Politica
Vicepremierul Daniel Suciu: Susținem în continuare alegerea primarilor într-un singur tur

Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, duminică, la Brăila, că PSD susține în continuare alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, chiar dacă partenerul de la guvernare, ALDE, ar dori două tururi.
Întrebat într-o conferință de presă la Brăila cum comentează declarațiile liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a spus că și-ar dori alegerea primarului în două tururi de scrutin, vicepremierul Daniel Suciu a spus că PSD susține în continuare un singur tur.
„Susţinem în continuare alegerea primarilor dintr-un singur tur. A fost o dezbatere şi în Parlament. Lucrurile rămân, din punctul nostru de vedere, aşa cum sunt acum. Pe orice partid, indiferent cum îl cheamă, îl votează oamenii şi mărimea unui partid este dată de susţinerea oamenilor. Din fericire pentru PSD, acest partid este unul mare, pentru că oamenii îl votează”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale, care e și vicepremier.
Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, sâmbătă, la Constanța, că ALDE susține alegerea primarilor în două tururi, motivând că alegerile locale într-un singur tur sunt un handicap pentru partidele mici.
„Noi susţinem că alegerea trebuie să se facă în două tururi. Când o să discutăm, dacă o să intre în discuţie Legea de organizare a alegerilor locale, mai avem timp, puţin, dar mai avem timp. Sigur că această chestiune pentru noi este un handicap, în timp ce pentru partidele mari este un avantaj nemeritat”, a spus Tăriceanu.
Politica
MAREA UNIRE A NEAMULUI, ÎN ZI DE MARE SĂRBĂTOARE. CĂLIN GEORGESCU VA FI ALĂTURI DE POPORUL ROMÂN: MII DE OAMENI, DIN NOU ÎN STRADĂ

Astăzi are loc cea mai mare manifestație a începutului de an. În doar câteva ore, mii de români se vor prinde în hora unirii neamului românesc, alături de președintele ales, Călin Georgescu. Este un gest de unitate, într-o zi de sărbătoare pentru români. Este și un semnal important pentru politicienii care ne conduc și care au dezbinat țara în momente-cheie.
La ora 13.00 este asteptat sa inceapa evenimentul. Realitatea PLUS se afla, vineri dimineata, la statuia Eroilor Militari Romani cazuti la datorie, acolo unde Calin Georgescu ii asteapta pe toti romanii care vor sa participe la eveniment.
Vineri dimineata, la ora 7.00, oamenii incepeau deja sa soseasca in Parcul Tineretului.
„Am plecat de la 11.30 din Vaslui si am ajuns 5.30 in Bucuresti cu ganduri de pace, ganduri bune; sa imi vad prietenii pe care ii am, sa il vad pe dl. Calin, sa facem o hora si voie buna”, a declarat un roman sosit inca de la primele ore ale diminetii in parcul din Capitala.
Intrebat de ce a ales sa vina tocmai la Bucuresti pentru a sarbatori Mica Unire, acesta a raspuns: „Daca venea dl. Calin la Iasi, ma duceam la Iasi. Asa am venit eu la Bucuresti”.
Romanul a spus, de asemenea, ca are de gand sa ramana in Capitala cat va fi nevoie, mentionand ca nu se simte obosit. „Duc (oboseala – n.r.)”, a mai spus acesta.
Sursa: Newsinn
Politica
Gelu Voican Voiculescu, adus la Parchetul General pentru a fi inculpat în dosarul Mineriadei

Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier în primul guvern postcomunist, a ajuns joi dimineață în fața procurorilor de la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de inculpat din dosarul Mineriadei.
Săptămâna trecută, Voican a solicitat reprogramarea întâlnirii, din motive medicale. La începutul lunii ianuarie, Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu au fost înştiinţaţi că au calitatea de inculpaţi pentru acuzaţia de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din 1990, care a înnăbuşit violent protestele din Piaţa Universităţii şi s-a soldat cu morţi şi răniţi.
Fostul președinte Ion Iliescu a fost audiat la domiciliu pentru că problemele de sănătate nu-i permit deplasarea la sediul Parchetului.
Procurorii vor reface ancheta în acest dosar, după ce în decembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a retrimis dosarul Mineriadei la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.
În luna iunie a anului 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu.
Politica
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană

Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee’s și Carl’s Jr, în funcția de ambasador al Statelor Unite în Uniunea Europeană, potrivit AFP.
„Andy este avocat, om de afaceri, comentator economic și autor de best-seller. În 2000, a fost numit CEO al CKE Restaurants, compania-mamă a lanțurilor internaționale de restaurante Carl’s Jr. și Hardee’s. În timpul mandatului său de 17 ani ca CEO, Andy a scos compania din dificultăți financiare grave, permițându-i să supraviețuiască”, a declarat președintele american pe platforma sa, Truth Social.
Trump, relație delicată cu Uniunea Europeană
Donald Trump are o relație de dificilă cu Uniunea Europeană. „UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău. Ei nu iau mașinile noastre sau produsele noastre agricole. De fapt, ei nu iau prea multe”, a spus el, marți.
În timpul campaniei sale prezidențiale, republicanul a denunțat deficitul comercial al Statelor Unite cu UE, comparând uniunea cu „o mică Chină”, care „profită” de prima putere economică a lumii.
-
Featuredacum 5 days
Cum să îmbini soluțiile moderne pentru structuri solide și rezistente
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 days
RCA-ul s-a scumpit din nou! Șoferii caută soluții pentru a face față noilor tarife
-
Localeacum 5 days
SEO On-Page: Cum să Optimizezi Site-ul pentru un Ranking Mai Bun
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 days
Dermatita atopică: tratament și cauze
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 days
Steriletul, metoda de contracepție cu peste 99% eficiență
-
Featuredacum 5 days
Jocurile de noroc online și sănătatea mentală: Cum să te protejezi
-
Ce trebuie sa stiiacum 7 days
Cântecele și poveștile, instrumente eficiente pentru dezvoltarea competențelor lingvistice. Află de la Novakid.ro de ce
-
Featuredacum 5 days
Suport mana curenta: un accesoriu esential in orice constructie