Premierul Viorica Dăncilă a stabilit, miercuri, în urma întrevederii avute cu Confederația Patronatului Român, crearea unui grup de lucru condus de ministrul pentru Mediul de afaceri, Radu Oprea, care să analizeze propunerile patronatelor pentru îmbunătățirea mediului de afaceri.
„Întrevederea a avut ca principal obiectiv relansarea și îmbunătățirea dialogului dintre Executiv și mediul de afaceri. Șeful Executivului a propus crearea unui grup de lucru coordonat de ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea, care să centralizeze și să analizeze toate propunerile venite din partea patronatelor, astfel încât acestea să fie transpuse în măsuri guvernamentale concrete. Soluțiile vor fi discutate în cadrul unor întâlniri lunare între reprezentații Guvernului și cei ai Confederației Patronatului Român”, a transmis Guvernul.
„Îmi doresc să dezvoltăm un dialog aplicat și pragmatic cu mediul de afaceri și vreau să fiți parte activă în elaborarea politicilor publice. Prin eforturile pe care le depunem zilnic la nivelul Guvernului și bazându-ne pe experiența și implicarea dumneavoastră, putem construi un cadru de business care să aducă plus valoare în economie, prin implementarea unor măsuri de susținere a mediului de afaceri”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.
Discuțiile de ieri au vizat domeniile economic, fiscal, muncă, turism, agricultură, educație, sănătate, și fonduri europene.