un editorial de Silviu Dumitrescu
În perioada 2007-2020, România a atras de la Uniunea Europeană fonduri nerambursabile de peste 50 de miliarde de euro, contribuind cu aproximativ 18 miliarde de euro, rezultând astfel în urmă unui calcul simplu că țară noastră a beneficiat de peste 30 de miliarde de euro în ultimii 13 ani de apartenența la blocul comunitar.
Sună bine, iar pe hârtie arată și mai bine. Peste 50 de miliarde de euro, bani care ar fi trebuit să rezolve o mare parte din problemele de infrastructură, să revigoreze agricultură, să rezolve problema disparităților sociale sau să sprijine antreprenoriatul și automat economia țării. Aceste lucruri ar fi fost posibile dacă România ar fi fost pregătită la momentul respectiv pentru ce urmează, dacă ar fi existat campanii de informare reale sau dacă ar fi realizat cineva că un lucru esențial pentru obținerea acestor fonduri europene îl reprezintă expertiză persoanelor care le gestionează.
Bineînțeles că lipsa de coeziune dintre legislația națională și regulamentele europene, birocrația, dar și spiritul nostru românesc care ne repetă neîncetat că merge și așa, ne-au adus în situația în care acești 50 de miliarde de euro, care există pe hârtie, de cele mai multe ori, să nu se regăsească și în realitate. Astfel am ajuns să inaugurăm rețele de apă și canal nefuncționale, drumuri impracticabile, piste de biciclete nefolosite sau tot felul de clădiri a căror destinație poate fi sursă de inspirație pentru scenariștii de comedie.
Există totuși câteva exemple de bună practică supramediatizate, unde într-adevăr, oamenii cu putere decizională au înțeles cu mulți ani în urmă faptul că accesarea fondurilor europene este singură șansă pentru o administrație performanță. Însă tocmai această supramediatizare repetată al acelorași cazuri, nu face altceva decât să ne arate lipsa de performanță în ceea ce privește România că ansamblu.
Iar pentru că lucrurile să fie și mai complicate, în următoarea perioada, liniile de finanțare vor pune accentul digitalizare, pe sănătate sau pe eficientă energetică. Se presupune că România, prin cei 50 de miliarde de euro atrași în ultimii 13 ani, este pregătită pentru aceaste provocări, fiindcă nu sunt altceva decât provocări, atunci când trebuie să digitalizezi unde nu ai apă și canal, atunci când trebuie să dotezi spitale care nu există sau atunci când trebuie să eficientizezi energetic acolo unde oamenii se încălzesc pe lemne.
Acestea sunt efectele României frumoase pe hârtie. O Românie care a rămas în urmă și care trebuie să accelereze în următorii ani pentru a justifică cei 20 de ani de obediență și supunere. Altfel, au fost alți 20 de ani pierduți.
