Salopeta poate fi acel articol vestimentar elegant de care ai nevoie pentru a-ți completa ținuta deosebită de ocazie. Aceasta poate fi accesorizată în diverse moduri și purtată în funcție de ocazia sau de stilul purtătoarei. Salopeta poate fi extrem de elegantă sau cu un aspect casual și se poate găsi într-o gamă extrem de largă de modele, culori și designuri. 

Potrivite pentru vară sau pentru primăvară-toamnă, salopetele pot fi purtate și cu pantofi cu toc și cu pantofi cu talpă joasă și cu sandale și cu cizme, în funcție de aspecte de stil, preferințe sau ocazie. Ceea ce îți rămâne de făcut este să faci alegerile și combinațiile potrivite, iar ceea ce vei obține va fi o ținută deosebită, elegantă și în tendințe. 

Iată câteva dintre cele mai utile sfaturi care te pot ajuta să faci alegerile potrivite pentru un look elegant cu ajutorul unei salopete. 

Alege salopeta perfectă în funcție de nevoile și preferințele tale

Ține cont înainte de toate de nevoile pe care le ai. Doar o salopetă care ți se potrivește perfect va fi o salopetă în care vei arăta bine și te vei simți bine. Mai ales când este vorba despre alegerea unei salopete elegante, a unei salopete pe care să o porți și la ocazii deosebite. 

Nu purta niciodată o salopetă prea strâmtă sau prea largă, prea lejeră. O salopetă prea strânsă îți va da o senzație inconfortabilă în purtare, în timp ce o salopetă prea largă, prea lejeră nu îți va permite să îți arăți formele, ba vei putea părea chiar caraghioasă în ceva ce pare chiar mare de tine. 

Pentru o ținută elegantă perfectă, poți alege o salopetă albă cu partea de sus în stil halter, strânsă în zona taliei și largă pe picioare. Ai grijă ca aceasta să nu fie nici prea mare, nici prea mică, astfel încât să îți evidențieze în mod perfect silueta, să îți accentueze talia suficient de bine și să îți permită să te miști bine și să arăți bine. 

Alege o salopetă care îți definește talia

O salopetă care îți va defini talia este o salopetă cu care ai șansa de a-ți scoate în evidență silueta. Pentru aceasta, poți alege fie o eșarfă textilă, fie o curea din piele sau din orice material consideri că se potrivește în funcție de materialul salopetei și de designul acesteia. Alegând să strângi salopeta în talie, vei reuși să obții acel efect al unei ținute deosebite și vei adăuga look-ului tău un plus de feminitate. 

O salopetă albă, cu o eșarfă în culoarea preferată în talie te va ajuta să obții un efect deosebit – eleganță și lejeritate în același timp. O curea aurie sau neagră alături de o salopetă albă va adăuga o și mai mare eleganță ținutei tale, fiind varianta perfectă pentru ținute alese de ocazie. 

Un blazer alături de salopetă, ținuta completă

Dacă vrei să adaugi ținutei tale un plus de rafinament și o notă personală, un blazer te poate ajuta să obții acest lucru. Acesta va avea un efect asupra look-ului, dar și asupra confortului pe care îl vei avea. 

Atunci când alegi un blazer, ai grijă să alegi unul care îmbunătățește aspectul salopetei tale, care o va scoate în evidență, ci nu unul care o va acoperi și o va face să treacă neobservată. O ținută de acest fel ar putea fi potrivită în aceeași măsură și pentru o ocazie formală, și pentru o petrecere de cocktail sau chiar pentru o petrecere între prieteni. 

Pantofii cu toc, accesoriul perfect pentru ținute elegante complete

Alături de o salopetă cu un design elegant vei putea purta întotdeauna cu încredere o pereche de pantofi cu toc. Nu poți da greș cu aceștia, mai ales dacă sunt pantofi cu un toc înalt și cu un aspect extrem de elegant. Vei reuși să creezi iluzia unei siluete alungite, cu picioare lungi, mai ales dacă tocurile pantofilor aleși vor fi subțiri, tip cui. 

Salopetele în culori închise, potrivite pentru ținutele elegante

Dacă vrei o ținută perfect elegantă, o salopetă de culoare negru sau bleumarin este ceea ce îți trebuie. Negrul este întotdeauna alegerea perfectă dacă vrei să obții un look absolut elegant și o siluetă de invidiat. Poți adăuga un strop de culoare prin accesoriile utilizate – o curea în talie, o geantă pe umăr sau un colier strălucitor asortat cu pantofii sau celelalte accesorii. 

Îndrăznește să fii altfel purtând o salopetă care îți reprezintă personalitatea, iar în acest fel vei avea ocazia de a te simți și confortabil, și la modă în ceea ce porți. O salopetă reprezintă articolul vestimentar perfect pentru diverse ocazii, iar versatilitatea pe care o oferă acestea te va ajuta să obții cu ușurință look-ul dorit în orice moment. 

Surse photo: pixabay.com

De interes:  Peste 311.000 de apeluri abuzive la 112. Campionul "glumeţilor" a sunat de 9544 de ori fără motiv!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.