Ducem in spate o istorie plina de farmec dar si covarsitoare. In ciuda avansului tehnologic ce caracterizeaza omenirea ultimelor secole dar si a sangelui de exploratori ce ne curge prin vene ne mai uitam inca spre trecut si nu reusim sa-i dam de cap.

Mohenjo-daro (“Mormântul morților”), Pakistan

Secretul prăbușirii acestui oraș a deranjat experții de zeci de ani. În 1922, arheologul indian R. D. Banerji a descoperit ruine vechi pe una dintre insulele din râul Indus. Au apărut întrebări: cum a distrus acest mare oraș? Ce s-a întâmplat cu locuitorii săi? Numeroase săpături nu au oferit nici un răspuns.

Neobişnuita cetate, construită într-un stil avangardist pentru epoca respectivă, a fost descoperită în 1922 de un arheolog indian care căuta vestigiile unui templu antic budist. Descoperirea avea să-i depăşească orice aşteptare, pentru că templul făcea parte dintr-o civilizaţie protoistorică. Într-adevăr, el a descoperit o veritabilă metropolă, un oraş bine conceput, cu străzi pavate, centre administrative impunătoare şi rânduri de căsuţe din cărămidă, dotate cu toalete şi sisteme de canalizare.

De interes:  La mulți ani, Roger Taylor (Queen)! – Banat FM

Mohenjo-Daro s-a conservat atât de bine de-a lungul timpului datorită construirii sale pe o moviliţă vrăjită, de unde şi denumirea sa – care înseamnă „Colina Morţilor” în sindhi, dialectul local. Cine îndrăznea să urce pe colină cobora de pe ea înspăimântat. Teama de blestem i-a ţinut secole la rând la distanţă pe curioşi.

Către anul 2000 î.Hr., când a cunoscut apogeul dezvoltării sale, Mohenjo-Daro număra circa patruzeci de mii de locuitori şi reprezenta împreună cu Harappa, oraşul geamăn situat la cinci sute şaizeci de kilometri, bastioanele unui imperiu care a prosperat timp de cinci secole. În centru, se înălţa citadela, construcţie vastă ce adăpostea sălile de petreceri şi dependinţele. Clădirea era situată în apropierea băilor publice şi a unui depozit de grâne dotat cu un ingenios sistem de ventilare destinat probabil conservării cerealelor.

Pe sub citadelă, treceau douăsprezece artere rectilinii, care traversau oraşul de la nord la sud, întrerupte de străzi mai înguste ce treceau de la vest la est, delimitând cvartale regulate de case. Această alcătuire i-a determinat pe arheologi să denumească Mohenjo-Daro „Manhattan-ul epocii bronzului”, planurile vechii cetăţi evocând uimitor de mult prestigiosul cartier newyorkez.

De interes:  Voința Lupac a câștigat Cupa României! – Banat FM sound factory

În lipsa canalizării, casele nu aveau apă curentă, dar exista un sistem de evacuare a apelor uzate prin conducte de argilă. Aceste conducte făceau legătura cu canale din piatră, ce puteau fi demontate uşor, la fiecare intersecţie, facilitând întreţinerea sistemului asigurată de angajaţi municipali.

Se pare că acest oraş a decăzut datorită nenumăratelor inundaţii cu care s-a confruntat de-a lungul timpului. În 1700 î.Hr., cetatea a primit lovitura de graţie de la invadatori. Săpăturile au dat la iveală numeroase schelete ale căror cranii purtau urme de arme albe. Timpul şi intemperiile au completat dezastrul, mândra cetate fiind în curând acoperită de nisipuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.