Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș s-a făcut preș în fața primarului Teodor Pavel, care, timp de aproape doi ani, a interzis orice acțiune a Poliției pe raza orașului Recaș!

Primarul Recașului e trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție și a fost găsit în conflict de interese de Angenția Națională de Integritate. La prima vedere, lucruri obișnuite în administrația publică din România. Ceea ce au aflat însă procurorii anticorupție despre Pavel Teodor și conducerea Poliției timișene din perioada 2013-2015 pare însă ireal. Deranjat fiind de activitățile desfășurate de către unii agenți de poliție din cadrul Poliției Orașului Recaș, Teodor Pavel a intervenit în mod abuziv, inclusiv prin intermediul comandaților acestora, Florin Bolbos, șeful Serviciului Rutier, și șeful Poliției Orașului Recaș, Marian Temu, pentru a pune capăt acțiunilor polițienești. Atunci când au existat situații în care influența politică locală, la nivel de oraș, nu a fost suficientă pentru a inhiba o activtate polițienească contrară voinței politice, arată DNA, sistemul de corupere a funcționalității publice a Poliției naționale a acționat prin intervențiile abuzive ale eșaloanelor superioare.

Primarul Teodor Pavel, ca reprezentant al administrației locale, confundă localitatea ce trebuie să o administreze cu un bun propriu, folosește angajaţii din subordine, respectiv poliţişti locali, în rezolvarea problemelor personale sau a pentru hărțuirea polițiștilor de la Rutieră, folosind resursele Poliției Locale Recaș și ale Primăriei Recaș! „Activitățile specifice muncii de poliţist sunt deturnate în scopuri personale sau de susţinere a activităţilor politicienilor, iar cinismul de care dau dovadă inculpaţii în tentativele lor de a elimina elementul care nu li se supune este greu de imaginat într-o societate normală. Aceştia, într-un total acord, atât între ei cât şi cu alţi factori decidenţi, încalcă orice normă legală şi morală, pentru a-şi atinge scopul, respectiv de a asigura politicului un confort total în desfăşurarea activităţilor mai mult sau mai puţin licite”, au reținut procurorii DNA.

De interes:  „E o răfuială politică banală și ieftină între găștile care încă mai conduc un județ frumos, dar amărât!”

Timp de aproape doi ani, la Recaș, Poliția Rutieră a fost ca și inexistentă. A anihilat-o complet primarul Teodor. Acesta a interzis oprirea în trafic a mașinilor de la firma soției sau ale cunoscuților săi. Despre sancțiuni nici nu poate fi vorba! În momentul în care un simplu poliţist devine o problemă şi trebuie eliminat din schemă, deoarece îşi exercită cu bună credinţă funcţia, și au fost doi astfel de încăpățânați, edilul-șef și comandanții IPJ Timiș de la acea vreme s-au comporat ca veritabili membri de grup infracțional organizat. „Se poate afirma fără rezerve că fenomenul corupţiei a depăşit orice limită a acceptabilului şi suportabilităţii pentru simplul cetăţean!”, au concluzionat procurorii anticorupție. O concluzie dură, dar cum alta când au fost descoperite adevărate metode de protejare a infractorilor folosite chiar de către șeful Poliției Timiș de atunci, Petru Muntean?!

„Întregul comportament infracţional manifestat de către inculpaţii Sorin Petru Munteanu, Florin Mircea Bolbos, Marian Dorinel Temu a afectat grav autoritatea instituţiei pe care au reprezentat-o, s-a adus atingere implicit nu numai imaginii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, ci şi o denaturare gravă a profilului poliţistului, aceştia fiind o categorie aparte în rândul celor care concură la bunul mers al sistemului judiciar, din posturile ocupate, aceştia având obligaţia de a se îngriji tocmai de respectarea cu stricteţe a legalităţii şi de reprimare promptă şi fermă a oricărei activităţi coruptive și nu urmărirea intereselor meschine de păstrare a poziţiilor ocupate în cadrul unităţii de poliţie. Prin punerea atributelor de comandă cu care erau învestiţi inculpaţii, în serviciul unor actori politici locali şi, implicit, prin confluenţa cu interesele lor personale a atribuţiilor de serviciu, au adus grave prejudicii tocmai instituţiei din care făceau parte, în ansamblul său, compromiţând în ochii comunităţii şi subordonaţilor ideea unor funcţionari oneşti, puşi în slujba binelui public. În urmărirea scopului personal al fiecăruia dintre inculpaţi de a se prezenta într-o lumină favorabilă în faţa decidenţilor politici locali şi, prin aceasta, de a-şi securiza propriile funcţii de conducere, aceştia şi-au asumat producerea unor vătămări ale intereselor IPJ Timiş, constând în crearea unei stări disfuncţionale în normala desfăşurare a activităţilor de supraveghere şi control trafic rutier pe drumurile publice de interes naţional şi regional din zona de arondare a Poliţiei Oraşului Recaş, radiind o funcţie de poliţist cu aceste atribuţii fără a avea în vedere nevoile reale ale subunităţii de poliţie, ci doar interesele personale ale inculpatului Teodor Pavel, primar al Oraşului Recaş”, subliniază DNA.

De interes:  Filme noi, povești celebre! Hai la cinema să te convingi!

Practic, primarul Pavel percepea ca pe o veritabilă sfidare personală intransigenţa şi fermitatea manifestate constant în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către unii polițiști. Pentru că nu au înţeles să se supună cerinţelor de a exonera de răspundere persoanele ce săvârşeau contravenţii sau infracţiuni sancţionate de legislaţia rutieră, doi oameni ai legii au avut mari probleme. În primul rând cu edilul-șef al Recașului. Iar mai apoi cu comandanții IPJ Timiș, care au făcut tot posibilul să-i dezbrace de uniformele de polițiști sau să scape de ei, să-i mute din orașul primarului Pavel. Și au făcut asta fără să le pese dacă polițiștii nesupuși primarului își mai pot sprijini corespunzător familiile. Unul dintre ei avea tatăl bolnav în întreţinere, și soţia operate, având la rândul său nevoie de sprijin. Procurorii DNA au stabilit că primarul Pavel a iniţiat şi a dus la îndeplinire activităţi de hărţuire constantă a polițiștilor respectivi, inclusive prin intermediul șefului Poliției Locale Recaș, Doru Berzescu.

De interes:  ATENȚIE, șoferi! Traficul rutier din Timișoara va fi restricționat!

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu dezvăluiri incredibile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.