Jucării pentru copilul tău: 4 variante în funcție de vârstă

Toți copiii se bucură atunci când primesc jucării în dar. Din acest motiv, este important să te orientezi spre acelea care nu sunt doar distractive, ci de asemenea, sunt adecvate vârstei, sunt educative și, mai ales, sunt sigure. Joaca este foarte importantă în dezvoltarea socială, mentală, fizică și emoțională a celor mici, iar jucăriile trebuie să fie considerate instrumente de învățare și dezvoltare și alese în consecință. 

Jucăriile trebuie să se potrivească cu etapele de creștere ale celor mici, astfel încât abilitățile emergente să se poată dezvolta natural. Chiar dacă multe dintre obiectele cu care se poate juca un copil se află în casă, ideal este să fie achiziționate și obiecte special create pentru a-l ajuta pe copil să descopere lumea din jurul lui. Cutii de carton, boluri și capace din plastic, toate sunt extrem de interesante, dar nimic nu se compară cu o păpușă care poate fi îmbrăcată, hrănită sau care poate trece prin aceleași experiențe precum copilul. 

Cei mici cresc foarte repede, iar interesele lor se schimbă la fel de rapid, așa că poți fi tentat să crezi că e dificil să găsești ceva care să îi mențină fericiți, care să-i distreze, dar să-i și ajute să se dezvolte armonios. Nimeni nu vrea să cumpere ceva care nu va fi utilizat, care va ajunge la fundul sertarului cu jucării. Iată câteva recomandări care te vor ajuta să faci cele mai potrivite alegeri în funcție de vârsta copilului. 

 

De interes:  Top 3 greșeli în placările cu gresie și faianță

 

1. 0 – 6 luni

Este perioada în care cei mici fac cunoștință cu lumea înconjurătoare și își dezvoltă în special abilitățile senzoriale dar și cele motorii de bază. Ei învață să atingă, să recunoască diferite texturi, să se miște sau chiar să se târască. Este momentul în care încep să urmărească ce se întâmplă în jurul lor și, de obicei, preferă fețele și culorile strălucitoare. Poți alege jucării care fac zgomot de nivel mediu, care zornăie, cărți textile sau plușuri catifelate. Obiectele care cântă sau recită poezii simple sunt, de asemenea, o alegere bună, la fel și lucrurile de privit, cum ar fi un carusel cu figurine atârnate și chiar mici oglinzi incasabile. 

2. 6 – 12 luni

În această perioadă din viața lor, copiii se mișcă, încep să se deplaseze în patru labe și chiar experimentează câțiva pași. Își recunosc numele, pot identifica părțile corpului și pot găsi obiecte ascunse. Poți opta pentru jucării pentru bebeluși cum ar fi păpușile, mașinuțele sau jucăriile cu apă. De asemenea, sunt ideale jocurile de îndemânare, cum ar fi puzzle-urile sau cuburile de lemn. În plus, vor aprecia jucăriile care trebuiesc împinse ori trase. 

 

De interes:  Ce trebuie sa stiti despre botox

3. 1- 3 ani

Este perioada caracterizată de mișcare. Cei mici pot merge constant și chiar vor urca treptele fără probleme. Sunt pasionați de povești și reușesc să spună primele cuvinte. De asemenea, este momentul în care încep să se joace alături de alți copii, experimentând diverse situații în care au nevoie de supravegherea unui adult. Sunt recomandate cărțile frumos ilustrate, creioanele de colorat și plastilina. Cei mici vor aprecia obiectele de jucărie care le imită pe cele reale, cum ar fi telefoanele, bucătăriile sau aspiratoarele. 

 

4. 3-6 ani

Vârsta preșcolară este cea în care copiii învață rapid să se exprime verbal, dar și să se ferească de pericole. Cu toate acestea, nu se dau în lături de la diverse activități fizice, cum ar fi săriturile de la înălțime, datul pe tobogan și alergatul cu viteză. Au o bună motricitate fină și le place să își folosească mâinile și degetele. Din acest motiv, sunt recomandate jocurile de îndemânare mai dificile, cele de sortat, jocurile cu nasturi sau pioni, seturile de construcții sau păpușile cu accesorii. Deoarece le place să construiască, pot primi hârtie, lipici și foarfeci adecvate vârstei lor. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.