O nouă schimbare la Spitalul din Caransebeș. Nu de manager, ci de management!

Aparate de mii de euro au fost lăsate în custodia Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș de către reprezentanții firmei care gestiona laboratorul de analize medicale. I-a convins managerul Adrian Cican, cu o condiție: substanțele să fie achiziționate de la această firmă.

Este o realizare importantă pentru că unitatea medicală nu ar fi avut banii necesari să investească în aparatură, ca să nu mai vorbim de timpul necesar pentru avizarea laboratorului, este de părere Adrian Cican.

Am trecut cu laboratorul de analize medicale sub sigla spitalului, avem un contract de comodat pentru aparatura pe care ne-a cedat-o în folosință firma de la București și este greu să schimbi un sistem după 7, 8 ani, mai apar anumite sincope. Analizele se fac, acum se lucrează la siglă, se mai lucrează la tipărirea analizelor sub titulatura spitalului”, ne-a declarat Cican.

Managerul spitalului din Caransebeș ne-a mai spus că pentru rentabilizare serviciilor care vor genera bani la buget laboratorul de analize va efectua servicii atât pentru pacienții internați sau veniți pe Urgențe, cât și pentru cetățenii care doresc să-și facă analizele medicale contra cost.

De interes:  Bilanț coronavirus 30 ianuarie: 19.668 de cazuri noi și 52 decese

Se vor efectua analize medicale și pentru cei care vin din exterior, vom avea un centru de permanență care va funcționa și cine dorește să facă analize fără să mai treacă prin toată procedura spitalului sau să mai stea după bilet de trimitere de la medicul de familie poate face aceste analize contra cost”, a mai declarat Adrian Cican, managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.