Nicolae Robu a făcut un anunț mai puțin obișnuit la conferința sa de presă săptămânală de marți. Edilul a spus că firma Continental Cauciucuri sponsorizează echipa de fotbal ASU Politehnica, cea ai căror fani îl înjură adesea (la propriu) pe edil, cu suma de doar 1.000 de euro! Primarul a spus că marile companii ar trebui să nu se raporteze la Timișoara ca la o „colonie din lumea a șaptea”.

Robu a precizat că a citit despre parteneriat din presă și îl deranjează suma prea mică, dat fiind faptul că în discuție e o mare companie. „Am citit că firma Continental Cauciucuri sprijină pe ASU Politehnica cu 1.000 de euro. Această echipă este susținută din strădania unor tineri care sunt suporteri înfocați. Strădania lor din 2012 încoace merită susținerea și aprecierea cât mai multor agenți economici. Păi ar trebuie să dea minimum 10.000 de euro dacă au vrut cu adevărat să sprijine o inițiativă care merită tot sprijinul. 1.000 de euro mi se pare de-a dreptul ridicol pentru un concern cu o asemenea cifră de afaceri care beneficiază de sprijinul nostru absolut total, mai puțin toleranța față de poluare. Chiar suntem luați ca o colonie, ca o țară de mâna a șaptea, unde le arunci unor amărâți ceva de mâncare și ești ridicat în slăvi?! Eu cred că este rușinoasă această atitudine!”, a spus Robu.

De interes:  O femeie a murit în apropiere de Băile Herculane în urma unui accident rutier

Aparent, ar fi vorba de 1.500 de euro pe lună, dintr-un contract total de 18.000 de euro pe an.

În 2012, când vechea și adevărata Poli a intrat în faliment, fanii din galerie au negociat cu Robu, pe atunci abia ales ca primar, ce să facă pentru viitorul spiritului alb-violet. Primarul a ales să mute echipa din Recaș, promovată în liga secundă, în Timișoara, în timp ce fanii au preluat echipa Universității Politehnice, promovată în Liga a V-a, din dorința de a o lua de jos. Fanii l-au acuzat atunci pe primar că i-a amăgit le negocieri și de multe ori l-au înjurat de-a lungul anilor inclusiv în scandările de la meciurile echipei susținute de ei.

Ca o ironie a sorții, acum ACS Poli e în insolvență, aproape să retrogradeze în Liga a III-a și s-a mutat pe Stadionul Electrica, în apropiere de fabrica Continental. În zilele cu aer rece și uscat, mirosul puternic de cauciuc s-a simțit inclusiv la meciuri. Cei din cartierul Modern se plâng de ani întregi de mirosul de la fabrică.

De interes:  Cele mai bune plaje din insulele grecești, la doar câteva ore de zbor din Timișoara

Mirosul misterios din zona Soarelui

Edilul a precizat că un miros deranjant se simte și în zona Soarelui și că a reclamat acest aspect la Garda de Mediu. Primarul a relatat că nu cunoaște sursa mirosului, dar că e ciudat că atunci când vorbește el public despre asta, câteva zile nu se mai simte nimic deranjant în cartierul unde locuiește primarul Nicolae Robu însuși.

Sursa foto: zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.