Sfârșitul de săptămână a marcat finalul în campionatele Ligilor a IV-a din țară. În Caraș, a fost suspans până în ultima rundă, dar Voința Lupac a reușit să câștige competiția. Formația din Banatul Montan va da piept cu campioana Timișului, Fortuna Becicherecu Mic, care a avut parte de un final de sezon mult mai liniștit. 

Lupacul a devenit campioana Carașului la un punct diferență. În ultima rundă, Voința s-a impus cu 4-1 pe terenul „vecinilor” de la Croația Clocotici. În acest context, degeaba a mai câștigat și Viitorul Caransebeș la Rapid Buchin. De altfel, Lupacul a reușit „eventul” anul acesta, deoarece a câștigat și faza pe județ a Cupei României. Va avea însă o misiune mult mai grea cu campioana Timișului.

În Banatul de câmpie, campionatul a fost mult mai liniștit. Fortuna Becicherecu Mic a câștigat Liga a IV-a cu 9 puncte avans, cu o zestre finală de 83 de puncte. Pe locul doi, cu 74, a fost Carani Murani. În Timiș, faza județeană a Cupei a câștigat-o a treia clasată din campionat, Avântul Periam. De altfel, în Timiș a mai rămas un meci de jucat, între CSO Făget și Progresul Ciacova.

De interes:  Sufletul războinic, pe scena CUSTOM! Doro vine la Reșița pentru un show incendiar!

Barajul se va juca tur-retur. Primul meci e sâmbata aceasta, de la ora 18.00, la Lupac. Apoi, returul va fi la Becicherec, în data de 22 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.