FOTO. Alb-violeții încep sezonul acasă. ASU Politehnica s-a prezentat în fața propriilor suporteri

ASU Politehnica începe noul sezon de Liga a II-a acasă sâmbătă, cu CS Mioveni, iar miercuri seara clubul și-a prezentat lotul în fața fanilor. Din nou s-a optat pentru un bar, iar asistența a fost una mult mai redusă decât în anii trecuți. În lot, după Motreanu, a revenit și Raul Vidrăsan, iar în ceea ce privește meciul cu Mioveni, antrenorul Petruescu are o perspectivă optimistă.

Majoritatea echipelor care se respectă din Liga a II-a au avut amicale de prezentare, inclusiv Reșița. Nu este și cazul formațiilor timișorene. ASU Politehnica și-a prezentat lotul într-un bar, un cadru discutabil având în vedere că vorbim de un sport cu asistențe ce scad anual. Ripensia nici măcar atât nu a făcut. Cosmin Petruescu spune că echipa s-a simțit bine între fani. „Mă bucur că fac parte din această familie alb-violetă, la un eveniment deosebit, alături de un club diferit. O organizare destul de bună din partea noastră. Mă bucur că am socializat puțin cu suporterii, i-am simțit aproape de noi, cum a fost și la toate partidele. Sperăm ca în acest sezon să avem parte de mai multe bucurii decât am avut în ediția anterioară de campionat.”, a precizat antrenorul.

De interes:  Care sunt avantajele unei oale sub presiune

În lotul alb-violet, după Radu Motreanu, despre care site-ul nostru v-a informat deja, la alb-violeți a revenit, pe ultima sută de metri, și Raul Vidrăsan. „Sunt doi jucători care au venit pe ultima sută de metri. Eram în discuții de mai mult timp cu ei, nu s-a oficializat până în această dimineață. Radu Motreanu se știe că este un jucător important pentru noi. A avut oportunitatea de a merge în Liga I la Astra. A fost în pregătire cu cei de acolo, nu știu foarte multe detalii de ce a picat acel transfer. Mă bucur că este din nou în rândurile alb-violete”, a spus Petruescu despre Motreanu.

Vidrăsan nu a mai fost titular la finalul sezonului trecut, iar vara aceasta a încercat să prindă un angajament la Turris Turnu Măgurele. Fără succes însă. „Despre Vidrăsan nu cred că mai trebuie să vorbim. Este un jucător care s-a integrat foarte bine în familia Politehnicii în sezonul anterior. A evoluat foarte bine. I-a expirat împrumutul. Mă bucur că am găsit înțelegere și că va continua alături de noi. L-am folosit în prima parte a returului, după care, pe final de sezon, era normal să ne orientăm puțin în perspectivă. Am avut în multe situații de ales între el și unii jucători care au avut continuitate la echipă și din această vară. Acesta este motivul pentru care în returul campionatului a evoluat mai puțin, dar doar în a doua parte a returului. Dar atâta timp cât a făcut-o, a făcut-o foarte bine. Din ce știu eu, este jucătorul nostru pentru următori trei ani.”, a punctat antrenorul despre mijlocaș.

De interes:  Sfaturi de cumparare si folosire accesorii pentru turnare beton amprentat

Petruescu spune că știe „partitura” Mioveniului

Altfel, despre adversarul de sâmbătă antrenorul Timișoarei spune că avantajul e că Mioveniul nu și-a schimbat mult echipa. „Suntem conștienți că ne așteaptă o partidă extrem de dificilă. O partidă importantă pentru noi, dar mai ales pentru suporterii noștri. Fiind primul joc pe teren propriu, îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion, să ne susțină. Sperăm să facem un joc bun, să obținem un rezultat pe măsură, adică cele 3 puncte. Mioveniul este o echipă care joacă de mult timp împreună, foarte omogenă. Jucători cu calitate, în special de la mijloc în sus, jucători care pot face oricând diferența. Am jucat în două partide anul trecut, le cunoaștem plusurile, le cunoaștem minusurile, atâta timp cât nu au transferat foarte mulți jucători. Consider că putem să pregătim meciul cât mai bine și să obținem cele 3 puncte în partida de sâmbătă.”, a precizat „Conferențiarul”.

FRF a modificat regulamentul privind orele de disputare a jocurilor, dar argeșenii au acceptat să joace seara la Timișoara. „Au fost discuții la nivel de conduceri administrative. Mă bucur că această partidă se dispută la ora 18.00, o oră mai apropiată de ceea ce ar trebui să se joace în fotbalul din România și nu în ultimul rând, o oră acceptată de suporteri și la care sunt convins că vor veni în număr mult mai mare decât dacă partida s-ar fi disputat la ora 11.00 dimineața.”, a mai spus Petruescu.

De interes:  Cât de diferită era viața înainte de internet

Meciul de sâmbătă începe la ora 18.00, pe „Dan Păltinișanu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.