Elevii din județul Timiș susțin mersul cu bicicleta, dar și alte activități care presupun plimbarea fără mijloace de transport care poluează. Totul, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității.

În fiecare an, în perioada 16-22 septembrie, Comisia Europeană sprijină organizarea evenimentului „Săptămâna Europeană a Mobilității” care promovează transportul urban nepoluant. Tema din acest an este „Mergi cu noi” și se urmărește promovarea mersului pe jos și cu bicicleta, în condiții de siguranță. 

Elevii și preșcolarii de la mai multe unități de învățământ vor lua parte la diferite activități care implică mersul pe jos sau plimbarea cu vaporetto. Scopul acestor activități este de a informa elevii cu privire la beneficiile pe care le aduce sănătății şi mediului înconjurător mersul pe jos şi cu bicicleta, precum şi avantajele folosirii transportului în comun în detrimentul transportului auto individual, atât în activitățile şcolare, extrașcolare cât și în activitățile personale”, au transmis reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Timiș.

În cadrul campaniei, 22 septembrie este declarată ziua fără mașini, zi în care autorităţile sunt încurajate să restricționeze traficul pe anumite străzi, acestea devenind pietonale. Împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş, s-au alăturat proiectului cadrele didactice şi elevii de la Palatul Copiilor din Timişoara, Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, Şcoala Gimnazială Nr. 19 „Avram Iancu Timişoara”, Liceul Teoretic Special Iris, Şcoala Gimnazială Nr. 30 din Timişoara, Şcoala Gimnazială Remetea Mare, Şcoala Gimnazială Sat Chinez, Grădinţa PP Nr.33 din Timişoara şi Grădinţa PP Nr.23 din Timişoara. 

De interes:  Investiție de 20 de milioane de euro și zeci de locuri de muncă în comuna Măureni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.