Anda Călugăreanu, pe numele adevărat Anca Miranda Călugăreanu (n. 24 octombrie 1946, Bucureşti – d. 15 august 1992) a fost o actriţă şi interpretă de muzică uşoară şi folk. Prenumele de ANDA i-a fost inventat de popularul actor Mircea Crișan, care a prezentat-o, astfel, în cadrul unui spectacol. Fiica lui Teodor și a Mașei, armeancă, de ambii părinți: Sarchis și Macruhi Tactachian.

Prima apariţie mai importantă a fost cu formaţia Sincron, la Sala Palatului din Bucureşti, în anul 1965. A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra. O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Florian Pittiş şi Dan Tufaru, cu care a şi fost căsătorită, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneţ, a fost unul dintre punctele de atracţie ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii. Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu. A luat parte la numeroase festivaluri şi turnee în ţară şi peste hotare.

Începând cu jumătatea anilor ’70, Anda Călugăreanu şi-a descoperit o nouă vocaţie – muzica folk, urmată de pasiunea pentru actorie. Continuă activitatea muzicală; se înscrie la cursurile I.A.T.C.. Apariţia ei în muzicalul Mitică Popescu de Nicu Alifantis (1984) este revelatoare pentru înzestrarea artistică a protagonistei. În anul 1987 i se editează un LP la Electrecord pe muzica lui Nicu Alifantis şi aranjamentul orchestral al lui Doru Căplescu.

De interes:  Cum m-a lasat orgoliul in fundul gol – Banat FM

Şi-a împrumutat vocea personajului Oache din filmul Maria Mirabela (1981) şi Maria Mirabela în Tranzistoria (1989), regizate de Ion Popescu-Gopo, iar mai târziu a moderat emisiunea matinală pentru copii „Club Anda” (1990-92), alături de păpuşa Omidé.

A participat la Festivalul Cerbul de Aur, ediţia a II-a (1969), unde a luat menţiune.

A participat la Festivalul de muzică uşoară românească Mamaia – ediţia a VII-a (1972), unde a câştigat Premiul de interpretare alături de Aurelian Andreescu, Doina Badea, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Dida Drăgan, George Enache, Stela Enache, Marina Voica, Petre Geambaşu.

A fost căsătorită de două ori, prima dată cu actorul Dan Tufaru, având împreună cu acesta o fiică, Ioana (născută în 1977), apoi s-a recăsătorit, în anul 1986, cu Alexandru Medeleanu, la acea vreme economist la Magazinul Victoria.

În perioada 1990 – 1992, Anda Călugăreanu a prezentat emisiunea matinală TV pentru copii ”Club Anda”, la TVR 1, alături de păpuşa Omidé, iar în anul 1991 a realizat turnee în Canada și în SUA.

De interes:  13 iulie – Banat FM

În ultimii ani de viaţă a fost profesoară de actorie şi avea în proiect imprimarea de discuri speciale cu muzică pentru copii, a unui disc cu muzică uşoară dar şi alte planuri pentru emisiuni TV.

Ultima înregistrare la radio a Andei Călugăreanu, la „Unda veselă”, a fost în februarie 1992, în „Fericirea de a fi cal”, de Cornel Sofronie, redactor Silvia Cusursuz, regia artistică Ion Vova.

În martie 1992, după un turneu de zece zile în Israel, alături de Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, începe să se simtă rău, iar după mai multe analize i se descoperă probleme grave la plămâni. Artista a efectuat tratamente în Grecia şi la Bucureşti, dar, din păcate, medicina s-a dovedit neputincioasă.

Anda Călugăreanu s-a stins la numai 46 de ani, în 15 august 1992, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.

Sursa: wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.