Lucien Hora, pe podium la Cupa Reșița și lider în campionatul VTM. Și timișorenii s-au descurcat bine | Express de Banat

Reșițeanul Lucien Hora visează la un nou titlu de campion național absolut în competiția Dunlop de viteză în coastă, după ce în runda a patra a competiției naționale a fost devansat doar de un bulgar. La Cupa Reșița au participat și piloți din Timișoara în număr mai mare decât la alte etape din sezon. Și aceștia au avut rezultate meritorii la clasa mașinilor de stradă.

Multiplu campion național, Lucien Hora a concurat la Categoria II, cea a mașinilor de concurs (monoposturi), la bordul unei Lola B99/50. Deși concursul a fost câștigat de bulgarul Stefan Stoev, acesta a avut licență de one event, astfel că maximul de puncte în ierarhia generală, 25, i-a revenit reșițeanului. Hora a avut timpul de 04:15,217 și a fost singurul de clasa D2/E-SS. În clasamentul general, după patru etape, Hora are 83 de puncte. De asemenea, echipa din care face parte alături de timișoreanul Bogdan Cuzma, CB Rally Vest, care a și organizat Cupa Reșița, e liderul la zi în ierarhia generală.

De interes:  Iată 3 moduri prin care te poți relaxa acasă într-o zi toridă de vară!

Rezultate bune, dar în Campionatul Național de Viteză în Coastă Divizia 2, le-a avut și timișoreanul Sergiu Tirla, câștigătorul competiției. Pompier în viața de zi cu zi, Tirla a concurat la bordul unui BMW E36 și a scos timpul de 05:16,352. Tirla a câștigat, firește, și clasa A și A3. În Divizia 1 a competiției a concurat și timișoreanul Alexandru Krepelka, cu o Honda Civic. Timpul de 05:19,285 i-a adus locul 22 în clasamentul Open, 8 la Categoria I, a mașinilor de producție, și 1 la clasa N1.

La Divizia 1 a participat și timișoreanul Bogdan Cuzma, cu Mitsubishi Lancer Evo IX, la clasa E2/3000, unde a punctat într-o singură manșă. Alt timișorean a fost înscris la Divizia 2. Zoltan Martincsek, la bordul unui Peugeot 205 GTI, dar în a doua zi de concurs nu a putut bifa și manșa a doua. 

Următoarea etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop va fi Trofeul Sinaia, în perioada 20-21 iulie.

Sursa foto: fras.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.