Orice sprijin este binevenit atunci când vorbim despre dotarea unor spitale din România. Ajutoarele celui din Reșița au fost… motocicliștii.

Printr-o colaborare inedită, cel mai mare spital din județul Caraș-Severin se bucură, începând de sâmbătă, de mobilier, echipamente și consumabile venite tocmai din Bremen, Germania. Este vorba despre 7 tiruri care au transportat sâmbătă, 1 iunie, toate „bunătățile” de care pacienții Spitalului Județean de Urgență Reșița au atât de multă nevoie.

Acțiunea dovedește că ajutoarele pot lua uneori forma unor colaborări neașteptate. Cadourile vin din partea Asociației „Biker-Brummi Hilfe”, o organizație neguvernamentală din Bremen, Germania, prin colaborarea dintre „Biker-Brummi Hilfe”, MC Trust Reșița, Spitalul Județean de Urgență Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin.

„Biker-Brummi Hilfe” este o asociație de motocicliști, printre ei numărându-se și câțiva medici. Încă de la începutul înființării sale, membrii săi și-au propus să ajute cât mai multe spitale și centre pentru copii din Europa de Sud-Est.

În urmă cu câteva luni, managerul Waldemar Murgu, împreună cu o parte din membrii „Biker-Brummi Hilfe”, a vizitat Spitalul Județean de Urgență Reșița, stabilind prioritățile unității medicale.

De interes:  Mozaic etnic și cultural, sub steagul USR Moldova Nouă!

„Pe această cale, conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița mulțumește pentru ajutor Asociației „Biker-Brummi Hilfe” și MC Trust Reșița, precum și celorlalți factori implicați în reușita acestui eveniment: Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.