Citeam siderat în ultimele săptămâni cum un om submoral, care pune politica mai presus de morală, ține să dea lecții colegilor politicieni. Uitând că domnia sa nu e în poziția care să-i permită să o facă.
Pentru a da lecții cuiva trebuie să fii mai bun ca el, să-i fii superior, cel puțin moral. Ori deputatul Ion Mocioalcă este departe rău de morală.
Este departe rău de a prețui măcar morala, deși acest om a fost an de zile membru al celui mai mare for de conducere al Episcopei Caransebeșului. Dar poziția de acolo nu a venit datorită moralității sale, care nici nu a fost invocată vreo dată, nici măcar de către episcopii care l-au cooptat, ci datorită puternicei sale influențe politice.
Mocioalcă însuși spunea că ”PSD nu este mânăstirea de maici de la Călugăra” și tot el îl arăta cu degetul pe Liviu Dragnea că intră pe ușa din spate.
Legat de moralitate, Ion Mocioalcă este deputatul care, ajuns la un sac de bani, nu s-a mulțumit să-și umple doar lui buzunarele, ci a încercat să aducă la sacul de bani al Parlamentului chiar și pe membrii familiei sale.
Pe fiica sa, mai exact, pe care a angajat-o la Cabinetul său parlamentar, ca apoi să spună că nu a știut că era ilegal. Ilegal sau nu, va decide instanța, dar moral o fi fost domnule deputat, fost membru al Adunării și Consiliului Eparhial?
Pentru asta Agenția Națională de Integritate l-a găsit în conflict de interese, decizie contestată hoțește de Mocioalcă, pentru a câștiga timp.
Spunem hoțește, pentru că el, pe atunci președintele Comisiei de Apărare din Senat, a atacat raportul ANI la Tribunalul Caraș-Severin instanță care îi face jocul: în loc să trimită dosarul la Curtea de Apel încă din faza de regularizare, de aceea avem faza respectivă, să verifice legalitatea și admisibilitatea sesizării instanței, îi mai dă și o amânare ca, în final, să facă ce trebuia făcut de la început: să trimită dosarul la Curte de Apel.
Instanța din Timișoara decide că Mocioalcă n-ar fi fost în conflict de interese, în motivare judecătorii considerând că angajații Parlamentului ar fi trebuit să refuze din start angajarea fiicei lui Mocioalcă. Doar că ANI își păstrează opinia și atacă sentința la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul ajunge la ICCJ pe 16 decembrie 2016, dar este ținut aproape trei ani în procedura de regularizare, aia în care a stat degeaba și a Tribunalul Caraș-Severin, pentru a stabili primul termen imediat după alegerile prezidențiale: 26 noiembrie 2019.
Dacă Mocioalcă va fi găsit în conflict de interese, acesta va trebui să se supună interdicțiilor impuse de ANI în urma raportului contestat și să facă cel puțin un pas în spate…
De dat lecții cred că nici nu poate fii vorba!