În perspectiva faptului că Timișoara va fi capitala culturală europeană în 2021, anul acesta se fac multe lucrări de infrastructură. În continuare, podurile Dragalina și Eroilor de la Gara de Nord sunt închise. Primarul spune că speră să fie gata în toamnă. Cât despre podurile noi, primarul spune că situația decurge bine pentru podul Jiul, dar că Guvernul blochează construcția podului din zona complexului Isho. 

La podurile Dragalina și Eroilor se lucrează din toamna trecută. „Se lucrează în continuare. Sigur că mai sunt mici poticneli, dar se depășesc toate. Rămâne speranța că vor fi finalizate în septembrie”, a precizat Robu despre cele două poduri care vor fi lărgite prin construcția a două noi poduri, pe părțile laterale. Urmează să se facă în curând licitația pentru podul Jiul, din zona pasajului cu același nume. „Avem avizul de mediu pentru podul Jiul. În curând vom avea autorizația de construcție și vom lansa licitația pentru construcția efectivă”, a precizat primarul.

De interes:  Unii au plecat, alții vin. Moarte pentru cei ce au fost, speranță și istorie pentru urmași

Robu a explicat că pentru podul din zona complexului Isho Ministerul Transporturilor nu e tocmai cooperant. „La podul Isho sunt probleme cu avizul Ministerului Transporturilor. Din păcate, o luăm de la capăt cu această abordare, deși sunt alți oameni acolo. Au pretenția să facem un pod mult mai înalt decât este cazul, să aibă o anumită distanță față de luciul apei. Nu are nicio noimă să facem un astfel de pod. Se poate, dar presupune costuri ridicate și nu e justificată. Bega nu va fi niciodată navigată de ambarcațiuni cu asemenea înălțime”, a explicat primarul Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.