Săptămâna marilor patimi pentru CSM Lugoj. Voleibalistele au ajuns la spital și au pierdut două meciuri

CSM Lugoj a suferit și sportiv, și în plan extra-sportiv în Săptămâna Patimilor, una în care echipa a pierdut ambele jocuri din deplasare, de pe terenul lui CSM Târgoviște și Dinamo București. În urma rezultatelor obținute, echipa a căzut pe locul 6 în play-off. De menționat că în Dâmbovița o parte a echipei a făcut toxiinfecție alimentară.

Din cauza evenimentelor medicale, CSM Lugoj a putut juca doar cu șapte jucătoare la Târgoviște, deși deplasase un lot de zece. Jucătoarele Elena Babic, Nina Kocic și Bianca Albăstroiu au ajuns la spital, la fel ca preparatorul fizic Vasile Canea. În aceste condiții, bănățencele au pierdut la Târgoviște la scorul pe seturi de 25-21, 25-13 și 25-16. Greu încercată, echipa nu s-a putut întoarce acasă după înfrângerea de joi, deoarece sâmbătă avea programat meciul restant cu Dinamo, la București.

În capitală, Lugojul a jucat cu tot lotul, iar meciul a fost mult mai echilibrat. Dinamo, care a utilizat-o și pe veterana Cioroianu, s-a impus, după 25-22, 25-23 și 25-21. Cu acest rezultat, dinamovistele au trecut pe locul 5, cu 16 puncte, în fața formației din Banat, care are 15. La finalul sezonului, locul 5 trimite în Challenge Cup. Pentru lugojence urmează însă două jocuri pe teren propriu în Săptămâna Luminată.

De interes:  Vrei să-ți modernizezi locuința? Iată câte lucruri poți schimba pentru a-i da un aer modern

Primul e miercuri, de 1 Mai, la ora 18,30, cu Știința Bacău. La acest joc, canotoarea medaliată olimpică Herta Anițaș va primi titlul de cetățean de onoare al Lugojului. Apoi, sâmbătă, de la 18,30, lugojencele primesc vizita celor de la Dinamo.

Sursă foto: facebook.com/CSM-Lugoj-volei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.