Proiectul de execuție și reabilitare a fațadei Colegiului Național „CD Loga” a fost câștigat de aceeași firmă care a refăcut și fațada Episcopiei Caransebeș, lucru bun din punctul de vedere al primarului Felix Borcean. Lucrările vor începe în câteva săptămâni.

Edilul-șef al municipiului de pe Timiș și Sebeș este de părere că firma a lucrat impecabil la Episcopia Caransebeș astfel că nu face decât să-l bucure că va executa ampla lucrare de reabilitare a exteriorului uneia dintre cele mai vechi școli din Banat.

„Investiția se apropie de două milioane de lei, bani care sunt alocați de la bugetul local şi, chiar dacă nu avem acum toţi banii necesari, lucrarea se întinde pe parcursul a 2 ani şi vor fi alocaţi şi din bugetul anului viitor”, ne-a precizat primarul Felix Borcean.

Lucrările vor consta în reparații la soclu, tencuieli și ancadramente, refacerea elementelor de decor de pe fațada liceului vechi de peste 100 de ani.

Toate aceste lucrări vor trebui să respecte trecutul istoric și arhitectonic al imobilului.

De interes:  Pe două roți, sub influența alcoolului! Tânăr de 17 ani, ucis de propriul teribilism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.