O nouă tranşă de 345.150 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech va ajunge astăzi în România. Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea, dozele vor...
Până astăzi, 22 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 900.858 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 808.754 de pacienți au...
Timișoara a rămas forțat în carantină, după ce la nivel local se luase decizia ieșirii din măsura restrictivă. Asta după ce a devenit clar că rata...
Lipsa de intervenție și acțiune a statului român în prevenirea și combaterea rasismului și xenofobiei în aceaste vremuri dificile generate de pandemie ar putea conduce la...
Peste 3.400 de elevi de clasele a XII-a şi a XIII-a din Timişoara şi din alte două localităţi, în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 este...
Prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” (ISU), Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin (IPJ),...
Florin Cîțu a anunțat, luni, că va discuta cu prefecții, Asociațiile Consiliilor Județene și Asociația Municipiilor în vederea găsirii unor soluții pentru evitarea carantinei. Premierul a...
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat, duminică seara, că pe platforma de vaccinare vor fi disponibile noi date, precum timpul estimat...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au depistat, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, desfăşurate pe raza judeţului Timiș,...
Atunci cand sunteti in cautarea unui camin canalizare de cea mai buna calitate, trebuie sa tineti cont de cateva lucruri importante, astfel incat sa luati decizia...