Locale
Culisele statului paralel | ”Țigareta” 1 și 2, cele mai mari dosare de corupție – tunuri de milioane. Legăturile între contrabandiști, SRI, Armată și politicieni
Tot ce reușește justiția să distrugă azi, renaște mâine. Complicitatea vameșilor și a șefilor lor se transmite de la o generație la alta. Uneori se fac razii ample și pică sute de contrabandiști, mici cărăuși și câțiva vameși, foarte rar câte un șef de rețea sau un șef corupt dintr-o instituție a statutului.
Primul scandal de corupţie de mare anvergură din România postdecembristă a fost „Ţigareta 1”. În 1993, 22 de persoane erau acuzate de contrabandă de țigări. Cetățeni arabi, vameși și comisari ai Gărzii Financiare în frunte cu șeful de la acea vreme, generalul în rezervă Gheorghe Florică, erau cercetate pentru trafic cu țigări.
Liderul afacerii era declarat sirianul Jamal Al-Atm, care a reușit să fugă din ţară înainte de declanşarea scandalului, aşa că a fost judecat în lipsă. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, au fost introduse în ţară, cu documente false, 24 de containere cu ţigări prin Portul Constanţa. Prejudiciul stabilit era de peste 27 de miliarde de lei vechi. Iniţial, singurii arestaţi au fost doi oameni de afaceri români care i-au ajutat pe șefii rețelei să-și deruleze afacerile murdare, dar și doi cetățeni sirieni.
După un timp, s-au alăturat şi ei celor judecaţi în stare de libertate şi procesul a continuat. Cu chiu cu vai, după ani buni de judecată, procesul a ajuns la final. Jamal al-Atm a fost condamnat la nouă ani şi jumătate, generalul Florică la şase ani şi patru luni, iar ceilalți implicați au primit condamnări mai mici sau cu suspendare.
Mai târziu, se dezvăluia că și alți contrabandiști sunt cuprinși în acest dosar răsunător. Zaher Iskandarani, Omar Hayssam, Mike şi Elie Nassar.
Potrivit presei, la vremea respectivă, fraţii Nassar se bucurau de protecţia structurilor informative ale MApN, în timp ce Zaher Iskandarani avea relaţii puternice cu politicieni, dar şi cu personaje- cheie din Direcţia Generală a Vămilor şi Garda Financiară. Au fost rostite nume grele în această afacere: Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Florin Georgescu, dar cu toții au negat vehement orice contact cu sirienii. Până la izbucnirea conflictului, traficanţii îşi stabiliseră clar zonele de influenţă atât în privinţa mărcilor cât şi a pieţelor de desfacere.
Într-un depozit din Bucureşti al Armatei erau găsite baxuri de ţigări Kent, de contrabandă, ale fraţilor Nassar. Conform unor dezvăluiri ulterioare, autoritățile aflau cu stupoare că între fraţii Nassar şi Regia Romtehnica exista un contract, iar, la un moment dat, cele două părţi conveniseră asupra unei modalităţi alternative de plată a armamentului care era livrat afaceriştilor arabi: în locul ultimei tranşe din bani, libanezii urmau să livreze baxuri cu ţigări. Baxurile libanezilor erau puse la păstrare în depozitele militare din Clinceni şi Calea Plevnei. La rândul lor, fraţii Nassar au făcut tot felul de dezvăluiri care îl incriminau pe Iskandarani. Astfel, acesta a intrat în vizorul autorităţilor ca urmare a implicării în contrabanda cu ţigări, prin firme înregistrate în Cipru, Republica Moldova şi Bulgaria.
Chiar dacă în presă scandalul a fost uriaş, la vârful statului s-a dorit atunci stingerea rapidă a scandalului. Mai marii Armatei şi politicienii de prim rang au scăpat fără prea mari probleme. În faţa instanţei au apărut oamenii din eşalonul doi: generalul-maior Valeriu Ursu, director general al Regiei Romtehnica pe atunci, colonelul Teodor Bălan, colonelul Ion Pântece şi maistrul militar Ion Mândruţă. Toţi au primit condamnări cu suspendare. Elie Nassar a fost arestat pentru o scurtă perioadă, dar imediat după ce a fost eliberat, el și fraele lui s-au mutat la Moscova. În martie 2002, Mike Nassar a fost asasinat în Brazilia.
Conform hotnews.ro, cu patru ani înainte de a muri, Nassar ar fi apucat să declare urmatoarele:
”Mă voi răfui personal cu Virgil Măgureanu, dar numai în afara granițelor României. Deocamdată, el și cu Wael El-Ghadban mi-au luat șase milioane de dolari, dar există multe mijloace să-i recuperez, știu eu cum. Eu afirm cu toată responsabilitatea că el este vinovat”, a spus Mike Nassar, acuzat de contrabandă cu țigări în dosarul “Țigareta 1”
”Era o perioadă când traficul de țigări era la niște cote extraordinar de mari și se știa acest lucru.. se căutau metode pentru stârpire pentru că aduceau prejudicii foarte mari bugetului național”, declara și Costin Georgescu, fost director SRI (1997-2000) (Digi24)
Primăvara anului 1998. Aeroportul militar Otopeni, Baza 90 de astăzi. Un avion ucrainean, încărcat cu 1300 de baxuri de țigări de contrabandă, aterizează. Aeronava, operată de o firmă bulgărească este zbor special, iar detaliile despre rută și conținutul transportului sunt secrete. La sol, operațiunea este aprobată de comandorul Ion Suciu, șeful bazei. O lună mai târziu mai vin 3.000 de baxuri de țigări. Afacerea mergea strună!
”Acolo, fiecare avea sarcini. Unul trebuia să primească țigările, de exemplu col. Suciu, care era comandantul aeroportului. Altul era un om de afaceri care aducea mașinile și muncitorii care descărcau țigările din avion și le ducea într-un depozit la marginea bBucureștiului, altul asigura transportul…colonelul Truțulescu.. asigura traseul de la aeroport până la depozit cu o mașină a SPP-ului”, mai spunea Georgescu (Digi24)
Și astfel izbucnește un scandal uriaș de corupție. Operațiunea ”Țigareta 2” vizează înalți demnitari ai statului român și oameni de afaceri dubioși. Armata, Ministerul de Interne şi Serviciile Secrete au fost implicate în acest caz care a ricoşat şi în clasa politică.
Dirijorul operațiunii era un colonel al SPP, Gheorghe Truţulescu, un militar din trupele speciale, care la Revoluție a fost trimis la Timișoara să strângă informații despre demonstranții pentru libertate.
”El a acționat foarte hotărât pe parcursul acțiunilor de contrabandă… Gheorghe Truțulescu era ahtiat după bani și a fost atras în afacere de Negoescu, un om de afceri care se ocupa de distribuția țigărilor mafiei arabe”, spunea fostul consilier prezidențial Marius Oprea (Digi24).
Pe 23 aprilie 1998, o scrisoare anonimă anunţa presa că un alt avion ar fi aterizat pe Otopeni, plin cu 4.000 de baxuri de ţigări. Truțulescu este arestat alături de câțiva contrabandiști, dar șefii rețelei reușesc să scape. Ancheta merge greu și nimeni nu vrea să colaboreze cu procurorii – afacerea ducea la oameni grei din fruntea statului.
”Am ajuns din aproape în aproape, ca anchetator, să mă documentez de unul singur. Nu am beneficiat de ajutorul celor pe care i-am convocat în primul stadiu al dosarului. Dimpotrivă, am beneficiat de o tentativă de rupere a dosarului. În etapa a doua, nu numai că nu am avut ajutor, am avut ajutorul preluării și înmormântării dosarului”, a declarat procurorul Mihai Popov (Digi24).
Cercetat în stare de liberate, Truțulescu reușește să fugă, dar este descoperit și prins de forțele speciale. Cei rămași în arest, dar și cei care se ascund de polițiști își trimit avocații la televizor să facă presiune. Aceștia acuză autoritățile de abuzuri.
”Pe unul din posturile naționale s-a spus că în această noapte vom opera arestări. Deci nu un simplu propcuror, vârful acestei ierarhii. Vom proceda la arestări”, declarat avocatul Ioan Mustață (Digi24)
”Demnitari cu funcții foarte mari în statul român își permit să facă declarații de genul ”avocații caută chichițe pentru a scăpa acuzații de arest sau de răspundere penală”, declara și avocatul Domnica Carsiuc.
În spatele afacerii era tot controversatul afacerist sirian Jamal al- Atm, care era anchetat și în ”Țigareta 1”. El construise una dintre cele mai puternice reţele de contrabandă cu ţigări care a existat vreodată în România.
”Jamal al-Atm a fost, ca şi Omar Haissam, ca şi Zaher Iscandarani, unul dintre capii lumii interlope a arabilor din România, implicaţi în acţiuni de contrabandă. Jamal Atm, un om deosebit de inteligent, conducea retaurantul Golden Fish, care era un soi de paravan. Acolo până şi barmanul şi bucătarul făceau parte din reţeaua de contrabandă pe care o pusese la punct. Jamal Atm ca şi Omar Hayssam fuseseră informatori ai vechii securităţi, aveau legături cu structurile vechii securităţi. Erau bine relaţionaţi în lumea subterană a serviciilor secrete din România pentru că reţele fostei securităţi s-au conservat”, a declarat fostul consilier prezidențial Marius Oprea (Digi24)
În 1998, procurorii militari reaușesc să trimită în judecată 19 persoane. Dosarul ”Tigareta 2” s-a judecat însă până în 26 februarie 2011, când înculpaţii au primit pedepse care, însumat, depăşesc 100 de ani de închisoare. Cea mai mare pedeapsă, de 14 ani, a primit-o comandorul Ioan Suciu, şeful aeroportului militar Otopeni. La 12 ani de închisoare a fost condamnat Gabriel Negoescu, omul de bază al sirianului Jamal al-Atm. Colonelul SPP Gheorghe Truţulescu a primit o pedeapsă definitivă de şapte ani de închisoare. Vedetele din acest dosar şi-au ispăşit o parte din pedepse şi au fost eliberate condiţionat.
Astăzi, colonelul Truţulescu duce o viaţă discretă într-o localitate din judeţul Buzău. Statul nu a recuperat prejudiciul. Singurele bunuri confiscate au fost cele 3.000 de baxuri cu ţigări. Şi unul dintre capiii contrabandistilor, traficantul de arme Shimon Naor, a fost judecat şi condamnat la 11 ani de închisoare pentru că a vândut arme unor grupări rebele din Nigeria şi Eritreea. Decizia de condamnare a fost dată în 2006, în condițiile în care Shimon Naor nu era de găsit. A fost dibuit după ani de zile la Paris și adus în țară. Nu a stat mult în închisoare, fiind eliberat condiţionat.
Afacerea Tigareta s-a fumat!
Locale
O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1
Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România. Proiectul vizează 25,63 kilometri din DJ102I și va deschide o nouă legătură rutieră între județele Prahova și Brașov, pe un traseu care poate prelua o parte din traficul concentrat în prezent pe Valea Prahovei.
Lucrările au început în septembrie 2025, iar în vara anului 2026 stadiul fizic depășise pragul de 20%. Pentru Construcții Erbașu, proiectul reprezintă atât o extindere a portofoliului de infrastructură rutieră, cât și o demonstrație a capacității de a lucra într-un relief dificil, la altitudini care ajung până la 1.285 de metri.
Odată finalizat, sectorul Valea Doftanei-Brădet va face parte dintr-o rută care continuă prin DN1A către Săcele și Brașov. Astfel, șoferii care circulă între sudul și centrul țării vor avea la dispoziție o alternativă la traseul clasic prin Comarnic, Sinaia, Bușteni și Predeal.
Un proiect așteptat într-o zonă dependentă de DN1
Traficul de pe DN1, în special între Comarnic și Brașov, reprezintă de ani întregi una dintre cele mai mari probleme de mobilitate din România. În weekenduri și în perioadele aglomerate, deplasarea pe Valea Prahovei este afectată frecvent de coloane și timpi de așteptare ridicați, fiind de ordinul orelor ocazional.
Modernizarea DJ102I nu va avea capacitatea unei autostrăzi și nu va elimina singură blocajele de pe DN1, dar va crea însă o rută suplimentară între Prahova și Brașov, capabilă să distribuie mai bine traficul și să ofere o opțiune pentru șoferii care se deplasează între cele două județe.
Traseul pornește din Valea Doftanei, traversează zona montană și ajunge la Brădet, în județul Brașov. De aici, legătura cu Săcele și Brașov este asigurată prin DN1A. La capătul prahovean, drumul se conectează cu rețeaua care coboară prin Valea Doftanei spre Câmpina.
25 de kilometri de drum montan și 14 poduri
Complexitatea lucrării este determinată în primul rând de relief. Sectorul de 25,63 kilometri traversează o zonă montană în care traseul, diferențele de nivel, cursurile de apă și stabilitatea versanților impun lucrări care depășesc cu mult simpla asfaltare a unui drum existent.
Proiectul include aproximativ 13 kilometri de ziduri de sprijin, 14 poduri, 72 de podețe transversale, peste nouă kilometri de parapete de protecție și 13 parcări de scurtă durată. Sunt prevăzute, de asemenea, lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor, consolidarea terenului și amenajarea acceselor.
Componentele menționate arată dimensiunea reală a proiectului. Într-o zonă montană, durabilitatea drumului depinde de stabilizarea versanților, controlul apelor și protejarea infrastructurii în fața fenomenelor meteo, nu doar de structura carosabilului. Pentru Construcții Erbașu, execuția presupune coordonarea simultană a terasamentelor, consolidărilor, lucrărilor hidrotehnice și structurilor rutiere pe mai multe fronturi. Accesul utilajelor și aprovizionarea trebuie organizate de-a lungul unui traseu îngust, cu spații limitate pentru desfășurarea operațiunilor.
Construcții Erbașu a depășit pragul de 20%
Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat în martie 2023, însă începerea lucrărilor a depins de finalizarea etapelor de proiectare, avizare și pregătire a amplasamentului. Organizarea de șantier a început în august 2025, în zona Brădet-Săcele, iar lucrările efective au fost demarate în luna septembrie.
În iulie 2026, Construcții Erbașu anunța depășirea unui stadiu fizic de 20%. Echipele lucrau la terasamente, consolidări, podețe și poduri, precum și la pregătirea sectoarelor pe care urmează să fie realizată structura rutieră.
Progresul obținut în primul an de execuție este relevant în raport cu dificultatea terenului. În cazul unui drum montan, avansul nu se măsoară doar în kilometri asfaltați. O parte importantă a lucrărilor este concentrată sub nivelul viitorului carosabil sau în afara acestuia: fundații, drenaje, podețe, ziduri de sprijin și intervenții asupra versanților.
De la construcții civile la infrastructură rutieră majoră
Proiectul de pe Valea Doftanei se înscrie într-o etapă de extindere a Construcții Erbașu către infrastructura de transport. Compania, cunoscută pentru proiecte medicale, educaționale, sportive și urbane de mare anvergură, și-a consolidat în ultimii ani capacitatea de a executa lucrări rutiere complexe.
În paralel cu modernizarea DJ102I, Construcții Erbașu lucrează la sectorul Suplacu de Barcău-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, primul contract de autostradă din portofoliul companiei. Cele două proiecte au condiții diferite, dar confirmă aceeași direcție de dezvoltare care implică utilizarea resurselor proprii, a echipelor specializate și a capacităților de producție pentru investiții majore de transport.
Pe Valea Doftanei, dificultatea vine din relieful montan și din numărul mare de lucrări de consolidare și traversare. Capacitatea de a coordona aceste intervenții pe un traseu de peste 25 de kilometri consolidează poziția Construcții Erbașu în rândul antreprenorilor români care pot prelua proiecte rutiere cu cerințe tehnice ridicate.
Valoarea totală actualizată a investiției a fost estimată la aproximativ 431,5 milioane de lei. Beneficiarul este Compania Națională de Investiții, iar proiectul este realizat în parteneriat cu autoritățile județene din Prahova și Brașov.
O investiție care poate schimba mobilitatea și dezvoltarea regiunii
Efectele modernizării DJ102I vor fi resimțite atât la nivel regional, cât și local. Legătura dintre Valea Doftanei și Brădet poate oferi o nouă opțiune de deplasare între Prahova și Brașov, reducând dependența de un singur coridor rutier.
Valea Doftanei are un potențial turistic important, însă accesibilitatea rămâne una dintre limitele dezvoltării sale. O conexiune modernă către Brașov poate atrage noi investiții, poate susține turismul și poate integra mai bine comunitățile montane în circuitul economic regional.
Finalizarea a fost estimată, în funcție de ritmul lucrărilor și de finanțare, pentru perioada 2027-2028. Până atunci, Construcții Erbașu are de executat una dintre cele mai complexe intervenții rutiere din portofoliul său care presupune transformarea unui traseu montan dificil într-o legătură funcțională între două județe.
Locale
Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții
Sursa foto: pexels.com
Îți așezi bebelușul în sistem, strângi bretelele și tot rămâi cu îndoiala că picioarele nu stau cum trebuie. În oglindă, genunchii par prea sus sau panoul prea lat, iar reglajul pe care tocmai l-ai făcut nu mai pare sigur. La început, chiar și o cataramă mică pare să schimbe tot.
Litera M oferă un reper util, dar multe explicații se opresc la forma picioarelor. Poziția nu poate fi judecată separat de susținerea spatelui, felul în care stă capul și, mai ales, respirația. Niciun sistem declarat ergonomic nu se potrivește automat oricărui bebeluș sau fiecărei etape.
Contează ca materialul să sprijine coapsele fără să forțeze deschiderea șoldurilor, iar fața copilului să rămână vizibilă. Câteva verificări simple te ajută să observi potrivirea și să știi când să oprești purtarea.
Litera M arată doar o parte din potrivire
Forma picioarelor e un indiciu; restul corpului îți arată cum stă bebelușul în sistem. În poziția în M, genunchii sunt îndoiți și, de regulă, puțin mai sus decât șezutul, iar materialul susține coapsele până în dreptul genunchilor. Șoldurile se depărtează natural, fără să fie împinse cu forța.
Privește și trunchiul. La un bebeluș mic, spatele poate avea o curbă ușoară spre exterior, fără să fie apăsat într-o poziție rigidă. În oglindă, uneori pare altfel. Contează ca bebelușul să fie susținut, nu ca fotografia să arate ca un desen.
Un nou-născut care își ține încă genunchii aproape de abdomen poate părea diferit de copilul mai mare din fotografiile de pe internet, iar asta nu înseamnă că trebuie să-i deschizi picioarele până obții un M perfect, fiindcă trupul copilului dictează câtă flexie îi este confortabilă. Nu forța. M-ul nu e riglă.
Institutul Internațional pentru Displazia de Șold descrie poziția recomandată prin coapse susținute, șolduri și genunchi îndoiți, cu genunchii puțin mai sus decât șezutul. Recomandarea privește modul de susținere; nu promite că purtarea previne sau tratează displazia de șold.
Când verifici poziția, urmărește împreună câteva repere:
- coapsele sunt susținute până în dreptul genunchilor;
- genunchii sunt îndoiți și stau puțin mai sus decât șezutul;
- șoldurile se depărtează atât cât permite corpul copilului.
Unii bebeluși își țin picioarele mai strâns, alții le deschid mai ușor. Dacă pare că îl doare sau observi o asimetrie care te îngrijorează, scoate-l cu grijă din sistem și cere sfatul unui medic.
Panoul trebuie să urmeze corpul copilului
Centura și lățimea panoului schimbă locul în care se așază copilul. Strângerea tuturor curelelor nu repară o bază prea lată; potrivirea începe de la centură și de la sprijinul coapselor.
Înainte să strângi orice curea, fixează centura în locul indicat pentru vârsta și mărimea copilului, așază-l cu abdomenul spre tine și sprijină-i spatele cu mâna, ca să nu alunece în jos când închizi cataramele laterale. Pe rând. Verifică apoi dacă panoul susține coapsele fără să apese în spatele genunchilor.
Dacă alegi un marsupiu ergonomic Manduca XT, consultă indicațiile producătorului pentru reglarea bazei și a panoului. Un model cu mai multe setări tot trebuie potrivit după lungimea copilului din momentul purtării. Și aici e ușor să te încurci.
La un bebeluș de o lună și 5 kg, reglajul pentru nou-născut lăsa totuși prea mult spațiu într-o versiune mai veche de sistem folosită de un părinte; acesta spunea că, atunci când strângea curelele laterale, spatele copilului nu mai păstra curbura dorită. E o experiență legată de un singur model, nu o regulă pentru toate sistemele. (@Ocudavidimvideooo, YouTube, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023).
În altă experiență, un părinte aprecia că putea prelua ușor purtarea după un prieten și că sistemul îi susținea spatele când mergea la cumpărături. Experiența arată și o diferență practică: fiecare adult trebuie să-și potrivească bretelele pentru propriul corp, nu să preia pur și simplu reglajele celuilalt. (@quoctrung6106, YouTube, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023).
În oglindă, caută aceste semne:
- centura stă fixă și nu alunecă;
- panoul susține coapsele până în zona genunchilor, fără să apese pe gambe;
- genunchii rămân îndoiți, fără să fie împinși spre lateral;
- bretelele sunt reglate egal, iar copilul nu se lasă într-o parte.
Mai strâns nu înseamnă automat mai potrivit. Dacă nu poți obține simultan susținerea coapselor și o poziție confortabilă a spatelui, oprește-te și cere ajutor pentru reglaj.
Fața vizibilă contează mai mult decât un M perfect
O poziție frumoasă a picioarelor nu ajută dacă fața copilului este acoperită sau bărbia îi cade spre piept. Când îl porți, urmărește să stea vertical și suficient de aproape încât să-i poți săruta creștetul fără să te apleci mult. Nasul și gura trebuie să rămână libere.
Mai ales la un nou-născut, care nu își ține încă singur capul, o glugă prinsă prea strâns ori o poziție lăsată să alunece poate apropia bărbia de piept și poate ascunde fața, chiar dacă sistemul părea bine strâns când l-ai pus. Fața la vedere. Bărbia liberă.
NHS recomandă ca bebelușul să fie ținut strâns, vizibil, aproape de adult, cu bărbia departe de piept și spatele susținut. Verifică aceste lucruri și după ce te așezi sau te ridici. Corpul se poate deplasa în sistem, chiar dacă la început totul părea în regulă.
La fiecare verificare, uită-te la:
- fața copilului, care trebuie să rămână vizibilă;
- bărbie, care nu trebuie să stea lipită de piept;
- nas și gură, care nu trebuie acoperite de material;
- spate și trunchi, care trebuie să rămână susținute.
Dacă bebelușul trebuie hrănit, scoate-l mai întâi din sistem și așază-l într-o poziție potrivită pentru masă. Nu încerca să-l hrănești în timp ce este purtat. După ce îl pui la loc, verifică din nou fața și postura capului; reglajul de dinainte poate să nu mai fie potrivit.
Potrivirea se verifică de fiecare dată
Un reglaj bun la plecare nu rămâne automat bun după ce scoți copilul și îl așezi din nou, schimbi poziția sau îi pasezi sistemul altui adult. Verificarea se repetă înainte de ieșire și după fiecare ajustare. Începe cu manualul. Nu te grăbi.
Poți începe lângă o oglindă, dar după ce copilul e așezat, verifică și cu mâna dacă materialul stă neted sub coapse, apoi uită-te din nou la față, fiindcă unghiul din oglindă nu arată întotdeauna dacă bărbia cade spre piept.
De exemplu, înainte să ieși din casă, fixează centura, așază copilul cu abdomenul spre tine și închide bretelele ținându-i spatele sprijinit. Privește-l din față și din profil. Dacă panoul ajunge prea sus, acoperă fața sau apasă în spatele genunchilor, oprește-te și schimbă reglajul conform manualului.
Înainte să pleci, verifică:
- dacă bretelele și centura sunt bine prinse;
- dacă bebelușul stă aproape de corpul tău și nu alunecă;
- dacă panoul sprijină coapsele fără să apese pe genunchi;
- dacă fața este vizibilă și bărbia nu cade spre piept;
- dacă poți verifica respirația fără să schimbi poziția copilului.
Plânsul, singur, nu arată întotdeauna că sistemul este reglat greșit. Copilului îi poate fi foame, somn sau pur și simplu poate să nu-i placă momentul. Uită-te la potrivire și la semnele de presiune; dacă pare că îl doare, scoate-l din sistem și verifică înainte să încerci din nou.
Dacă bebelușul a fost prematur, are o problemă cunoscută la șolduri sau dificultăți de respirație ori de tonus muscular, cere sfatul medicului înainte să alegi modul de purtare. Pentru o potrivire pe care nu reușești să o obții acasă, un specialist în purtare poate verifica reglajul împreună cu tine.
Un semn util al potrivirii este cât de ușor poți reface reglajul după o schimbare: copilul crește, alt adult îl poartă sau îl scoți și îl așezi din nou. Corpul lui îți oferă repere mai utile decât o fotografie standard, iar respirația rămâne prioritară chiar când picioarele par așezate perfect. Dacă nu poți păstra susținerea și libertatea respirației, oprește purtarea și cere ajutor. Nu e un test de pricepere. E o rutină atentă, repetată.
Informațiile din acest articol au scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiesc consultul unui medic sau specialist.
Surse și experiențe din comunitate:
– YouTube, @Ocudavidimvideooo, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023.
– YouTube, @quoctrung6106, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023.
Locale
Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice
Sursa foto: all-audio.ro
O pereche poate suna bine în primele minute și totuși să ajungă în sertar dacă îți apasă ochelarii, alunecă la mers ori te izolează de colegi. Un utilizator a povestit că niște căști intraauriculare îi fuseseră comode, dar un model cu cupe îi apăsa brațele ochelarilor și devenise greu de folosit (@chiks7306, YouTube, [Ghid de cumpărare a căștilor], 2025).
Ghidurile de cumpărare compară tipurile de căști, autonomia, izolarea fonică și funcțiile. Pentru rutina ta, însă, contează și traseul, orele petrecute la birou sau momentele când vrei să auzi ce se întâmplă în jur.
Felul în care alegi căștile potrivite pentru stilul de viață zilnic pornește de la locurile și activitățile în care le porți. Forma și funcțiile vin după.
Începe cu programul tău real, nu cu lista de funcții
Începe cu traseul. Nu cu lista. Gândește-te când pui căștile, cât timp le porți fără pauză și dacă treci des dintr-un spațiu liniștit într-unul aglomerat. Dacă ieși dimineața cu ele, lucrezi apoi la birou și le pui iar pe drumul spre casă, uită-te la schimbările dintre aceste momente, fiindcă o singură funcție nu se potrivește la fel peste tot în rutina ta.
Notează ce contează cel mai mult în locurile unde le folosești:
– în transportul public, izolarea fonică și fixarea pot conta mai mult;
– la birou, presiunea după câteva ore și claritatea microfonului pot cântări mai mult decât accentul pe bas;
– la plimbare, să auzi sunetele din jur poate fi o prioritate;
– la sală, verifică fixarea la mișcare și rezistența la transpirație în descrierea modelului;
– pentru cursuri sau jocuri, ține cont de microfon, stabilitatea conexiunii și întârzierea sunetului.
Autonomia merită verificată în raport cu programul tău, nu cu o zi ideală în care nu uiți niciodată să încarci nimic. La unele modele, cifra totală include încărcările oferite de carcasă; verifică dacă descrierea se referă la o singură încărcare sau la folosirea căștilor împreună cu carcasa. Dacă le folosești doar pe drum, contează și cât de ușor le iei cu tine.
Forma căștilor se simte înaintea sunetului
Ochelarii schimbă proba. Presiunea se simte. Nu întotdeauna imediat. Căștile care par confortabile când stai nemișcat pot deveni deranjante după ce te deplasezi, vorbești sau le porți o perioadă mai lungă. O pereche ușoară poate totuși să apese într-un singur punct, iar una mai grea să se simtă mai comodă dacă pernițele distribuie contactul diferit și nu împing brațele ramei spre tâmple după câteva ore de purtare, în care vorbești și te miști.
Fiecare formă vine cu propriul compromis.
Cu ochelarii pe tine, probează căștile exact așa cum le-ai purta în mod obișnuit. Mișcă ușor capul și vezi dacă se deplasează. La cele intraauriculare, verifică dacă se fixează fără să simți că trebuie să le împingi mereu la loc. La modelele cu cupe, fii atent la punctele de presiune de lângă tâmple. Aici, un detaliu mic se poate face simțit după o zi de lucru.
Dacă nu poți să le probezi înainte de cumpărare, citește cu atenție descrierea formei și condițiile de retur. Greutatea, materialul pernițelor și felul în care se așază pe ureche pot orienta alegerea, dar nu prezic perfect cum se vor simți după câteva ore. Tocmai de aceea, experiența altei persoane te ajută să formulezi întrebări; nu îți spune singură ce pereche să cumperi.
Izolarea nu se potrivește tuturor momentelor
Anularea activă a zgomotului și designul cu urechea liberă se potrivesc unor momente diferite. În metrou, reducerea sunetelor constante de fond poate fi binevenită; la birou, unde colegii îți vorbesc des, aceeași izolare te poate face să scoți căștile de fiecare dată. Depinde de loc. Nu e o regulă.
Înainte să alegi, gândește-te la compromisurile fiecărui context:
– pentru tren sau autobuz, poți căuta izolare mai bună, mai ales dacă zgomotul constant te deranjează;
– pentru plimbări, căștile cu urechea liberă îți pot permite să auzi mai ușor sunetele din jur;
– la un birou comun, contează cât de des vorbești cu oamenii din apropiere;
– într-o încăpere gălăgioasă, sunetul din căștile fără dopuri se poate pierde mai ușor în zgomot.
Nici căștile cu urechea liberă nu te scutesc de atenție când traversezi sau mergi prin zone aglomerate. Ele schimbă cât de mult auzi din jur, nu înlocuiesc grija față de trafic și de oamenii din apropiere. Într-o zi cu multe drumuri pe jos, poate fi un compromis pe placul tău; într-un autobuz zgomotos, s-ar putea să preferi mai multă izolare.
Dacă vrei să explorezi această categorie, castile Bose Ultra Open Earbuds Lunar Blue sunt listate pe all-audio.ro, distribuitorul autorizat Bose în România. Modelul are un design cu urechea liberă și poate interesa dacă preferi să nu introduci căștile în canalul urechii și vrei să auzi mai ușor sunetele din jur. Pentru un drum zgomotos, alegerea s-ar putea să fie alta.
Căștile potrivite nu sunt neapărat cele cu cele mai multe funcții, ci cele pe care poți să le porți fără să te gândești constant la presiune, izolare sau încărcare. Iar confortul nu arată la fel în autobuz și la birou: o funcție plăcută într-un loc poate deveni stânjenitoare în altul. Înainte să alegi, gândește-te la momentul zilei în care le porți cel mai des și probează-le cu ochelarii, dacă îi folosești.
Surse și experiențe din comunitate:
– YouTube, @chiks7306, [Ghid de cumpărare a căștilor](https://www.youtube.com/watch?v=2X6XNuFXnjU), 2025.
-
acum 6 daysMadridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysCe factori influențează prețul unei nacele de închiriat?
-
Economieacum 5 daysCe modificări poți face la un proiect de casă după obținerea autorizației de construire?
-
Sportacum 4 daysPadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysRinoplastie în Turcia: preț, tehnici și ce compari de fapt în 2026
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysTâmplăria și aerul din casă – ce respiri când ferestrele sunt de calitate
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysCâte zile de concediu poate avea un angajat într-un an?
-
acum 4 daysHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România



