Ce trebuie sa stii
Pe două roți, sub influența alcoolului! Tânăr de 17 ani, ucis de propriul teribilism

Un adolescent și-a pierdut viața ieri în urma unui grav accident rutier, produs la Reșița. Băiatul și-a găsit sfârșitul pe două roți, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Accidentul s-a produs seara trecută, pe B-dul Muncii din Reșița, în zona de aprovizionare a magazinului Kaufland. „Un tânăr de 17 ani, din Reșița, care conducea un motociclu în zona de aprovizionare a unui supermarket, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, pierde controlul asupra direcției de deplasare, cade pe partea carosabilă și intră în coliziune cu un container metalic”, transmit polițiștii cărășeni.
Băiatul a fost preluat de ambulanță și dus de urgență la Spitalul Județean, însă după câteva ore, a fost declarat decesul.

Ce trebuie sa stii
Ce este un boiler termoelectric și când îl alegi?
Ce trebuie sa stii
De unde să cumperi piese de schimb dacă ești instalator în Banat
Dacă lucrezi ca instalator în Banat, știi deja cât de important este să ai acces rapid la piese de schimb pentru centrale termice. În acest domeniu, timpul înseamnă tot: clienți care așteaptă, intervenții programate și situații de urgență în plin sezon rece. Iar diferența dintre o reparație reușită și o zi pierdută poate fi chiar piesa potrivită, livrată la timp.
Pentru instalatorii din Timiș, Arad, Caraș-Severin sau din zonele mai îndepărtate ale Banatului, un magazin de încredere pentru piese de schimb centrale în Timișoara este esențial. Ai nevoie de furnizori care să ofere stocuri reale, compatibilitate verificată și suport tehnic rapid, pentru că fiecare model de centrală are componente specifice, iar identificarea greșită poate întârzia o lucrare.
O soluție sigură pentru profesioniști este magazinul online piesaschimb.ro, o platformă creată special pentru tehnicieni și instalatori. Aici găsești piese originale și compatibile pentru cele mai căutate mărci – Viessmann, Motan, Ariston, Bosch, Ferroli, Immergas, Vaillant și multe altele. În plus, ai acces la consultanță rapidă: trimiți codul piesei sau poza etichetei centralei, iar echipa îți confirmă imediat compatibilitatea.
Avantajele sunt clare pentru instalatorii din Banat:
-
livrare rapidă în Timișoara și în toată regiunea, astfel încât să nu pierzi timp în teren;
-
stocuri actualizate, inclusiv pentru modele mai vechi de centrale;
-
posibilitatea de a comanda în volum, dacă ai nevoie de componente frecvent folosite;
-
suport tehnic util când ai intervenții complicate sau modele greu de identificat.
Pentru mulți instalatori, un magazin bine aprovizionat și specializat face diferența dintre o intervenție rezolvată în aceeași zi și o reparație amânată. Iar când ai la dispoziție un furnizor dedicat profesioniștilor, cum este piesaschimb.ro, munca devine mai eficientă și mai predictibilă.
Pe scurt, dacă ești instalator în Banat și cauți un magazin de piese de schimb pentru centrale în Timișoara, ai la dispoziție o soluție fiabilă, rapidă și adaptată nevoilor tale profesionale. Accesează piesaschimb.ro și lucrează mereu cu piese potrivite, livrate la timp.
Sursa foto: piesaschimb.ro
Ce trebuie sa stii
Ce echipamente ai la dispoziție pentru apă caldă?
-
Localeacum 6 daysCurățenie Birouri în Brașov: Soluții Profesionale cu Prestclean
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysDe ce intervențiile chirurgicale ortopedice devin necesare în fracturile complexe ale coloanei vertebrale
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysCum se face puntea de lichiditate între Ethena și alte ecosisteme prin bridge-uri existente?
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysDiferența dintre resursele critice și necritice în redarea unui website
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 daysIdentitatea românească a brandului SkinGuru: mai mult decât un simbol pe etichetă
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysFibromialgia – o provocare diagnostică și terapeutică
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysCui iti este cel mai greu sa-i alegi un cadou?
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysTeoria o înveți online, practica o faci pe bune. Curs de electrician complet la Bestcor



