ASU Poli a pierdut în deplasare la Petrolul Ploiești, la limită, 0-1, dar după ce prahovenii au dominat clar meciul!

Nu neapărat rezultatul și chiar nici evoluția nu sunt motive de îngrijorare, cât faptul că alb-violeții, care au 14 puncte, au ajuns din nou pe locul 17, retrogradabil, și au din nou emoții pentru partidele rămase din acest an. Elevii lui Flavius Stoican au ratat multe ocazii în prima repriză, una în care Poli l-a pierdut din minutul 18 pe Schieb, ieșit accidentat. După o ocazie irosită de Cioinac, în minutul 26, Petrolul a marcat. A fost un șut al lui Marinescu, deviat de Arnăutu, la o fază la care Mario Contra a atins mingea, dar insuficient pentru a o împiedica să intre în poartă. Arnăutu și Marinescu au continuat să fie periculoși, la fel și Gavrilă, la șutul căruia Contra a reușit să apere. Petrolul putea primi și un penalti, la un henț al lui Cherecheș, dar arbitrul nu a fluierat nimic. Poli a avut o mare ocazie chiar înainte de pauză. Axente a reluat cu capul pe spate în transversală, iar mingea a ricoșat la Scutaru, care a reluat slab din foarfecă.

De interes:  7 elemente de design interior

Dominarea nu i-a scutit pe „lupii” lui Flavius Stoican de emoții, din cauza portarului Raul Avram. Un șut al lui Manea din debutul reprize secunde l-a făcut pe goalkeeper să scape mingea, dar a prins-o la timp, fără ca vreun jucător al vizitatorilor să speculeze momentul. După ce au băgat mingea în poartă dintr-o fază de ofsaid, gazdele au mai avut o ocazie imensă în minutul 75. Contra a parat un prim șut al lui Marinescu, tot căpitanul gazdelor a reluat în bară, iar apoim Younes a reluat peste buturi.

Petrolul Ploiești: R. Avram – Bărboianu, Al. Olaru, Ant. Manolache, Ţicu – Al. Munteanu (M. Mihăescu 61′), Laur. Marinescu (cpt.), Cioinac (Sîrghi 89′), Bg. Gavrilă – Younes, Arnăutu (M Colli 82′)

ASU Poli Timișoara: M. Contra – C. Jurj, Scutaru (cpt.), Coadă, Cherecheş – Dros, Bg. Vasile (Zabun 46′) – D. Radu (C. Popescu 70′), Ignea, Schieb ( A. Manea 18′) – Mir. Alexe

ASU Poli nu revine la Timișoara. Marți, de la ora 16, va disputa restanța de pe terenul Gloriei Buzău, partidă amânată din etapa a XI-a.

De interes:  „Tinerii gazați” de angajații de la dezinsecție i-au luat în derâdere pe muncitori. Primăria Timișoara vine cu explicații

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.