboratorul unic principal. Traversăm o perioadă în care toată lumea vrea câte ceva. De fiecare dată când vine Ministrul Sănătății, toată lumea sare. Există o sursă mai puțin comodă de a obține bani, fondurile europene”, a precizat Virgil Păunescu.

De interes:  Avantajele diferitelor tipuri de tavane false

Proiectul NeoPatMan se va implementa pe o perioadă de 18 luni. Bugetul total al proiectului de cooperare transfrontalieră este de 896.331,45 de euro, din care sprijinul financiar nerambursabil de la UE este de 761.881,73 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.