In data de 20 august 2020, polițiști de la Poliția Orașului Oravița împreună cu, comisari din cadrul Gărzii de Mediu Caraș-Severin au efectuat un control pe linia prevenirii evenimentelor generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, depozitarea și folosirea produselor de protecție a plantelor.
In urma acestui control au fost descoperite 12,6 tone de îngrășământ chimic cu azot de amoniu, ambalate în 21 de saci de 600 kg fiecare aparținând unei firme din zona Oravița, care erau depozitate necorespunzător pe câmp, neasigurate, în condiții neconforme cu normele legale în vigoare.
Întreaga cantitate de îngrășământ chimic a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor și lăsată temporar în custodia agentului economic căruia i s-a pus în vedere să o transporte și să o păstreze într-un loc corespunzător.
Asadar, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice, numai ambalateîn locuri protejate, iar polițiștii continuă cercetările.