care-este-originea-gestului-strangerii-mainilor

În societatea noastră, strangerea de mana este unul dintre cele mai frecvente gesturi, nu numai în cazul bărbaţilor.

Dincolo de ceea ce spune codul bunelor maniere despre modul în care trebuie să dăm mâna în diferitele ocazii sociale, remarcăm faptul că – indiferent de ocazie – anumite persoane tind mereu să strângă mâna interlocutorului într-un anumit fel.

Este posibil ca gestul strângerii mâinilor să fi existat, într-o formă sau alta, încă de acum câteva mii de ani. Una dintre posibilele origini ale acestei manifestări se referă la faptul că, astfel, cei care se întâlneau arătau că au mâinile libere şi că nu sunt înarmaţi. O altă ipoteză menţionează că, prin mişcarea mâinilor, erai asigurat că cel din faţa nu are arme ascunse sub mâneci.

Una dintre primele reprezentări ale gestului strângerii mâinilor datează din secolul al IX-lea î.Hr. şi îl înfăţişează pe regele asirian Shalmanaser al III-lea încheind o alianţă cu un conducător babilonian. Aceeaşi manifestare apare descrisă de Homer, atât în ,,Iliada” cât şi în ,,Odiseea”, ca o formă de dovedire a respectului.

De interes:  9 iunie – Banat FM sound factory

Gestul apare redat în arta funerară greacă de secol IV-V î.Hr. În acest sens, pe mai multe pietre tombale sunt redaţi cei decedaţi dând mâna cu rudele lor, în semn de rămas bun sau pentru a semnifica legătura dintre cei vii şi cei morţi. În epoca romană, strângerea mâinilor este văzută ca simbol al prieteniei şi loialităţii, fiind, la un moment dat, redată chiar pe monedele puse în circulaţie.

Gestul strângerii mâinilor, aşa cum îl cunoaştem astăzi, a fost popularizat de-abia începând cu secolul al XVII-lea de membrii sectei protestante a quakerilor. Ei vedeau în această manifestare o modalitate mult mai simplă de salut faţă de cea a plecăciunii sau a atingerii cozorocului pălăriei.

Deşi s-a păstrat peste veacuri, obiceiul strângerii mâinii nu a devenit o practică generalizată decât odată cu vremurile moderne. În Evul Mediu îşi strângeau mâna doar cei care aparţineau aceluiaşi rang social şi nu oricând, ci numai odată cu încheierea unor afaceri sau alianţe. În orice caz, elitele nu dădeau mâna cu ţăranii, comercianţii sau clasele muncitoare în general, cel mai probabil şi din cauza unor preconcepţii legate de igienă: palmele acestora din urmă erau cu siguranţă aspre şi brăzdate de truda zilnică, spre deosebire de mâinile fine ale aristocraţilor obişnuiţi mai curând cu rendez-vous-uri mondene sau conversaţii de salon.

De interes:  Tel Aviv, „Paradise”-ul lui PAX (Paradise Auxiliary) feat. Minelli Piesa-fenomen are acum și videoclip – Banat FM sound factory

Când trebuie să salute pe cineva, indienii împreunează mâinile și spun „Namaste”. Asiaticii apleacă capul, iar noi dăm mâna atunci când salutăm sau facem cunoștință cu o persoană nouă.

Dacă acest obicei va supravieţui sau nu secolului al XXI-lea rămâne un subiect deschis, asupra căruia doar viitorul se va putea pronunţa.

Deocamdată, marea provocare o reprezintă nivelul social al onestităţii şi al responsabilităţii oamenilor în vremuri pandemice. Autenticitatea intenţiei exprimate prin strângerea mâinii, disponibilitatea de a coopera social şi de a întări coeziunea în momente critice sunt doar câteva dintre testele pe care prezentul ţine cu tot dinadinsul să ni le administreze. De felul în care depăşim aceste teste depinde probabil şi longevitatea obiceiului milenar al strângerii mâinii şi mai ales implicaţiile sale psihosociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.