Ședința ordinară a Consiliului Local Moldova Nouă s-a desfășurat astăzi cu viteza luminii, viceprimarul Adrian Moişes „închizându-le microfonul” celor care, în opinia lui, au încercat să ducă discuţia într-o altă direcţie!

Sfârșitul lunii august i-a adus din nou împreună pe aleșii locali de la Moldova Nouă cu scopul de a lua cele mai bune decizii pentru cei care le-au încredințat votul. Este prima dată, după anunțul demisiei, când primarul Torma nu participă la discuții. În ideea ca lucrurile să nu degenereze, cum s-a întâmplat în cadrul altor şedinţe, viceprimarul Adrian Moiseș a recurs la un ton mai răspicat, retezând orice inițiativă care ar fi putut face ca lucrurile să degenereze.

Politicienii de la Dunăre au avut pe masă cinci proiecte. Avându-l ca președinte de ședință pe viceprimarul Adrian Moiseș, cei 16 consilieri prezenți la Casa de Cultură Moldova (dintr-un total de 17) au conchis să ridice mâna pentru doar patru proiecte din cele cinci supuse dezbaterii.

De interes:  „Ceau, Cinema!” surprinde din nou publicul bănățean cu avanpremiere românești și proiecții speciale

Despre întâlnirea de astăzi cu politicienii de la malul Dunării, viceprimarul Adrian Moiseș a declarat pentru expressdebanat.ro: „Aceasta este normalitatea care trebuie să se regăsească într-o astfel de ședință. Fiecare a avut posibilitatea să-și exprime părerea. Consiliul Local are stabilitate și trebuie să mergem înainte. Acesta este cursul pe care trebuie să-l aibă o Primărie”.

Nelu Zaberca, șeful social-democraților de la Dunăre, n-a fost la ședință, dar modul autoritar în care președintele de ședință a condus dezbaterile i-a picat greu. „Se pare că viceprimarul Moişes a preluat scaunul de «edil», cel puţin pentru o perioadă scurtă de timp, cu tot cu apăcături, apucături care nu fac cinste unui funcţionar public, indiferent de poziţia în care se află”. Ce-i drept, Zaberca e obișnuit cu un alt tip de dialog. Amenințările cu moartea și înjurăturile lansate în spațiul public la adresa rivalilor politici nu sunt atât de vechi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.