Informatica Timișoara rămâne în continuare penalizată în clasamentul Ligii I de futsal. Sancțiunea a venit după un litigiu cu fostul jucător Mimi Stoica pentru banii aferenți chiriei. Clubul a plătit până la urmă datoria, dar FRF menține deocamdată sancțiunea.

Săptămâna aceasta, Comisia de Disciplină a luat cunoștință de stingerea datoriei. „Comisia a dispus încetarea executării și închiderea dosarului ca urmare a achitării debitului de către debitorul CS Informatica Timișoara față de creditorul Stoica Dumitru- Mimi. Menține măsura sancțiunii aplicate asupra clubului debitor la termenul din 11.09.2019 și 09.10.2019, respectiv penalitatea de 3000 lei și depunctării, ca urmare a neachitării obligațiilor financiare conform nr. 256/CL/27.06.2019, rămasă definitivă prin nerecurare”, se arată în deciziile Comisiei de Disciplină din cadrul FRF.

Cei de la Informatica spun că, totuși, vor să facă recurs. „Vom face recurs pentru ședința de săptămâna viitoare. Cei de la comisie spun că prima decizie, prin care ne obligau la plată, e definitivă. Noi am plătit tot, nu ni se pare normal să rămânem cu amenda și depunctare”, ne-a declarat managerul echipei, Florin Chirițescu. Cu două puncte penalizare, Informatica rămâne cu 7 puncte în clasament, deși are trei victorii.

De interes:  „Criza guvernamentală riscă să devină o criză politică prelungită”. Vom avea moțiune de cenzură?

Liga I de futsal a luat o pauză acum, deoarece echipa națională are meciuri. Informatica va juca din nou la data de 2 noiembrie, acasă cu Dunărea Călărași, într-un meci programat la ora 18.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.