Fotbalul timișorean trece printr-o perioadă de acalmie, chiar plictisitoare. Zilele acestea se discută însă o mutare interesantă, cel puțin la nivel teoretic. Silviu Bălace, fostul căpitan al lui Poli de pe vremea când exista o singură echipă alb-violetă în capitala Banatului, ar putea să preia banca tehnică a uneia dintre cele două echipe care împart acum același nume.

Cel poreclit „Nedved din Banat” este în discuții cu ACS Poli, echipă retrogradată în Liga a III-a. Tratativele implică și o colaborare cu clubul de copii Galaxy, la care Bălace este unul dintre membrii fondatori. „Sunt niște discuții, nu este totul stabilit. Aștept să vină Goța (n.r. asociatul de la Galaxy, Goran Corojor) în oraș, el este plecat. Dacă ne vom înțelege, de luni suntem la antrenamente.”, ne-a declarat Silviu Bălace. ACS Poli l-a avut pe bancă la primele două meciuri oficiale pe managerul Pavel Velcotă, iar vineri, cu Filiași, pe bancă a stat antrenorul Petre Vlătănescu.

De interes:  Doar Brăila fostului premier Tudose peste Caraș-Severin!

Referitor la clubul Galaxy și Bălace, fostul fotbalist și asociatul său nu au renunțat la proiectul de a-și construi un stadion pe fostul teren de rugby din spatele stadionului „Dan Păltinișanu”. Bălace spune că lucrările au mers mai lent pe perioada verii, dar din toamnă, totul se va face într-un ritm mai alert. Dacă Bălace o preia pe ACS Poli, va fi prima echipă de seniori pe care o antrenează. Debutat ca senior la Universitatea Craiova, Bălace a jucat și la Reșița, iar gloria mare a cunoscut-o la Poli, cea a lui Iancu. Ultima echipă la care a evoluat a fost ACS Poli, când clubul juca în prima ligă.

foto: digisport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.