Dacă te-ai hotărât să crești pui de o zi, trebuie să știi de la bun început că aceștia sunt foarte firavi în primele zile de viață, iar din acest motiv au nevoie de îngrijiri speciale.
Vei vedea în cele ce urmează că nu este foarte complicat să le asiguri aceste condiții însă, pentru aceasta trebuie să știi cum să procedezi. De aceea, am redactat acest material pe care îți recomandăm să îl parcurgi până la final.
Amenajarea adăpostului
În primul rând, încăperea în care va fi amenajat adăpostul se curăță și se dezinfectează, iar în perioada care urmează este recomandat să fie folosită doar în acest scop.
În ceea ce privește adăpostul propriu-zis, acesta poate fi amenajat într-o cutie, o lădiță sau un țarc special, suficient de spațios pentru ca puii să nu stea înghesuiți. Ca așternut, poți folosi paie sau talaș, care se așează în adăpost formând un strat de 5-7 centimetri grosime.
Nu este recomandată folosirea de cârpe sau hârtie pentru așternut, pentru că aceste materiale rețin umiditatea și favorizează apariția bacteriilor.
Alegerea sursei de iluminat
Iluminatul are o importanță deosebită în dezvoltarea puilor, care au nevoie de lumină cel puțin 20 de ore pe zi. Un bec obișnuit, cu lumină caldă sau rece nu este cea mai potrivită soluție, ideală în acest caz fiind lumina infraroșie.
Există becuri cu infraroșu pentru pui, care se montează pe un suport special a cărui înălțime poate fi reglată, astfel încât sursa de iluminat să fie amplasată mai aproape sau mai departe de adăpost. Becurile cu infraroșu au un efect calmant asupra puilor, stimulând totodată dezvoltarea masei musculare.
Asigurarea temperaturii optime
Sursa de iluminat are un rol important și în menținerea temperaturii optime în adăpost, care variază între 26 și 35 de grade Celsius, în funcție de vârsta puilor. Astfel, în prima săptămână de viață, puii din adăpost au nevoie de o temperatură de 35 de grade, care se reduce cu 3 grade în săptămâna a doua. În a treia săptămână, temperatura optimă scade de la 32 la 29 de grade, iar după 4 săptămâni aceasta se poate fi menținută în jurul valorii de 26 de grade.
Temperatura în adăpost poate fi menținută ușor coborând sau ridicând becul cu infraroșu plasat deasupra. Dacă observi că puii stau înghesuiți sub bec, e semn că temperatura este prea scăzută, caz în care trebuie să cobori becul mai aproape de adăpost. Totodată, dacă puii stau retrași prin colțuri, înseamnă că temperatura este prea ridicată pentru ei, iar atunci trebuie să muți mai sus sursa de iluminat.
Necesarul de hrană și apă
Puii din adăpost trebuie să aibă permanent la dispoziție apă proaspătă, la temperatura camerei. Apa se schimbă de două ori pe zi și este recomandat să folosești o adăpătoare specială pentru pui. Dacă preferi să folosești un vas obișnuit, acesta nu trebuie să fie prea adânc pentru a evita riscul ca puii că se înece.
În ceea ce privește hrana, aceasta se diversifică pe măsură ce puii cresc. În primele zile de viață, aceasta constă în tărâțe, uruială și concentrate, care trebuie să fie măcinate foarte mărunt. Și în acest caz, este recomandată folosirea unei hrănitori, care trebuie amplasată într-un loc ușor accesibil și bine luminat, alături de adăpătoare.
Administrarea vaccinurilor
Vaccinarea puilor se face începând cu prima lună de viață, pentru a-i proteja de bolile pe care le pot contracta ușor, în condițiile în care sistemul lor imunitar nu este încă bine dezvoltat. Vaccinurile se administrează în apa de băut sau oculoconjunctival, întotdeauna după sfatul medicului veterinar. De asemenea, la fel de importantă este și administrarea unor suplimente cu vitamine, ținând cont și de această dată de recomandările unui medic veterinar.
După o lună și jumătate în care sunt ținuți în adăpost, puii pot fi mutați în coteț, împreună cu celelalte păsări. Este posibil ca aceștia să nu fie foarte bine primiți de păsările adulte, așa că în primele zile este recomandată să fie ținuți într-un țarc din plasă, până când se face acomodarea.