Parcare interzisă pe Calea Martirilor din Timișoara. Interdicția va intra în vigoare după finalizarea lucrărilor. Astfel, șoferii care locuiesc în zonă nu vor mai avea voie să își lase mașinile staționate în timpul zilei pe bulevard. Măsura a fost luată de Comisia de Circulație a Primăriei Timișoara.

Reprezentații Primăriei speră că, prin câștigarea unei benzi de circulație între Strada Mareșal Constantin Prezan și Strada Arieș, nu vor mai exista blocaje în trafic.

Comisia de circulație a decis să interzicem staționarea mașinilor pe Martirilor pe perioada zilei, în condițiile în care s-a făcut interzicerea și pe Strada Gheorghe Lazăr. După ora 19.00 sau 20.00 va fi posibil să se staționeze până dimineața pentru că nu sunt suficiente locuri de parcare între blocuri, chiar dacă sunt locuri unde nu există amenajări. (…) De la porțiunea Liviu Rebreanu-Mareșal Prezan nu se poate circula decât pe o bandă și tot traficul e gâtuit și asta se răsfrânge extrem de negativ. Dacă pe parcursul zilei nu e așa problematic, la orele de vârf este. Peste noapte se va permite staționarea”, a declarat edilul orașului.

De interes:  JOCUL VÂNZĂRII – Descoperă TOT ce știe un vânzător de TOP… și ceva în PLUS!

Nicolae Robu le cere timișorenilor să facă sesizări și în cazul iluminatului stradal din spatele blocului, care în unele zone nu funcționează.

„Îi rog pe cetățenii din zonă să ne sesizeze dacă sunt probleme cu iluminatul în spatele blocurilor. Unele sesizări le-am avut și o să intervenim. Unul din motivele pentru care mașinile sunt ținute pe bulevard e și pentru că proprietarilor le e teamă că mașinile le vor fi sparte. Vom trimite echipe de la STPT să rezolve problemele”, a spus Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.