Pentru gestionarea campaniilor PPC există o multitudine de opțiuni, dar în general, ar trebui să îți planifici investiția pe setarea, testarea, dar mai ales pe optimizarea campaniilor. Deși poate în acest moment te gândești că intern poți obține rezultate bune, ar trebui să pui în balanță costul real al focusării personalului în această direcție și cel al oportunității privind externalizarea. 

Atunci când vrei să îți promovezi afacerea prin PPC, îți vei pune cu siguranță întrebările: să realizez intern campania PPC sau să o externalizez? Să apelez la o agenție PPC sau la un freelancer?

Voi încerca în cele ce urmează să îți arăt avantajele și dezavantajele pentru fiecare modalitate astfel încât să îți fie mai ușor să te hotărăști ce și cum vei proceda.

Realizare campanie intern

Această opțiune poate fi perfectă dacă ai un specialist în domeniu (angajat intern) sau ai o afacere foarte mică care abia începe o campanie PPC.

Avantaje:

  1. Nu ai un cost al managementului campaniilor (creare, setare, întreținere, optimizare, analiză, raportare);
  2. Poți începe imediat;
  3. Îți știi afacerea cel mai bine (cunoști clientul ideal, cunoști obiectivele, beneficiile etc.);
  4. Înveți ce caută și ce își doresc clienții;
  5. Ai control mai ușor asupra bugetului.

Dezavantaje:

  1. Nu ai acces la un expert în domeniu;
  2. Poți lua decizii greșite și vei cheltui mai mulți bani;
  3. Timp mult petrecut pentru a înțelege ce funcționează și ce nu;
  4. Învățarea platformei costă timp și efort îndelungat;
  5. Pot apărea erori care nu pot fi rezolvate ușor.

Apelarea la un freelancer

De interes:  Unii au plecat, alții vin. Moarte pentru cei ce au fost, speranță și istorie pentru urmași

Un freelancer specialist PPC ar putea fi cineva care abia a început să realizeze PPC, care a învățat anumite metode de la o agenție și acum lucrează ca freelance sau poate fi chiar un cunoscător al platformelor. 

Avantaje:

  1. Are mult mai multe cunoștințe în gestionarea unui cont PPC;
  2. O mentenanță și o performanță mai bună a campaniilor;
  3. Te poți focusa pe alte aspecte ale afacerii;
  4. Poate veni cu rezultate mult mai rapid;
  5. Are un cost mai mic decât al unei agenții de ads.

Dezavantaje:

  1. Nu vei beneficia de o echipă care să lucreze la campaniile PPC;
  2. Este de cele mai multe ori expert pe unul dintre canale, de exemplu expert doar pe Google Ads sau Facebook Ads;
  3. Nivelul de cunoștințe foarte diferit;
  4. Comunicarea poate fi dificilă deoarece poate avea mai mulți clienți;
  5. Posibilitatea neînțelegerii afacerii tale.

Apelarea la o agenție de PPC

Fiind vorba de o agenție de PPC cu siguranță sunt mai multe persoane care îți pot oferi o expertiză mai specializată având diverse instrumente performante. În plus, poate să îți aducă rezultatele mult dorite într-un interval de timp mult mai scurt.

Avantaje:

  1. Are o experiență mult mai vastă și de lungă durată;
  2. Beneficiezi de o experiență a mai multor persoane specializate pentru fiecare cont;
  3. Oferă o gamă largă de servicii pe toate canalele (adică și pe Google Ads, și pe rețelele Social Media);
  4. Vei observa rezultate mult mai rapide și mai focusate pe tipul de profil al clientului ideal;
  5. Control mai bun asupra tuturor campaniilor.

Dezavantaje:

  1. Trebuie să respecți programul de lucru;
  2. Posibil să iei contact cu mai multe persoane din agenție;
  3. Ai un proces mai îndelungat în încheierea unui contract;
  4. Este mai costisitor inițial;
  5. Se poate schimba echipa care se ocupă de contul tău.

Cu toate acestea, ce este mai bun pentru afacerea ta va depinde și de alți mulți factori. Dar, în principal, va depinde de bugetul de care dispui pentru promovare, de complexitatea afacerii și de expertiza internă. De asemenea, ține cont de faptul că ceea ce este mai bun astăzi, s-ar putea să nu fie cel mai bun peste ceva timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.