Copiii cu dizabilități din județul Timiș vor beneficia de condiții mult mai bune în curând. La Timișoara va apărea un nou centru de zi pentru micuții care au fost mai puțin norocoși, iar investiția de ridică la un milion de euro.

Noul centru va fi în Piața Regina Maria, unde Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului are sediul. Pentru noul centru, urmează să se reabiliteze o clădire din zonă, iar alta urmează să fie dotată pentru noua casă de tip familial. Mare parte a banilor vin din fonduri europene, prin Agenția Regională de Dezvoltare Vest. Noul centru se ridică pentru a suplini închiderea Serviciului de Îngrijire de Tip Rezidențial din cadru Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timișoara. Conform noii legislații, centrele prea mari pentru persoane cu dizabilități trebuie reorganizate.

Pentru a primi finanțare, proiectul inițial a necesitat câteva modificări topometrice, votate de consilierii județeni timișeni într-o ședință extraordinară. ”Discutăm de fapt de strategia națională și bineînțeles, strategia județeană pentru protecția copilului, închiderea acelor centre care depășesc peste 50 de beneficiari și transformare acestor centre în case de tip familial și în centre de zi. Acest proiect este depus deja la ADR. Cererea de finanțare , a fost aprobat proiectul, doar ni s-au solicitat anumite modificări din punct de vedere al situației topografice. Am aprobat acum, vom transmite cât mai repede. Sper să semnăm cât mai urgent contractul de finanțare, astfel încât să se intre cu proiectul și execuția lucrărilor în primăvara anului 2020”, a declarat președintele CJT, Călin Dobra.

De interes:  Sorin Grindeanu, mesaj pentru Marian Oprișan: Și Banatul te-a fluierat!

Ca un amănunt interesant, raportul proiectului de hotărâre de consiliu județean este semnat de Bogo Anucin, cel care conduce acum DGASPC Timiș. În septembrie, CJT nu a vrut să prelungească mandatul de director Emiliei Milutinovici, cea care împlinise vârsta de pensionare. Fosta directoare s-a adresat legii și a câștigat în prima instanță, deoarece legea permite ca trei ani după pensionare, cei care conduc instituțiile să mai rămână pe post, în baza unei cereri. Milutinovici solicitase un an, dar ”gurile rele” spun că postul era cu dedicație pentru lugojeanul Bogo Anucin.

foto: timpolis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.