Pornind de la o idee a lui Fromm, care spunea „am nevoie de tine pentru că te iubesc”, am dezvoltat câteva idei pe această temă, într-o postare din zilele trecute, în care încercam temerar, cumva, să descriu ceea ce nu poate fi niciodată pe deplin descris și anume, ce înseamnă într-o relație de cuplu Iubirea, un cuvânt vechi de când lumea, niciodată „învechit”, însă, prin conotațiile mereu proaspete pe care fiecare dintre noi poate să le găsească.
Prietenia este una din nenumăratele fațete ale dragostei, de aceea m-am hotărât să reflectez puțin asupra acestei teme, tot veche de când lumea, dar care capătă noi și noi forme prin dezvoltarea extraordinară a rețelelor de socializare și a mijloacelor tehnologice actuale, în general.
Nu există limbă care să nu aibă cel puțin câteva proverbe sau expresii despre prietenie. „Prietenul la nevoie se cunoaște” este, poate cel mai cunoscut proverb românesc pe tema prieteniei, care există, în forme ușor variate și în alte limbi. „Prietenul se cunoaște la zile negre”, se spune, de exemplu, în Turcia.
Vorbim adesea despre „prietenii din copilărie”, ne bucurăm întotdeauna când revedem „un prieten de suflet”, povestim întâmplări cu protagoniști care erau „prieteni la cataramă”, suntem fericiți când cineva de departe ne trimite un semn prin care ne reamintește că am rămas „prieteni de-o viață”.
Când m-am îndrăgostit prima dată de o fată, în clasa a VII-a, sau cel puțin mi se părea că eram îndrăgostit, „i-am cerut prietenia”. 🙂
Mai târziu, când am început să am secrete față de ai mei, știți voi, părinții nu trebuie să afle totul despre noi, mi-am încredințat, ca și voi, taina unor „prieteni de nădejde”, unii m-au trădat și atunci le-am spus: „de azi, nu mai ești prietenul meu!”, doi-trei, nu mai mulți, „mi-au rămas aproape”, de la ceilalți am învățat, ca mulți dintre voi, să-mi fie teamă de oameni, ba chiar am avut o perioadă în care am considerat că singurul meu prieten este…câinele meu! 🙂
Într-un final am înțeles cuvintele lui Seneca, atunci când ne avertiza că ,,prietenia se sfârșește atunci când dispare încrederea’’, iar mai târziu, am înțeles ce înseamnă „spune-mi cu cine te împrietenești, ca să-ți spun cine ești”. 🙂 Și mai târziu, am înțeles că prietenia, ca orice relație, este compusă din lumini și umbre, așa cum sunt toți oamenii dar important este să „nu-ți lași prietenul la greu”.
Rețelele de socializare din zilele noastre nu sunt nici bune nici rele, cum au demonstrat studiile unor psihologi, depinde cum și în ce „dozaj” le folosim. Dincolo de efectele negative ale folosirii lor excesive, Facebook-ul și celelalte rețele ne vorbesc despre nevoia extraordinară de socializare, de comunicare, de cunoaștere și de PRIETENIE a omului.
Aș mai spune ceva, faptul că ne căutăm și ne dorim cât mai mulți prieteni virtuali reprezintă o teamă general-umană, teamă pe care mulți dintre noi nu vrem să ne-o recunoaștem, darămite s-o mai și mărturisim, teamă de noi înșine, de ceilalți, de eșec, de dialogul ,,față către față’’ și de privirea ,,ochi în ochi’’ cu celălalt, cum arăta Andrei Pleșu, într-un articol recent de pe blogul lui, în care vorbea despre ,,comunicarea fără comunicare’’.
Să facem cu toții un exercițiu de imaginație, să nu cădem în plasa depersonalizării, a ștergerii de identități la care ne poate duce tehnologia și să ne aducem aminte că prietenii noști virtuali nu sunt doar o sumă de like-uri, ci oameni făcuți din carne și oase, oameni care iubesc, oameni care au fost dezamăgiți, oameni care muncesc, speră, au temeri, așteptări ca și noi, oameni care creează și care doresc să fie iubiți.
Închideți ochii și faceți acest exercițiu de imaginație, un exercițiu pe care eu l-am învățat la orele de formare în psihologie transpersonală.
Comunicarea virtuală și prietenii de pe Facebook reprezintă, până la urmă, o formă modernă a nevoii de prietenie, adică de iubire a omului dintotdeauna.
Putem să o folosim inteligent și creativ, depinde numai de noi…
Citește mai multe pe: