De aproape doi ani, reprezentanții Guvernului României țin proiectul punctului vamal de trecere a frontierei cu Serbia în stare de comă indusă, lucru care pătează imaginea României peste granițe și condamnă Primăria Moldova Nouă, fără doar și poate, la faliment.

Edilul Torma (partener în acest proiect, în calitate de reprezentant al administrației publice locale de la malul românesc al Dunării) a răbufnit public, într-o postare pe pagina sa de socializare și le-a arătat, în linii mari, cetățenilor cum s-au derulat lucrurile în cazul proiectului de anvergură, precum și cioata de care se-mpiedică proiectul bacului din octombrie 2017, moment în care cei din Moldova Nouă și-au finalizat temele în acest caz.

În urma retrospectivei făcute de actualul primar, ideea bacului pe Dunăre are o vechime de peste 10 ani, proiectul fiind întocmit în mandatul fostului edil, Ion Chisăliță (2008-2012), cu susținere financiară europeană. Venirea în scaunul de edil-șef a actualului prefect de Caraș-Severin, Matei Lupu (2012-2016), pare, după cum explică Torma, să nu fi fost de bun augur pentru continuarea muncii în cadrul proiectului, proiect pe care s-a depus praful timp de patru ani. Proaspăt înscăunat la șefia administrației publice locale de la Moldova Nouă (în urma mișcării M9 Revolution din 2016), Adrian Torma repune în mișcare proiectul (ianuarie 2017) cu ajutorul unui credit în valoare de 4.000.000 lei, iar nouă luni mai târziu, în octombrie 2017, cei din Moldova Nouă anunțau, glorios, punerea pe picioare a sarcinilor care le-au revenit, în calitate de parteneri.

De interes:  Victor Ponta şi Nicolae Bănicioiu

Spinii trandafirilor PSD-iști țin proiectul punctului vamal departe de apă

Furia primarului Adrian Torma asupra acestei probleme pare să fie alimentată de varii cauze a căror natură diferă, însă care duc spre aceeași direcție: Guvernul PSD. Cea mai ascuțită sabie care stă deasupra capului celor din Moldova Nouă este de natură financiară, Primăria orașului riscând: penalizarea cu 2 milioane de euro (sume investite de ceilalți parteneri din România și Serbia), închiderea porților spre atragerea de fonduri europene, plus costuri care se ridică la aproximativ 10.000 lei pe lună – cheltuieli suplimentare pentru întreținerea punctului vamal nefuncțional.

În același timp, Torma nu vede altceva în blocarea acestui proiect decât o sabotare în ceea ce-l privește, atât din partea Guvernului, cât și din partea actualului prefect. În plus, fostul edil PNL îi mai dă o dată peste nas „baronului de Armeniș”, Marcel Vela, subliniind că a fost exclus din partid doar pe baza orgoliilor, nicidecum pe motivul „idilei” cu cei de la PSD, întrucât, dacă ar fi fost astfel, astăzi lucrurile mergeau cu „motoarele în plin, pe Dunăre”.

De interes:  Carmen Vrânceanu revine la șefia DIICOT! Tarnoviețchi, simplu procuror la Moldova Nouă! | Express de Banat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.